Ponta: Timmermans a găsit la Camera Deputaţilor nişte pisici plouate care au miorlăit că nu știu nimic

61892445
Inquam

Fostul premier Victor Ponta comentează vizita prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene la Bucureşti, Frans Timmermans, afirmând că acesta a venit "să îl vadă pe viu pe Dragnea”.

El spune că Timmermans a găsit la Bucureşti "nişte pisici plouate" care au spus că nu au nicio legătură cu cererea de revocare a procurorului-şef al DNA.

"Domnul Frans Timmermans a venit la Bucureşti să îi vadă pe viu pe Dragnea & Co ( “tigrii” care rup televizorele în prime-time şi luptă cu Kovesi şi statul paralel până la ultima picătură de sânge)! Şi ca eventual să facă eforturi uriaşe că să îi readucă pe <<drumul drept al UE>>", a scris Victor Ponta pe Facebook.

El susţine că oficialul european a găsit la Bucureşti "nişte pisici plouate care au miorlăit că nu ştiu nimic şi nu au nicio legătură cu cererea de revocare a lui Kovesi”.

"Şi a găsit la Camera Deputaţilor nişte pisici plouate care au miorlăit că ei nu ştiu nimic şi nu au nicio legătură cu cererea de revocare a lui Kovesi sau cu proiectele de legi ( care oricum au venit de la CCR şi stau la uscat în depozit)! Mă aşteptam că Dragnea să îi spună şi lui Timmermans ca la OUG 13/2017, că el nu era în ţară şi nu ştie despre ce e vorba”, mai spune Ponta.

În final, acesta spune: "O farsă de prost gust! În final Caţavencu Dragnea şi Coana Joiţica Kovesi ( plus Klaus Trahanache) se pupă în scena finală şi noi ne vedem de ale noastre, ca şi domnul Timmermans!”.

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, s-a aflat joi într-o vizită oficială la Bucureşti, în cursul căreia s-a întâlnit cu preşedintele Klaus Iohannis, cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu premierul Viorica Dăncilă, cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, precum şi cu procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, cu procurorul general, cu preşeditele instanţei supreme, Cristina Tarcea, şi cu şeful DIICOT.

 

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
61944304
CExN al PSD se reuneşte luni într-o şedinţă premergătoare Congresului din 10 martie
Comitetul Executiv Naţional (CExN) al PSD se reuneşte luni, într-o şedinţă a Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD pregătitoare Congresului extraordinar din 10 martie, în care Liviu Dragnea va cere votul de reconfirmare la şefia partidului.
61942977
Răspunsul Gabrielei Firea, întrebată dacă va candida la alegerile prezidențiale
Primarul Capitalei Gabriela Firea a spus vineri că va candida pentru un post de vicepreşedinte al PSD dacă Organizaţia Femeilor Social Democrate o va recomanda.
61943874
Liviu Dragnea, răspuns după recomandările lui Timmermans: ”Nu a vorbit cu mine despre DNA”
Liviu Dragnea, a declarat, joi, după întâlnirea cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că şi-a exprimat speranţa că nu vor mai discuta despre lucruri diferite şi adevărul să fie "lăsat în altă parte".