Ponta: ALDE a luat sub 5% la alegeri pentru că a susținut prostiile lui Dragnea și Dăncilă

62032590
Agerpres

Preşedintele Pro România, Victor Ponta, declară că nu e vina nici a lui Mircea Diaconu şi nici a formaţiunii sale pentru faptul că, în această perioadă, „PSD încearcă să destructureze ALDE”.

Ponta mai spune că ALDE a luat sub cinci procente la alegerile europarlamentare, „tocmai pentru că a stat alături de Dragnea şi Dăncilă şi a susţinut prostiile acestora”.

„ALDE a luat sub 5% la alegerile europarlamentare tocmai pentru că a stat alături de Dragnea & Dăncilă şi a susţinut toate prostiile acestora (în special Ordonanţa 114/ 2018 - cea mai antiliberală lege din România după anul 1948). Nu e vina nici a lui Diaconu şi nici a Pro România. În această perioadă, PSD încearcă să destructureze ALDE (după cum puteţi constata nici Pro România, nici alte partide nu au profitat de situaţia grea ca să racoleze parlamentari)”, susţine Ponta, vineri, într-o postare pe Facebook.

Liderul Pro România mai scrie că cei din ALDE „care vor acum alături de PSD” ştiu foarte bine că acest lucru înseamnă practic dispariţia partidului condus de Călin Popescu Tăriceanu, notează Agerpres.

„Cei din ALDE care vor acum alături de PSD ştiu foarte bine că acest lucru înseamnă practic dispariţia ALDE şi funcţii temporare doar pentru câţiva dintre ei. Cei care s-au ridicat împotriva lui Tăriceanu şi s-au alăturat Vioricăi Dăncilă au lucrat de multe ori şi foarte bine alături de mine (şi le mulţumesc pentru asta). Plus că au votat în Delegaţia Permanentă a ALDE pentru candidatura lui Mircea Diaconu. Nu cred că au descoperit brusc ce răi suntem, eu şi Diaconu. Am făcut doar o alianţă electorală pentru alegerile prezidenţiale (foarte utilă pentru două partide mici) - şi sigur nu asta îi deranjează”, mai precizează Victor Ponta.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
62073601
Dăncilă propune partidelor semnarea unui Pact naţional pentru bunăstarea românilor

Liderul PSD, Viorica Dăncilă, a scris vineri seară, pe Facebook, că partidele şi candidaţii se ceartă, negociază şi „eşuează lamentabil în faţa românilor”, întrucât niciun pact propus până acum nu propune bunăstarea românilor.

62072288
Paleologu: Iohannis a făcut compromisuri. E evident că o vrea pe Dăncilă în turul II

Candidatul PMP la alegerile prezidenţiale, Theodor Paleologu, a afirmat vineri, la Constanţa, că preşedintele Klaus Iohannis îşi doreşte ca, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, contracandidatul său să fie Viorica Dăncilă.

62022930
Senator PNL: "Moţiunea de cenzură cu siguranţă va fi depusă în această sesiune”

Senatorul PNL Cristian Chirteş a declarat vineri, la Târgu Mureş, că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului va fi depusă cu siguranţă în actuala sesiune parlamentară.

Recomandări
Ilie bolojan luca niculesc govro administratia prezidentiala
PNL semnează astăzi acordul cu Luca Niculescu. Condițiile liberalilor pentru susţinerea pe o perioadă „limitată”

Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, ar urma să semneze, duminică după-amiază, cu premierul desemnat Luca Niculescu, un acord de susţinere în care acesta se va angaja să păstreze ţintele de deficit asumate de România.

Incendiu is
Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură după explozia unui transformator la CET : „Au ars instalații pe partea electrică”

Iașiul a rămas fără apă caldă și căldură, după ce un incendiu a izbucnit sâmbătă la Centrala Electrică de Termoficare. Un transformator a explodat, iar instalațiile au fost oprite complet. 15 angajați se aflau în clădire. Din fericire, nu sunt victime.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.