Nicolae Ciucă dezvăluie ce a făcut la Revoluție din poziția de ofițer. Șeful PNL a dezvăluit cât timp a fost în PCR
Nicolae Ciucă a explicat că la Revoluţie se afla în dispozitiv de pază la căminul militar din Craiova, apoi a fost retras în cazarmă. Candidatul PNL a vorbit despre evenimentele Revoluției și în cartea sa.
”Am fost ofiţer în cadrul Batalionului 121 Cercetare Craiova, de aceea am spus că am executat misiuni specifice. În dimineaţa în care Ceauşescu a părăsit Palatul CC, am fost în dispozitiv de pază la căminul miltiar din Craiova care era în construcţie. În momentul în care a părăsit şi a zburat cu elicopterul, am fost retraşi în cazarmă. În seara aceleiaşi zile am fost şi am executat pază la banca de dezvoltare, după care am revenit în cazarmă şi nu am mai părăsit-o. În stradă nu am fost deloc”, a declarat Nicolae Ciucă.
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale a mai spus că în calitate de ministru al Apărării şi-a cerut scuze pentru greşelile Armatei Române în Decembrie 1989.
„Eu mi-am cerut scuze ca ministru al Apărării pentru tot ce s-a întâmplat greşit la Revoluţie din partea Armatei la Revoluţie. Eram ministrul Apărării şi am făcut-o în numele instituţiei”, a declarat Ciucă.
Nicolae Ciucă a mai fost întrebat cât timp a fost membru PCR, el explicând că în perioada 1986- 1989.
„Am fost membru PCR din 1986 până în 1989 când s-a desfiinţat”, a preczat Nicolae Ciucă.
Zilele Revoluției, un subiect marginal în autobiografia lui Ciucă
Aceasta nu este prima data când Nicolae Ciucă vorbește despre evenimentele din decembrie 1989 și despre ce a făcut el în acea perioadă. În autobiografia sa, șeful PNL a vorbit despre zilele Revoluției, dar nu a oferit foarte multe detalii.
Mai exact, acesta a scris că pe 16 decembrie se afla la bunici și că a fost chemat la unitate, alături de tatăl său, la rândul său cadru militar, fără a oferi alte detalii despre activitatea sau sarcinile primite.
„Pe data de 16 decembrie 1989, eram la Plenița, la bunici, să îi ajutăm să taie porcul, așa cum se face în preajma Crăciunului. Fiind o zi de sâmbătă, dacă îmi aduc bine aminte, solicitaserăm părăsirea garnizoanei și eu, și tata. Era obligatoriu, nu se putea altfel. Cum pe vremea aceea nu existau telefoane mobile, am dat amândoi, ca punct de contact, telefonul fix al unei mătuși care locuia câteva ulițe mai departe. Era amiaza zilei.
Trebăluiam prin curte, când a venit mătușa și i-a spus tatălui că: „Au sunat după tine! Te cheamă urgent la unitate!“ Tata a ridicat neputincios din umeri, uitându-se la bunicul ca un fel de scuză că va trebui să plece și nedumerit în legătură cu urgența rechemării la unitate.
„Nu-i nimic, a zis bunicul. Rămâne flăcăul ăsta.“ Adică eu. Nici n-a apucat tata să se spele, că a venit din nou mătușa, acum pentru mine: „Au sunat și după tine. Urgent, la unitate!“ Abia în clipa aia am înțeles toți trei ce se întâmplă, iar bunicul, care și le știa, din amintirile de veteran, pe ale lui, ne-a spus: „Nu care cumva să lăsați rușii să ne ia țara!”, a scris Nicolae Ciucă în autobiografia sa.
