Motivul oficial pentru care PSD a propus plafonarea accizei la carburanți, nu a prețului final la pompă

×
Publicitate

Bogdan Ivan, fost ministru PSD al Energiei și inițiator al proiectului privind acciza dinamică la carburanți, a explicat de ce o astfel de măsură nu a fost aplicată și asupra prețului final la pompă.

„Să plafonezi prețul final ar fi fost o greșeală. Ar fi dus la penurie”, a explicat Bogdan Ivan.

Odată cu adoptarea plafonării accizei, carburanții s-ar putea ieftini la pompă cu minimum 34 de bani pe litru, iar reducerile ar putea ajunge până la 85 de bani pe litru, potrivit mecanismului de calcul introdus în proiectul de lege.

„Tocmai a fost votat un proiect extrem de important, şi anume declararea situaţiei de criză în domeniul carburanţilor, reducerea acciziei la motorină, limitarea exporturilor de motorină, limitarea adaosului comercial şi supraimpozitarea profiturilor excepţionale, în materie de carburanţi. Acest lucru ar trebui să ducă la o reducere a preţului final pentru consumatorii privaţi, dar şi pentru companiile din ţara noastră”, a spus Bogdan Ivan, după votul din plenul Camerei Deputaţilor.

Mecanismul propus va duce, în actualele condiții de piață, la o ieftinire de cel puțin 34 de bani pentru fiecare litru de carburant vândut la pompă, a declarat luni deputatul PSD Bogdan Ivan, fost ministru al Energiei și inițiatorul proiectului.

„În clipa în care am plecat, împreună cu colegii mei din Partidul Social Democrat, din actualul guvern, în 23 aprilie, aveam o cotaţie a barilului de petrol la 105$ şi un preţ de 9 lei pe litru de motorină. Astăzi avem o cotaţie de 78$ pe baril şi 10 lei pe litru de motorină. Şi atunci, în calitate de ministru al energiei din partea Partidului Social Democrat, am iniţiat proiectul de ordonanţă de urgenţă prin care am declarat starea de criză, care a expirat la finalul lunii iunie. În acest timp, este evident că oamenii au plătit mai mult, cu aproximativ un leu pe fiecare litru din cauza faptului că guvernul demis nu şi-a făcut treaba. Astăzi, în Parlament, am corectat acest lucru şi e poate una dintre puţinele veşti bune pe care le-am dat în ultima perioadă şi anume faptul că am reuşit să intervenim din nou în piaţă şi să reducem preţul final la carburanţi, pentru populaţie şi pentru companiile româneşti”, a declarat fostul ministrul al Energiei.

Calculele de la finalul anului 2025 arată că, în România, statul ia 54% din fiecare plin de benzină făcut la pompă, după cum reiese din datele oficiale ale Uniunii Europene. Atât Ungaria, cât mai ales Bulgaria, au o fiscalitate vizibil mai redusă când vine vorba de combustibili, respectiv din prețul final de la pompă statul maghiar încasează doar 49% în timp ce în Bulgaria încasează și mai puțin din toată Uniunea, respectiv 47%.

Cum se calculează plafonarea accizei la carburanți

Proiectul de Lege privind declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a nivelului accizei la motorină, instituirea contribuţiei de solidaritate, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de protecţie a economiei, populaţiei şi de funcţionare a pieţei energiei a fost adoptat cu 293 de voturi pentru, 2 abţineri şi unul nu votează. 

Proiectul are ca obiect declararea situaţiei de criză pe piaţa ţiţeiului şi/sau a produselor petroliere, reducerea temporară a accizei la motorină şi a cotei de TVA aplicabile pentru benzină şi motorină în segmentul rafinare şi vânzare en-gros şi cu amănuntul la 19%, precum şi reglementarea contribuţiei de solidaritate asupra veniturilor din comercializarea ţiţeiului şi a produselor energetice obţinute din prelucrarea ţiţeiului extras de pe teritoriul României.

Totodată, potrivit expunerii de motive, se instituie unele măsuri cu privire la exportul de motorină, care se va putea realiza „doar cu acordul ministerului cu atribuţii în domeniul economic şi ministerului de resort”.

De asemenea, „se introduce posibilitatea ca operatorii economici să diminueze conţinutul de biocarburant din volumele de benzină puse pe piaţă de la 8% la minim 2% pentru benzină, pe perioada de aplicare a măsurilor de protecţie”.

