PNL îi cere lui Grindeanu să decidă: la guvernare sau în opoziţie. Liberalii avertizează că nu acceptă „şantajul” PSD

Sorin grindeanu octva ganea inquam
Inquam Photos / Octav Ganea

PNL spune că a luat act de declaraţiile lui Sorin Grindeanu privind consultarea din PSD şi îi cere să decidă dacă este la guvernare sau în opoziţie. Liberalii avertizează că nu acceptă şantaj politic.

„PNL a luat act de declaraţiile lui Sorin Grindeanu făcute în cadrul interviului de la G4media, declaraţii care contribuie la crearea senzaţiei de instabilitate şi afectează credibilitatea României. Suntem în momentul în care ne dorim să realizăm un buget onest, fără privilegii şi care să ofere şansa unei relansări economice. Trebuie să menţinem disciplina fiscală şi să nu anulăm sacrificiul făcut de români pentru obţinerea reducerii deficitului bugetar. Este un moment extrem de important pentru români şi pentru ţară, pentru că doar un buget realizat într-un mod corect poate garanta relansarea de care avem nevoie”, transmite PNL, într-un comunicat oficial., citat de News.ro.

Liberalii arată că, în aceeaşi măsură, „stabilitatea României şi redresarea ţării depind de implementarea onestă a reformelor, de urmărirea cu bună credinţă a obiectivelor asumate în protocolul Coaliţiei şi de o cooperare loială a tuturor actorilor politici implicaţi”. 

„Nu ne permitem acţiuni duplicitare, sabotaje în cadrul Coaliţiei sau schimbări ale înţelegerilor politice la jumătatea drumului. Din aceste motive, PNL îi cere preşedintelui Grindeanu să se hotărască dacă se află la guvernare sau în opoziţie. PSD trebuie să decidă urgent dacă vrea să contribuie la relansarea României sau îşi doreşte să blocheze acţiunile de reformă”, transmite PNL. 

PNL mai declară că „va lucra la propunerea pentru realizarea bugetului şi aşteaptă de la PSD ca, până la următorul moment al discutării acestuia, să îşi clarifice de urgenţă poziţia”. 

Citește și
Luxembourg Herald: Fostul ministru român Mircea Geoană a fost prins într-o reţea de bani ruşi şi legături cu Kremlinul
Luxembourg Herald: Fostul ministru român Mircea Geoană a fost prins într-o reţea de bani ruşi şi legături cu Kremlinul

 „PNL doreşte ca această Coaliţie să aibă o bună guvernare, să îşi îndeplinească obiectivele asumate, atât asumate prin Acordul politic, cât şi prin programul pe baza căruia a fost învestit. PNL nu va ceda niciunui şantaj politic. Premierul Ilie Bolojan are susţinerea PNL şi schimbarea acestuia este nenegociabilă. Ne dorim să ducem la termen Acordul Coaliţiei semnat anul trecut, în litera şi în spiritul lui”, subliniază PNL. 

PNL mai anunţă că, „în cazul în care PSD doreşte schimbarea acestui Acord, trebuie să se gândească că PNL îşi rezervă dreptul să acţioneze în consecinţă, plecând de la principiu ”un acord nerespectat înseamnă o pierdere de încredere între parteneri şi dispariţia oricărei garanţii că un nou acord va fi respectat”.

Sorin Grindeanu vrea o nouă consultare internă pe tema rămânerii la guvernare

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri seară, că va extinde consultarea internă cu privire la rămânerea la guvernare, pe care a declanşat-o încă din luna decembrie, cu întrebări care să nuanţeze anumite aspecte. Unul dintre acestea este legat de păstrarea USR în cadrul coaliţiei, iar altul legat de persoana lui Ilie Bolojan.

„M-am gândit şi o să le propun colegilor să facem o consultare un pic mai extinsă decât ceea ce am făcut în vara anului trecut. În vara anului trecut, aproape 5.000 de colegi (...) au votat şi, într-o proporţie destul de mare, într-un procent mare, au spus da, mergem în această formă în această coaliţie. De data aceasta aş face un pic mai mult de atât. O întrebare DA/NU – având în vedere toate aceste aspecte care ţin de buget, de modul în care funcţionează coaliţia, de pulsul pe care îl simt foarte bine primarii, consilierii noştri locali, dacă e să fie DA, dacă păstrăm această coaliţie în această formă, adică împreună PSD, PNL, UDMR, USR sau într-o formă mai restrânsă, fără USR, de exemplu. Şi dacă mergem înainte cu prim-ministru Ilie Bolojan, pentru că protocolul poate să rămână foarte simplu PSD, PNL, UDMR şi cu un alt prim-ministru dat de PNL”, a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu.

Potrivit acestuia, dacă social-democraţii vor decide rămânerea la guvernare, este nevoie ca unele ascpecte să fie nuanţate.

„Dacă răspunsul e DA şi e într-o proporţie mare, DA, rămânem în guvernare, atunci în ce formă? Ca până acum, într-o formă de coaliţie mai restrânsă, sau cu o altă conducere la nivelul Guvernului?”, a precizat Grindeanu..

