Deși au fost chemați la Cotroceni de către președinte, după cum explică sursele Știrilor ProTV, nu este clar când ar urma să se întâlnească liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților.
Sunt șanse mici ca întâlnirea să aibă loc în cursul acestei săptămâni date fiind faptul că Nicușor Dan este plecat la summitul NATO de la Ankara și Kememen Hunor la Cluj. În aceste condiții, sursele politice transmit că întâlnire ar putea avea loc abia săptămâna viitoare.
În ceea ce privește ce vor discuta liderii partidelor la Cotroceni, sursele politice explică faptul că aceștia „vor încerca să-și sincronizeze doleanțele cu ale președintelui”.
În declarația sa de pe 30 iunie, Nicușor Dan a transmis că prioritatea sa este formarea rapidă a unui guvern cu puteri depline și care să aibă din start o majoritate clară în Parlament. El a mai explicat că nu îl interesează formule politice sau acorduri complicate, ci un singur lucru: să fie sigur că există cele 233 de voturi necesare pentru învestirea Executivului.
Președintele a mai transmis că responsabilitatea principală pentru ieșirea din criza politică aparține partidelor. El afirmă că le-a cerut liderilor politici să se întâlnească cât mai des și să găsească un compromis care să ducă la formarea unei majorități. Deși a subliniat că discută constant cu liderii formațiunilor politice, Nicușor Dan consideră că rolul său nu este să construiască el majoritatea parlamentară, ci să desemneze un premier doar după ce aceasta există.
Întrebat ce condiții pune înainte de desemnarea unui nou premier, Nicușor Dan afirmă că nu cere nici măcar un acord politic scris sau un program de guvernare negociat în detaliu. Din perspectiva sa, este suficient ca liderii partidelor să îi demonstreze că au susținerea a cel puțin 233 de parlamentari. Dacă această majoritate există și este asumată, spune că ar desemna imediat un candidat pentru funcția de prim-ministru.