Negocieri PSD-PNL. Marcel Ciolacu: „România trebuie, până joi, să aibă guvern”

×
Publicitate

Liderii PSD, PNL și UDMR s-au întâlnit la Parlament, pentru o nouă rundă de negocieri politice, în vederea formării unui nou Guvern.

La finalul discuțiilor, Marcel Ciolacu a anunțat că până joia viitoare va exista un guvern în funcție, cu puteri depline.

„Mâine la ora 12 reluăm discuțiile. Există o decizie comună ca primul ministru să fie prin rotație. Nu există o decizie despre cine va fi primul ministru. Joi, am negociat cu toții, România trebuie, până joi, să aibă guvern. Încercăm un acord politic, cum va merge prin rotație, cine sa fie premierul și până la ce dată”, a precizat Marcel Ciolacu.

Cu privire la dorința social-democraților de a fi introdusă o taxă pe lux, PNL se opune, ca și până acum.

„În continuare PNL are părerea să nu fie introdusă nicio taxă, vom vedea soluțiile găsite de finanțiștii de la PSD și PNL”, a mai spus Ciolacu, care a negat și existența vreunui dialog cu președintele Iohannis pe parcursul negocierilor cu liberalii.

„Nu am avut nicio discuție informală cu președintele României, cred că va urma una instituțională”, a dăugat Ciolacu.

Mai mult, în cazul în care nu va fi premier, el a negat că vizează funcția de președinte al Camerei Deputaților: „Dacă voiam să fiu președintele Camerei Deputaților, eram de vreo două ori până acum”, a mai spus el.

Ciucă: Am stabilit să avem un procent de 7% pentru investiţii în programul de guvernare, în bugetul anului viitor

Senatorul Nicolae Ciucă, propunerea PNL de premier, a declarat că în negocierile cu PSD şi UDMR s-a stabilit să existe o alocare de 7% pentru investiţii în programul de guvernare, în bugetul anului viitor.

"Am încheiat o rundă consistentă de negocieri. Am reuşit să înaintăm pe aspecte care erau în dezbatere la nivelul coaliţiei. S-au făcut paşi importanţi atât pe ceea ce înseamnă pachetul social, cât şi pe ceea ce înseamnă faptul că agreem să găsim soluţii astfel încât nu creştem taxele şi am stabilit să avem un procent de 7% pentru investiţii în programul de guvernare, în bugetul anului viitor, şi cred că ceea ce este cel mai important - un calendar, astfel încât până joi să avem Guvern. (...) S-a stabilit termenul limită astfel încât joi să avem un Guvern", a spus Ciucă, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă PNL va ceda Ministerul Finanţelor, Nicolae Ciucă a arătat că nu s-a stabilit şi că negocierile vor continua.

"În funcţie de negocieri, se va stabili", a spus Ciucă.

El a afirmat că propunerea de premier din partea coaliţiei va fi stabilită în zilele următoare.

"Urmează să stabilim mâine. Ne vedem din nou. Au loc negocieri începând cu ora 12,00. Ca atare, toate aceste detalii vor fi stabilite în întâlnirile viitoare", a afirmat Ciucă.

Chestionat dacă acum are mai multe şanse să ajungă premier, el a răspuns: "Urmează ca în funcţie de toate elementele stabilite de coaliţie şi asumarea de către toate partidele a desemnării de premier atunci există şanse de reuşită".

"Dacă pornim de la premisa că vom avea din nou un eşec, atunci nu cred că ne-am mai afla aici la această oră. (...) Prima nominalizare a fost pe un Guvern minoritar prin care nu am reuşit să-i determin pe ceilalţi să ne susţină, astfel încât să ajungem să fie votat în Parlament. (...) Sunt foarte multe greşeli, cred că greşelile trebuie să le avem fiecare în vedere şi să vedem ce putem face de acum înainte astfel încât să reuşim să avem Guvernul", a mai spus Ciucă.

Nicolae Ciucă a subliniat că în acest moment există un Guvern, care, deşi nu are puteri depline, administrează ţara în continuare.

Cîțu: "Este singurul scenariu - premierul de la PNL"

Ulterior, președintele PNL Florin Cîțu a declarat că singurul scenariu în negocierile cu PSD şi UDMR este ca primul premier să fie dat de liberali.

"Este singurul scenariu - premierul de la PNL", a spus Cîţu, la Palatul Parlamentului.

Întrebat dacă s-a luat deja o decizie ca PNL să dea primul premierul, el a răspuns: "Suntem la negocieri aici. Eu cred că da. Eu aşa cred, că altfel nu am mai discuta".

"Astăzi avem o propunere din partea PNL, o propunere de premier prin care noi credem că am deblocat aceste negocieri. Eu zic că este o mare victorie să avem în această coaliţie, partidul mai mic să aibă premierul. Este o victorie pentru PNL", a mai declarat Cîţu.

Liderul PNL a spus că Nicolae Ciucă va fi implicat 100% în negocieri şi că tot partidul îl susţine.

Cîţu a fost întrebat cu privire la faptul că negocierile cu USR s-au oprit deoarece el era propunerea de premier, iar în negocierile cu PSD şi UDMR s-a renunţat la aceasta.

"Aceasta a fost decizia partidului şi mergem cu decizia partidului", a afirmat preşedintele PNL.

Cîţu a susţinut că a propus de două ori să se renunţe la mandatul ca preşedintele PNL să fie propunere de premier.

