Ministrul Rovana Plumb si-a pus sort si a pregatit sarmale pentru pelerinii de la Iasi

61398686

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a participat sambata seara, la Cantina de Ajutor Social din Iasi, la pregatirea sarmalelor care vor fi oferite luni pelerinilor dupa Sfanta Liturghie de la Catedrala Mitropolitana.

Rovana Plumb a participat sambata, la Iasi, la Conferinta Nationala a femeilor PSD, unde a fost reconfirmata la sefia organizatiei, iar dupa eveniment a mers la Cantina de Ajutor Social din Iasi, unde, alaturi de alte reprezentante ale PSD, a ajutat la pregatirea sarmalelor.

Dupa ce a intrat in cantina, Rovana Plumb si-a pus sort si boneta, ea lucrand la pregatirea sarmalelor timp de cateva zeci de minute.

"Am venit din spirit de solidaritate. Acum in Iasi sunt foarte multi pelerini si trebuie ajutati, fiecare cu ce putem", a spus Rovana Plumb.

Ea a precizat ca nu a mai facut sarmale de la Craciun, adaugand ca, avand un program incarcat, nu prea are timp sa gateasca.

"Sarmale n-am mai facut de la Craciun. Sunt destul de discreta in bucatarie, mai ales in ultima perioada, cand am fost si foarte ocupata. Ultima data am gatit clatite, s-a intamplat in urma cu trei saptamani, cand am gasit un pic de timp liber", a spus Rovana Plumb.

Rovana Plumb

Ea a fost insotita la cantina ieseana de mai multe reprezentante ale organizatiei de femei a PSD, printre care si deputatele Ana Birchall si Cristina Nichita.

Viceprimarul municipiului Iasi Mihai Chirica a declarat vineri ca, in acest an, la masa pelerinilor vor fi impartite peste 65.000 de sarmale, imediat dupa Sfanta Liturghie de luni de la Catedrala Mitropolitana, prilejuita de Hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva.

El a spus ca va fi pregatita si o sarma uriasa, formata din 800 de sarmale obisnuite, care va fi desfacuta in fata credinciosilor.

Potrivit reprezentantilor primariei iesene, costurile mesei pelerinilor sunt asigurate din donatii si sponsorizari. In anii anteriori, in zona in care s-au servit sarmale pe 14 octombrie, oamenii s-au imbrancit, jandarmii fiind nevoiti sa intervina pentru a calma spiritele.

Anul trecut, in perimetrul respectiv au fost montate garduri metalice, iar politistii locali au permis accesul catre oalele cu sarmale, in grupuri de cate 50 de persoane.

Fiecare pelerin a primit in medie cinci-sapte sarmale, in total fiind asigurate aproximativ 10.000 de portii.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61304417
Ponta: Este rusinos ca in Romania sa existe drum national de pamant
Premierul Victor Ponta, a declarat, sambata, in judetul Botosani, ca anul viitor va trebui asfaltat ultimul drum national de pamant din Romania, respectiv DN 24 C Radauti Prut-Manoleasa, apreciind ca este "rusinoasa" aceasta situatie.
61398476
Dragnea, la moastele Sfintei Parascheva: M-am rugat pentru cei care au gandit rau cu dosarul ala
Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri seara, la Iasi, dupa ce s-a inchinat la moastele Sfintei Parascheva, ca s-a rugat pentru cei care "au gandit rau" cu dosarul in care a fost trimis in judecata de DNA.
61397758
Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a retras propunerea de inlocuitor al lui Papici
Ministrul Justitiei, Robert Cazanciuc, a decis, in urma consultarilor avute cu seful DNA, Codruta Kovesi, si cu procurorii Iuliana Bendeac si Viorel Cerbu, delegati la conducerea Sectiei pentru combaterea coruptiei, retragerea propunerii acestora.