Pe ce va cheltui România cei aproape 17 miliarde de euro, împrumut de la UE pentru apărare: „Și poduri, drumuri, autostrăzi”

62485212

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a anunțat că banii pe care România îi primește de la Uniunea Europeană sub formă de împrumut - aproape 17 miliarde de euro, prin programul SAFE - vor putea fi folosiți ”nu doar către înzestarea Armatei”.  

Mai exact, România va beneficia de 16,68 de miliarde de euro prin noul program european Security Action for Europe (SAFE).

Potrivit Guvernului, participarea României la SAFE are trei implicații majore:

–► Apărare – investiții în industria națională de armament și înzestrarea Armatei prin achiziții comune europene.

–► Buget – acces la împrumuturi pe termen lung, în condiții mult mai bune decât pe piețele internaționale.

–► Infrastructură – finanțarea unor proiecte majore de infrastructură civil-militară: poduri, drumuri, căi ferate și autostrăzi care să asigure mobilitatea rapidă a trupelor și echipamentelor.

Autostrăzi cu bani pentru apărare

Printre proiectele propuse se află capetele autostrăzilor A7 și A8: Pașcani–Suceava–Siret și Pașcani–Iași–Ungheni, vitale pentru conectarea regiunii Moldovei.

„Sunt bani care vor putea merge nu doar către înzestrarea Armatei, ci și către infrastructura civil-militară: poduri, drumuri, autostrăzi și căi ferate. Sunt investiții vitale pentru un stat aflat pe frontiera estică a NATO și a Uniunii Europene. Rusia lui Putin rămâne o amenințare directă, iar România are nevoie de infrastructură modernă și rezilientă”, a transmis ministrul Ionuț Moșteanu, potrivit unui comunicat de presă.

Până la finalul lunii noiembrie, România și Comisia Europeană vor definitiva lista completă a proiectelor ce urmează a fi finanțate prin SAFE.

”Alocarea acestor fonduri reprezintă o oportunitate uriașă pentru România de a-și întări capacitatea de apărare, dar și de a moderniza infrastructura, într-un context regional marcat de amenințări de securitate”, mai arată sursa citată.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62573697
VIDEO. Scandal cu deputați AUR și USR. Mihail Neamțu a fost numit ”propagandist infect, putinist” și ”extremist grobian”
S-au încins spiritele, miercuri, în plenul Camerei Deputaților, în timpul dezbaterii unui proiect de lege din domeniul culturii.
62551784
Proiectul AUR și SOS de a limita atribuțiile CCR în cazul alegerilor, respins majoritar în Camera Deputaților
Camera Deputaților a respins miercuri propunerea legislativă prin care se dorea limitarea puterilor CCR în procesul electoral prezidențial. Demersul a fost inițiat de parlamentarii AUR și S.O.S. România.
62573190
AUR a depus o moțiune împotriva ministrului Educației, Daniel David. Dezbaterea și votul se vor desfășura luni
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Senatul României o moțiune simplă împotriva ministrului Educației, Daniel David. Potrivit AUR, educația este afectată grav de deciziile luate prin angajarea răspunderii, fără dezbateri și vot democratic.