Paradoxul romanesc al amnistiei: Statul iti da inapoi banii pe care i-ai returnat pentru ca nu trebuia sa ii primesti

61564088

Pensionarii si mamele care au luat mai multi bani de la stat, din cauza unor erori de calcul, nu vor mai fi obligati sa restituie sumele. Asta au decis luni dupa-amiaza senatorii.

Cei care au apucat sa dea banii inapoi ii vor reprimi esalonat in urmatorii 5 ani. Senatorii au fost darnici si cu profesorii din zonele defavorizate, cum ar fi, de exemplu, Valea Jiului, si le-au acordat sporuri salariale substantiale.

Cu deciziile senatorilor trebuie sa fie acum de acord si colegii din Camera Deputatilor, pentru ca oamenii sa-si incaseze banii.

Proiect de lege privind scutirea de la plata a unor debite provenite din pensii a fost adoptat de Guvern in data de 19 august si a fost dezbatut de Senat in calitate de prima Camera sesizata, intrunind 111 voturi ”pentru”, un vot ”impotriva” si doua abtineri. Potrivit unui amendament formulat in plen de presedintele Comisiei pentru munca, Liviu Marian Pop (PSD), sumele dobandite din debitele recuperate de la pensionari incepand cu data de 1 ianuarie 2011 si pana la data intrarii in vigoare a acestei legi se vor restitui esalonat pe o perioada de cinci ani, incepand de la 1 ianuarie 2015, prin plati anuale egale.

Restituirea acestor sume se va face pe baza cererilor facute de pensionari la casele judetene de pensii. Proiectul de act normativ prevede ca pensionarii aflati in evidenta sistemului unitar de pensii publice vor fi scutiti de la plata debitelor constituite sau care urmeaza a fi constituite in sarcina acestora, reprezentand sume incasate necuvenit, ca urmare a unor interpretari neunitare ale prevederilor legislatiei din domeniul asigurarilor sociale si pensiilor.

Documentul mai stabileste ca debitele ce au drept cauza culpa debitorului materializata in folosirea de catre acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de catre acesta a unor date neconforme realitatii care au avut drept urmare stabilirea eronata a pensiei sau nerespectarea conditiilor privind cumulul pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariului, nu vor face obiectul scutirii la plata.

Ministrul Muncii si Protectiei sociale, Rovana Plumb, a spus, in timpul dezbaterilor, ca pensionarii reprezinta o alta categorie sociala careia trebuie sa i se faca dreptate. Ea le-a cerut senatorilor sa susțina propunerea Guvernului Ponta de a scuti de la plata pe toti pensionarii carora li s-au constituit debite ”nu din vina lor”. ”Pensionarii nu trebuie sa plateasca greselile pe care nu le-au facut ei. (…) Si aici Guvernul a luat in calcul restituirea debitelor deja platite de la 1 ianuarie 2011”, a spus aceasta.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61564077
Atmosfera de concediu in prima zi de lucru in Parlament. Sirul "nefericit" de evenimente care au amanat votarea a doua legi

Teoretic, parlamentarii s-au intors din vacanta si au inceput lucrul. Ei ar fi trebuit sa voteze luni doua legi importante - reducerea CAS si amnistia fiscala - doar ca au inceput cu stangul.

60521622
Victor Ponta l-a informat pe Valeriu Zgonea din 30 iulie despre propunerile pentru comisar: Ciolos si Cretu

Premierul Victor Ponta l-a informat in data de 30 iulie pe presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, despre cele doua propuneri ale Guvernului pentru comisar european.

61528216
PNL si PDL vor sa depuna o motiune de cenzura. Iohannis: "Guvernul Ponta pregateste fraudarea alegerilor"

PNL si PDL vor sa depuna o motiune de cenzura, dupa ce ordonanta de urgenta care le da posibilitatea primarilor sa migreze de la un partid la altul va fi publicata in Monitorul Oficial.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.