"Este o mare greşeală pentru PSD, este o mare problemă pentru PSD, pentru că se va topi în AUR. Partidul practic îşi va pierde identitatea într-un gest de disperare al preşedintelui Sorin Grindeanu, pentru că nu cred că asta era soluţia. Anul viitor ar fi trebuit să ajungă prim-ministru, iar acum se forţează această alianţă cu AUR, care, iată, a dus deja la creşterea dobânzilor, Bursa a picat, ne va costa foarte mult această decizie a PSD-ului de la centru", a afirmat Toma.

Social-democratul a adăugat că PSD putea depune fără AUR o moţiune de cenzură, care, însă, în anumite condiţii, ar fi putut duce la demisia lui Sorin Grindeanu.

"PSD-ul putea să depună, dar exista riscul major de a nu ieşi această moţiune, în sensul că rezultatul ar fi fost negativ. În situaţia asta, chiar că Sorin Grideanu şi echipa lui ar fi trebuit să-şi dea demisia, pentru că această ieşire de la guvernare a dus deja România într-o mare criză şi se va cunoaşte acest lucru, va avea repercusiuni financiare asupra fiecăruia dintre noi", a mai precizat Toma.

Constantin Toma a susţinut în ultima perioadă guvernul condus de premierul Ilie Bolojan, fiind numit de conducerea PSD drept "bolojenistul nostru". În replică, edilul a subliniat că au mai existat colegi care au susţinut actuala guvernare. 

Citește și
Negocieri eșuate la Cotroceni. Liderii chemați de Nicușor Dan nu au ajuns la acord pe patru jaloane din PNRR