Fostul judecător Cristi Danileț critică decizia CCR în cazul Fritz: Un magistrat va trebui să ne convingă că albul e negru

62599235
Agerpres

Fostul judecător Cristi Danileț critică decizia Curții Constituționale în cazul lui Dominic Fritz. El susține că așteaptă o explicație plauzibilă pentru toată lumea.

„De-abia aștept motivarea CCR cu privire la cazul Fritz. Pentru că va trebui dată o explicație plauzibilă pentru toată lumea și înțeleasă de juriști, ceea ce acum îmi este greu să cred că se poate întâmpla”, a scris Cristi Danileț luni, pe Facebook.

De asemenea, el menționează că există o decizie mai veche a CCR, din 2005, care ar fi stabilit că un mandat aflat în desfășurare nu poate fi întrerupt printr-o modificare legislativă.Aacesta face trimitere la decizia nr. 375/2005, despre care susține că ar putea ridica întrebări în raport cu actuala situație.

Potrivit acestuia, în 2005 a existat o lege care urmărea încetarea mandatelor unor șefi din justiție și organizarea unor concursuri pentru ocuparea funcțiilor. Fostul judecător susține că, la acel moment, Curtea Constituțională a stabilit nu doar principiul inamovibilității judecătorilor, ci și faptul că un mandat aflat în curs nu poate fi întrerupt.

„CCR a spus nu doar că judecătorii sunt inamovibili și nu pot fi mutați din funcție, ci că un mandat în curs nu poate fi întrerupt”, susține Danileț.

Autorul critică în continuare modul în care sunt elaborate, în opinia sa, motivările Curții Constituționale. El susține că acestea nu ar fi redactate direct de judecătorii CCR, ci de magistrați-asistenți.

„La CCR motivările nu le fac judecătorii, cum am spus și cu alte ocazii. «Eminențele cenușii» sunt anumiți magistrați asistenți - de fiecare dată aceeași pe chestiunile cele mai sensibile din România”, afirmă acesta.

Critici despre motivarea deciziei

Într-un ton critic, autorul anticipează că motivarea în cazul Fritz ar putea presupune, în opinia sa, un „contorsionism juridic-constituțional” pentru justificarea soluției Curții.

„Un anumit magistrat asistent va fi desemnat să facă un contorsionism juridic-constituțional pentru a ne convinge că albul e negru”, afirmă fostul judecător.

El mai susține că, în cadrul CCR, motivările sunt redactate de magistrații-asistenți, pe care îi descrie drept „eminențele cenușii” ale instituției și nu de judecători.

„Iar noi vom dezbate, ne vom enerva, apoi vom accepta, pentru că CCR e dincolo de persoane și cazuri concrete. Sau ar trebui să fie”, a adăugat Danileț.

Fostul judecător mai spune că, în cazul lui Dominic Fritz, Curtea nu ar trebui să permită ca o lege adoptată ulterior validării mandatului să introducă o condiție suplimentară care să ducă la încetarea unui mandat aflat deja în desfășurare.

Peste 120 de persoane sunt vizate de amendamentul la Legea integrității, care prevede pierderea mandatului sau a funcției în cazul în care există decizii definitive în instanță privind încălcarea regimului incompatibilităților și conflictului de interese.

Printre cei care își pot pierde funcția este și primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, care a primit în luna iunie o decizie definitivă de la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost declarat în conflict de interese, relatează Agerpres.

La începutul lunii august, el a fost sancționat cu diminuarea indemnizației de primar cu 10%, pentru o perioadă de șase luni.

Amendamentul declarat constituțional luni de CCR a fost introdus în lege de către PSD, în timpul dezbaterilor din Parlament, fiind susținut și de AUR.

Articolul introdus în lege are următorul conținut: „Persoanelor față de care, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a constatat în mod definitiv starea de incompatibilitate sau de conflict de interese și pentru care nu s-a împlinit termenul de 3 ani aferent interdicției prevăzute de lege, calculat de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a hotărârii judecătorești, le încetează de drept funcția, demnitatea publică ori mandatul, la 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Articol recomandat de sport.ro
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: "Este cel mai dificil lucru pe care a trebuit vreodată să îl împărtășesc"
Citește și...
Gettyimages erdogan
Erdogan: Aderarea la UE nu mai este o prioritate pentru Turcia. Motivul pentru care s-au blcat negocierile după 20 de ani

După două decenii de negocieri, Recep Tayyip Erdoğan a declarat că aderarea Turciei la UE nu mai reprezintă o prioritate, deși țara nu închide ușa în fața posibilității de a deveni membră a blocului.

Gettyimages donald trump 14 august
Trump amenință și Omanul cu bombardamente după ce armistițiul cu Iranul a expirat. Ce l-a nemulțumit pe președintele SUA

Iranul își va schimba politica de la defensivă la ofensivă pe toate fronturile, dacă nu mai este loc de diplomație cu Statele Unite, avertizează un oficial de la Teheran, în momentul când acordul preliminar de armistițiu de 60 de zile a expirat. 

Varsolt 6
Scoicile au ieșit la iveală pe fundul unui lac din Sălaj. Apa, la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani | GALERIE FOTO

Lacul de acumulare Vârșolț, una dintre sursele de apă potabilă pentru mai multe localități din județul Sălaj, inclusiv municipiul Zalău și orașul Șimleu Silvaniei, a ajuns la cel mai scăzut volum de apă din ultimii zece ani, pe fondul secetei.

Recomandări
Instant luca niculescu usr 009inquam photos octav ganea
Au început audierile din Parlament pentru guvernul PSD-Luca Niculescu. Doi miniștrii au primit deja avize pozitive

Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.

Atac cutit bistrita
Imagini dramatice cu atacul de la școala din Bistrița. Cum a înjunghiat elevul de clasa a VII-a o profesoară și un coleg

Un atac extrem de violent a avut loc în această dimineață la o școală din centrul orașului Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de clasa a 7-a. 

Cutremur bucuresti getty colaj foto android earthquake alerts systemgetty
Cutremur cu magnitudinea 4,8 astăzi, 19 octombrie. Seismul a fost resimțit și în București

Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 76,5 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).