Acesta susţine că îşi doreşte această consultare pentru că membrii şi simpatizanţii PSD din teritoriu reproşează conducerii partidului formula actuală a coaliţiei: „Ne reproşează faptul că am făcut această alianţă cu USR-ul. Avem chestiuni care ne despart (...) Până la urmă, USR-ul şi-a făcut partid cu plăcuţa suedeză contra PSD-ului. Şi nu pot să spun, aş minţi să spun că relaţia între PSD şi premierul Ilie Bolojan a fost una extraordinar de lină şi constructivă în aceste luni. Şi atunci e absolut normal să întreb colegii, cei care au hotărât să intrăm la guvernare în urmă cu 10 luni, dacă mergem în continuare aşa”.

Întrebat dacă asta înseamnă că pune în discuţie acordul coaliţiei, Grindeanu a declarat: „Evident (...) Atunci când ai hotărât acea guvernare sau acea coaliţie, formarea acelei coaliţii şi ai semnat acel parteneriat, credeai că lucrurile vor merge într-o direcţie, să spunem, într-o altă direcţie decât ceea ce s-a întâmplat în aceste luni”.

Acesta susţine că procedura de consultare internă se va finaliza odată cu adoptarea bugetului. De altfel, PSD ameninţă că nu va vota Legea bugetului, dacă nu este inclus pachetul de solidaritate pe care l-a gândit şi a cărui valoare se ridică la aproximativ 3,5 miliaerde de lei.

Lider PSD: Voi vota să nu mai fie premier Ilie Bolojan şi nici USR-ul la guvernare

Preşedintele organizaţiei judeţene Olt a PSD şi prim-vicepreşedinte al partidului la nivel naţional, Marius Oprescu, a declarat joi că în cazul unei consultări interne se va pronunţa atât împotriva păstrării coaliţiei de guvernare în formula actuală cât şi împotriva rămânerii în funcţie a premierului Ilie Bolojan, afirmând că social-democraţii sunt nemulţumiţi de comportamentul prim-ministrului şi de USR.

„Personal voi vota să nu mai fie premier Ilie Bolojan şi nici USR-ul la guvernare”, a spus Marius Oprescu, acesta menţionând că nu ştie când va începe consultarea, „probabil în cea mai scurtă perioadă”.

Preşedintele PSD Olt a negat că social-democraţii iau în calcul plecarea de la guvernare, subliniind că a existat deja o consultare în acest sens şi partidul s-a pronunţat pentru rămânerea la guvernare.

„Nu (se ia în calcula plecarea de la guvernare - n.r.). Am avut o consultare în interiorul partidului şi partidul a spus că vrea să rămânem la guvernare, dar nu în formula actuală”, a susţinut Oprescu.

Marius Oprescu a afirmat că membrii de partid sunt nemulţumiţi de participarea la guvernare alături de USR şi a amintit că guvernul este susţinut de o majoritate în care aproape jumătate dintre voturi sunt ale parlamentarilor PSD.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Ungurii nu au rămas datori, după ce România a ratat calificarea la Mondial: ”Nu a fost o surpriză”
Citește și...
Un deputat PSD îl acuză pe Bolojan că „pune Parlamentul României între paranteze”: „Este dorinţă oarbă de control"
Un deputat PSD îl acuză pe Bolojan că „pune Parlamentul României între paranteze”: „Este dorinţă oarbă de control"

Deputatul PSD Mihai Fifor a susţinut, miercuri, că premierul Ilie Bolojan a pus din nou Parlamentul "între paranteze", adoptând în Guvern două ordonanţe de urgenţă care redesenează administraţia publică şi fixează direcţia economică a ţării.

PSD îl vrea pe Victor Ponta în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre
PSD îl vrea pe Victor Ponta în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre

PSD îl vrea pe Victor Ponta în Delegaţia Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre.

Primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD): Haideţi să nu-l mai atacăm atât pe Bolojan, îşi face treaba
Primarul Buzăului, Constantin Toma (PSD): Haideţi să nu-l mai atacăm atât pe Bolojan, îşi face treaba

PSD să nu mai bage băţul prin gard, pentru că pierde alegători, care pleacă la AUR, afirmă primarul social-democrat al Buzăului, Constantin Toma. 

Recomandări
Experții spun că efectul măsurilor Guvernului va fi nesemnificativ la pompă. Avem benzină mai scumpă decât în Suedia
Experții spun că efectul măsurilor Guvernului va fi nesemnificativ la pompă. Avem benzină mai scumpă decât în Suedia

La aproape o lună de la izbucnirea războiului din Orientul Mijlociu, Guvernul a decis să declanșeze situația de criză pe piața carburanților. 

România ratează calificarea: Turcia câștigă cu 1-0 și merge mai departe în finala pentru Cupa Mondială 2026
România ratează calificarea: Turcia câștigă cu 1-0 și merge mai departe în finala pentru Cupa Mondială 2026

Naționala României a fost eliminată din play-off-ul pentru Cupa Mondială 2026, după ce a pierdut cu 1-0 în fața Turciei, la Istanbul. Tricolorii au avut ocazii importante, inclusiv două bare, dar nu au reușit să întoarcă scorul.

Bani tipăriți în fabrica descoperită în Suceava ar fi intrat deja și pe piața din România. Cum identificăm bancnotele false
Bani tipăriți în fabrica descoperită în Suceava ar fi intrat deja și pe piața din România. Cum identificăm bancnotele false

Bancnotele false de 100 și 50 de euro tipărite într-o fabrică clandestină din Suceava ar fi apărut deja și în zona Capitalei, dar ar fi fost eliminate de ofițerii de la Combaterea Criminalității Organizate.