"Eu am propus să se renunţe de două ori la acest mandat. E a doua oară când îl propun tot eu pe domnul Nicolae Ciucă pentru a debloca aceste negocieri. (...) Nu am spus că nu-l voi supune (n.r. la vot). Am spus că atunci când vom avea o propunere, o vom supune la vot", a spus Cîţu.

De asemenea, el a afirmat că preşedintele Klaus Iohannis nu se implică în discuţiile din partide.

Preşedintele PNL a spus că nu s-a discutat ca el să preia funcţia de preşedinte al Senatului în acest moment. Cîţu a mai declarat că nu simte că va pierde partidul în contextul în care nu mai este propunere de premier.

"Nu, în niciun caz. Ludovic Orban nu a pierdut nicio putere. A fost preşedintele partidului până la congres, a pierdut la congres", a afirmat Cîţu.

CITIȚI în acest articol: 

-► Cronologia evenimentelor de astăzi, joi, 18 noiembrie - LIVE UPDATE
-► Prima reacție a lui Ciolacu, după anunțul PNL privind-ul pe Ciucă: "În acest moment PSD are o propunere de prim ministru

Această întâlnire a avut loc după ce liberalii au decis, într-o ședință-fulger, care a durat doar 5 minute, să-l susțină pe Nicolae Ciucă pentru funcția de premier, și nu pe președintele partidului, Florin Cîțu.

Rămâne de văzut cine va ceda primul în continuare - Cîțu sau Ciolacu - în privința primului partid care va numi un premier prin rotație. Ambii lideri au afirmat deja că vor ca partidele lor să dea primul premier, în condițiile în care au căzut de acord ca această funcție să fie ocupată prin rotație.

Cronologia evenimentelor de astăzi - LIVE UPDATE:

 

ora 15.15 Prima reacție a lui Ciolacu, la anunțul PNL privind susținerea lui Ciucă

 

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a evitat să dea un răspuns clar - întrebat de jurnaliști cum comentează anunțul PNL privind susținerea lui Nicolae Ciucă în funcția de premier.

"În acest moment PSD are o propunere de prim ministru. Noi mergem la negocieri la ora 16,00 cu cei de la PNL", a spus Ciolacu, la sediul central al PSD.

Întrebat dacă PSD ar putea să îşi schimbe decizia şi să îl accepte pe Ciucă premier, propunere din partea celor 3 formaţiuni politice ce urmează să facă o coaliţie de guvernare, Ciolacu a spus: "În acest moment înţeleg că PNL are altă propunere pentru rotaţie. (...) Nicolae Ciucă este propunerea PNL".

La întrebarea dacă a avut o înţelegere cu preşedintele Klaus Iohannis în privinţa lui Nicolae Ciucă încă de acum acum 2 luni, liderul PSD a spus: "Doamne fereşte! Nici măcar nu am stat de vorbă cu domnul Iohannis. Credeţi că dacă aveam o întelegere cu preşedintele de două luni de zile stăteam în această criză politică? Mi se pare aberant"

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
"Am venit la Fundeni, nimeni n-a putut să-mi zică ce probleme am. Apoi mi-au pus diagnosticul în cinci secunde" Moment de răscruce al marelui anrtrenor român
"Am venit la Fundeni, nimeni n-a putut să-mi zică ce probleme am. Apoi mi-au pus diagnosticul în cinci secunde" Moment de răscruce al marelui anrtrenor român
Citește și...
Extrema dreaptă câștigă teren în Cipru: primele rezultate indică un avans important pentru ELAM

Extrema dreaptă din Cipru pare să înregistreze câştiguri la alegerile de duminică, în timp ce un nou-venit anticorupţie pare pe cale să intre în parlament, conform rezultatelor preliminare ale alegerilor legislative.

Ilie Bolojan: „Nu poți moderniza România cu 15% în Parlament. În următorii doi ani trebuie să reorganizăm partidul”

Ilie Bolojan, preşedinte al PNL, a declarat că modernizarea României nu se poate face cu 15% în Parlament, mai ales cu parteneri nesiguri, subliniind că partidul trebuie reorganizat în următorii doi ani pentru a deveni „un factor decisiv”.

Maia Sandu îl felicită pe Cristian Mungiu după al doilea Palme d'Or: „Filmele sale pun întrebări esențiale”

Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat pe regizorul Cristian Mungiu pentru câştigarea trofeului Palme d'Or la cea de-a 79-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, sâmbătă seara, cu lungmetrajul "Fjord".

Recomandări
”Neptun Deep”, cea mai mare exploatare offshore din istoria României. Mii de oameni lucrează non-stop în Marea Neagră

România, te iubesc! Cel mai mare zăcământ al României, partea I. Luna aceasta a intrat în linie dreaptă una dintre cele mai complexe lucrări de infrastructură realizate vreodată în istoria României.

Trump, despre războiul cu Iranul: „Nu închei acorduri proaste”. Negocierile continuă, dar ”fără grabă”

Donald Trump a transmis, prin mai multe mesaje postate online, că administrația sa poartă discuții constructive cu iranienii. „Spre deosebire de predecesorii mei, eu NU închei acorduri proaste!”

Ploile torențiale au lovit sudul țării. Străzile din Râmnicu Vâlcea s-au transformat în râuri în doar câteva minute

S-a rupt cerul duminică seară, în unele zone din sudul țării. În Râmnicu Vâlcea, o ploaie scurtă, de vară, a transformat străzile în râuri.