La nivelul actual al prețului motorinei, acciza ar urma să fie redusă cu 10%, ceea ce înseamnă o ieftinire de aproximativ 34 de bani pentru fiecare litru.

Dacă presiunea din piață va crește, reducerea accizei se va aplica gradual:

  • reducere de 34 de bani/litru (scădere cu 10% a accizei), la nivelul actual al prețurilor;
  • reducere de 51 de bani/litru (scădere cu 15% a accizei), pentru prețuri cuprinse între 9,98 și 10,42 lei/litru;
  • reducere de 68 de bani/litru (scădere cu 20% a accizei), pentru prețuri între 10,42 și 10,85 lei/litru;
  • reducere de 85 de bani/litru (scădere cu 25% a accizei), dacă prețul la pompă depășește 10,85 lei/litru.

Nivelul reducerii va fi stabilit în funcție de evoluția simultană a cotațiilor internaționale Platts și a prețului mediu practicat la pompă.

De ce a fost propusă măsura

Discuțiile privind adoptarea unor noi măsuri de intervenție pe piața carburanților au început după escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, odată cu reluarea atacurilor dintre SUA și Iran, dar și după blocarea principalei rute prin care Kazahstanul își exportă petrolul.

Conducta CPC (Caspian Pipeline Consortium), prin care ajunge în România peste 60% din importurile de petrol, a fost oprită săptămâna trecută, după atacurile cu drone asupra unor petroliere care transportau țiței kazah în Marea Neagră.

Petrolul din Kazahstan acoperă aproximativ 80% din necesarul Rafinăriei Petromidia, deținută de Rompetrol și controlată de compania națională kazahă KazMunayGas. De asemenea, rafinăria Petrobrazi, operată de OMV Petrom, procesează în mare parte același tip de țiței.

Potrivit Ministerului Energiei, în perioada 1 iulie 2026 – 30 iunie 2027, România dispune de stocuri minime de urgență de peste 2 milioane de tone de țiței și produse petroliere, suficiente pentru a acoperi cel puțin 90 de zile de importuri în cazul unei crize majore de aprovizionare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
FOTO Noua bestie de 1.600 CP de la Bugatti! Există un singur exemplar în lume
Citește și...
Acciza dinamică la carburanți, adoptată în Parlament. Cu cât s-ar putea ieftini motorina și benzina la pompă

Proiectul de lege care introduce mecanismul de acciză dinamică a trecut de votul final în Camera Deputaților, după ce a fost adoptat deja de Senat. Mecanismul ar urma să reducă prețul la pompă cu cel puțin 34 de bani pe litru, susțin inițiatorii.

Cât costă benzina și motorina în stațiile Petrom, OMV și MOL. Prețurile afișate azi, 29 iulie 2026

Șoferii care alimentează miercuri, 29 iulie 2026, plătesc peste 9 lei pentru un litru de benzină standard și peste 10 lei pentru un litru de motorină standard în principalele rețele de distribuție a carburanților din România. 

Motorina standard a depășit 10 lei pe litru la Petrom, în București. Cât costă carburanții la celelalte benzinării

Prețurile carburanților au trecut din nou pragul de 10 lei pe litru în mai multe benzinării din București, la doar o zi după anunțarea mecanismului de reducere a prețurilor.

Recomandări
Ce a provocat viitura ucigașă din Nepal și Tibet. Cauza dezastrului soldat cu cel puțin 165 de morți și sute de dispăruți

Inundaţiile devastatoare care au făcut cel puţin 165 de morţi şi sute de dispăruţi în Nepal şi Tibet au fost cauzate de prăbuşirea unui gheţar, a anunţat U.S. Geological Survey (USGS), scrie AFP.

Peste 120 de aleși ar putea rămâne fără funcții dacă Legea integrității va fi promulgată. USR, avertisment pentru PNL

După o lună de dezbateri și nenumărate modificări, legea integrității a fost adoptată în Parlament cu articolul care prevede că aleșii găsiți în incompatibilitate sau conflict de interese, chiar și retroactiv, își pierd funcția.

Ungaria declară Rusia drept „amenințare” pentru Europa și ordinea mondială. Ruptură față de politica lui Viktor Orbán

Guvernul Ungariei a condamnat oficial agresiunea militară a Rusiei și și-a anunțat sprijinul pentru integritatea teritorială a Ucrainei, potrivit orientărilor politice publicate marți seara.