Guvernul Ponta IV a depus juramantul. Ministrii cu care Traian Basescu a refuzat sa dea mana si pe care i-a acuzat de fals

×
Publicitate

Traian Basescu a lasat de inteles, miercuri, la ceremonia de investitura in functie a Guvernului Ponta IV, ca nu a avut de ales decat sa ii numeasca pe ministrii de la Educatie si Dialog Social, pe care i-a criticat.

Presedintele Traian Basescu a declarat in deschiderea ceremoniei ca doreste sa citeze dintr-un paragraf dintr-o decizie a CCR, ”pentru e elimina orice dubiu cu privire la evenimentul de astazi”.

Hotararea organului reprezentativ suprem al poporului roman, Parlamentul, este un act obligatoriu, pe care presedintele nu l-ar putea refuza decat prin savarsirea unor acte grave de incalcare a Constitutiei. Acesta este si motivul pentru care voi primi astazi si juramantul domnului Pop si a domnului ministru al Educatiei ( Sorin Cimpeanu, nr) , care au contribuit prin distrugerea de institutii ale educatiei la un fals in interes public”, a precizat Traian Basescu.

Noul ministru pentru Dialog Social, Liviu Pop si noul ministru al Educatiei, Sorin Campeanu, au fost implicati in procedurile prin care Comisia ce a analizat lucrarea de doctorat a premierului Victor Ponta a ajuns la concluzia ca el NU a plagiat.

Va multumesc, sa inceapa ceremonia”, a spus presedintele in finalul discursului sau.

Toti cei 11 noi membri ai Executivului au depus juramantul si au devenit parte a Guvernului Ponta IV.

Presedintele Basescu nici macar nu a dat mana cu Pop si Campeanu, atunci cand cei doi oficiali i-au predat documentele abia semnate. In finalul ceremoniei, care a durat aproximativ 20 de minute, seful statului a spus ca doreste succes noilor ministri. ”La revedere”, a spus Traian Basescu si a parasit sala Unirii, fara a mai da mana cu premierul si ceilalti reprezentanti ai Executivului.

LISTA ministrilor revocati si a celor investiti in functie:

Potrivit unui comunicat al Administratiei Prezidentiale, Traian Basescu a semnat decretul privind revocarea din functie si numirea unor membri ai Guvernului.

Astfel, au fost revocati din functia de membru al Guvernului urmatorii ministri:

-► Liviu Dragnea - viceprim-ministru, ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice
-► Daniel Constantin - viceprim-ministru, ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
-► Hegedüs Csilla - viceprim-ministru, ministrul Culturii
-► Ioana Petrescu -ministrul Finantelor Publice
-► Remus Pricopie - ministrul Educatiei Nationale
-► Constantin Nita - ministrul Economiei
-► Attila Korodi - ministrul Mediului si Schimbarilor Climatice
-► Razvan Cotovelea
- ministrul pentru Societatea Informationala
-► Mihnea Costoiu
- ministrul delegat pentru Invatamant Superior, Cercetare Stiintifica si Dezvoltare Tehnologica
-► Florin Jianu - ministrul delegat pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Mediu de Afaceri si Turism
-► Razvan Nicolescu - ministrul delegat pentru Energie
-► Doina Pana - ministrul delegat pentru Ape, Paduri si Piscicultura
-► Darius Valcov - ministrul delegat pentru Buget
-► Bogdan Stanoevici - ministrul delegat pentru Romanii de Pretutindeni
-► Aurelia Cristea - ministrul delegat pentru Dialog Social

Totodata, au fost numiti in funcția de membru al Guvernului urmatorii ministri:

-► Liviu Dragnea - ministrul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice
-► Darius Valcov - ministrul Finantelor Publice
-► Daniel Constantin - ministrul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale
-► Gratiela Gavrilescu - ministrul Mediului, Apelor si Padurilor
-► Mihai Tudose
- ministrul Economiei, Comertului si Turismului
-► Andrei Gerea
- ministrul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri
-► Sorin Grindeanu - ministrul pentru Societatea Informationala
-► Sorin Cimpeanu
- ministrul Educatiei si Cercetarii Stiintifice
-► Ioan Vulpescu
- ministrul Culturii
-► Angel Tilvar - ministrul delegat pentru Relatiile cu Romanii de peste hotare
-► Liviu Pop - ministrul delegat pentru Dialog Social

Noul Cabinet condus de Victor Ponta a primit, luni seara, votul Parlamentului. Proiectul de Hotarare privind modificarea structurii si compozitiei politice a Guvernului a fost adoptat cu 377 voturi "pentru" si 134 "impotriva".

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Klaus Iohannis: Voi pleda pentru un muzeu al comunismului. Nu mai putem ignora lectiile trecutului

Klaus Iohannis a pledat, la Timisoara, pentru construirea unui "mare muzeu national al comunismului, care sa inspire proiecte educationale mari".

Crin Antonescu, despre Klaus Iohannis: "Poate ca stiu ca este un om care vorbeste putin si gandeste cat vorbeste"

Fostul presedinte al PNL Crin Antonescu a declarat, marti, pentru Gandul, ca ”poate” stie ca presedintele ales Klaus Iohannis este ”un om care vorbeste putin si gandeste cat vorbeste”.

Ludovic Orban si-a anuntat candidatura la sefia PNL: Sunt sustinut de foarte multi membri ai partidului

Ludovic Orban si-a anuntat, marti, intr-o conferinta de presa, decizia de a candida la sefia PNL, dupa alegerea lui Klaus Iohannis in functia de presedinte, el aratand ca este sustinut de "foarte multi membri" ai partidului.

Recomandări
Scenariu: Drona care a survolat Republica Moldova și România ar fi urmărit avionul lui Volodimir Zelenski

Avionul care îl transporta pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski la Oslo, unde urma să participe la funeraliile regelui Norvegiei, a fost „aproape lovit” de o dronă în momentul decolării din Republica Moldova. 

„Statul degeaba”. Județul cu 104 comune care ar intra în faliment fără ajutorul statului. Unele nu au nici 1.500 de locuitori

Campania „Statul degeaba” ajunge astăzi în județul Olt, alcătuit din peste o sută de comune mici. Aici găsim primării, cu aleși și funcționari, care în multe situații, pur și simplu, stau degeaba.

Apple a prezentat iPhone Duo, primul său telefon pliabil. Se deschide ca o tabletă și are camere ascunse sub ecran

Apple a prezentat miercuri noile produse într-un eveniment marcat de debutul lui John Ternus în funcția de CEO. Vedeta lansării este iPhone Duo, primul telefon pliabil al companiei, alături de noile iPhone 18 Pro și Pro Max, Apple Watch și AirPods 5.