Ministrul Muncii: ”Vor fi scăderi salariale între 10 şi 40%”. Salariul președintelui țării, cel mai afectat

61934655
Inquam

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, admite că în cazul unor bugetari salariile vor scădea cu procente între 10 şi 40%, cea mai mare scădere fiind în cazul preşedintelui României.

Ea a spus că în această situaţie sunt însă foarte puţini bugetari, fiind necesară această diminuare pentru a corecta dezechilibre, în condiţiile în care erau situaţii în care directorul unei instituţii din subordinea unui minister avea salariul de 13.000 de lei, iar directorul unei alte instituţii avea un salariu de 2.700 de lei.

Ministrul Muncii a susţinut, însă, că în cazul a 60% dintre bugetari salariile vor creşte, iar majorarea va fi etapizată, până în anul 2022.

”Preşedintele României va avea salariul tăiat pe legea salarizării, la fel şi miniştrii, alţi demnitari şi directori de instituţii cu salarii foarte mari. (...) Noi am vrut să creştem salariile mici, adică la aproximativ 60% dintre bugetari. Vom face asta etapizat, până în anul 2022. Preşedintelui i s-a tăiat salariul cu 40%, dar nu doar lui. Şi mie mi s-a tăiat salariul, la fel şi altor miniştri, pentru că salariile erau foarte mari. Toţi bugetarii vor avea o creştere pe brut la 25% de la 1 ianuarie 2018, echivalentul de 4% net”, a declarat Olguţa Vasilescu la Antena 3, conform news.ro.

Ea a mai spus că 3% dintre bugetari aveau salarii foarte mari, peste salariul preşedintelui României, fiind vorba despre şefi de instituţii precum APIA, unde un director avea un salariu ce depăşea 13.000 de lei, în timp ce un director de instituţie din Ministerul Mediului avea 2.700 de lei salariu. "Închipuiţi-vă că sunt doi directorii de instituţii din subordinea unor ministere, unul cu salariul de 12.000 de lei, altul cu 2.700 de lei. (...) Aceste dezechilibre trebuie corectate. Nu pot fi bugetari din sistem cu salari mai mare decât al preşedintelui României. (...) Sunt consilierii din Ministerul Sănătăţii care au salarii de 12.000-14.000 de lei, mai mari decât ale secretarilor de stat. Şi lor le vor scădea salariile. Prin această lege am încercat să aducem un echilibru. Unora le cresc salariile, sunt creşteri şi de 300%, etapizat, până în 2022, unora le rămân neschimbate, iar altora le vor scădea, dar sunt foarte puţini cei cărora le scad salariile", a declarat ministrul Muncii.

Ea a precizat că scăderile vor fi între 10 şi 40%.

În ceea ce priveşte salariile din Educaţie, ministrul Muncii a spus că vor fi creşteri cu 20% şi vor fi creşteri şi la salariile medicilor.

Ministrul Muncii s-a referit şi la poliţişti, spunând că în cazul acestora nu este vorba despre scăderea salariilor, ci despre eliminarea unui spor: "Poliţistul era acasă şi aşteapta un telefon dacă se duce sau nu (la intervenţie -n.r.). Dacă se ducea primea bani, dar şi doar pentru că stătea acasă şi primea telefonul primea un spor. Acest spor s-a eliminat".

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
61936073
Schimbări în Parlament. Posturi de conducere pentru cei care i-au fost loiali lui Dragnea

O nouă sesiune parlamentară, o nouă negociere pentru funcţiile importante din Casa Poporului. În PSD, cei care au fost loiali liderului Liviu Dragnea, au avansat rapid, în rândul parlamentarilor şi au primit posturi de conducere.

61938211
Abuzul în serviciu cu prag sau dezincriminat. Parlamentarii au început dezbaterile după vacanță

Modificările legilor justiţiei, conform deciziilor Curţii Constituţionale, dar mai ales schimbările preconizate în Codul Penal, vor marca sesiunea parlamentară care a început joi.

61871105
Victor Ponta: Nu a existat vreodată într-un guvern aşa o harababură

Deputatul Victor Ponta, fost prim-ministru, susţine că "nu a existat vreodată într-un guvern - al României sau oriunde în lume - aşa o harababură".

Recomandări
Arsvom 14
VIDEO. Cum arată acum clădirile ARSVOM, încă devastate, la patru luni de la explozia dronei din Portul Constanța

La patru luni de la explozia dronei ucrainene în Portul Constanța, clădirile Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) au rămas devastate, iar angajații se tem acum de venirea iernii.

Xi jinping profimedia 1138012184
Spectacol la Casa Albă pentru Xi Jinping. Ce a făcut Donald Trump pentru a-l impresiona pe liderul Chinei

Covor roșu, onoruri militare, avioane de luptă care au survolat Casa Albă și un dineu de stat. Așa l-a primit Donald Trump pe Xi Jinping la Washington. 

Panouri sate
Discuții în Parlament: panouri fotovoltaice pe bloc și pe balcon. Cât costă și cum ar putea scădea factura la energie

Românii care locuiesc la bloc ar putea produce energie solară chiar pe acoperișul clădirii și ar putea beneficia de banii obținuți din vânzarea acesteia.