Ministrul Apărării, vizită în Egipt pentru semnarea Memorandumului de cooperare militară

62587813

Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, face o vizită în Egipt pentru semnarea unui Memorandum privind cooperarea militară, considerat „un pas semnificativ în consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării”.

Potrivit oficialilor Ministerului Apărării, acest memorandum „deschide noi oportunităţi de colaborare în instruire, educaţie militară, cercetare şi logistică de apărare”.

”În perioada 1–2 noiembrie 2025, ministrul apărării naţionale, Ionuţ Moşteanu, efectuează o vizită oficială în Republica Arabă Egipt. Cu acest prilej, va avea loc semnarea Memorandumului de Înţelegere privind cooperarea militară între Ministerul Apărării Naţionale al României şi Ministerul Apărării şi al Producţiei Militare al Republicii Arabe Egipt, condus de generalul Abdel Mageed Saqr. Acesta reprezintă un pas semnificativ în consolidarea relaţiilor bilaterale în domeniul apărării şi deschide noi oportunităţi de colaborare în instruire, educaţie militară, cercetare şi logistică de apărare”, anunţă, sâmbătă, Ministerul Apărării, într-un comunicat de presă.

Programul vizitei include întâlniri bilaterale la nivel de miniştri, depunerea unei coroane la Monumentul Memorial din Cairo, precum şi o întâlnire cu membrii comunităţii româneşti din Egipt, la sediul Ambasadei României la Cairo, potrivit sursei citate.

”Vizita contribuie la consolidarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Republica Arabă Egipt în domeniul apărării”, mai arată MApN.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62568018
Prima discuție România-SUA după ce americanii au decis reducerea prezenței militare în țara noastră, „despre următorii paşi”
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, anunţă, vineri seară, că a discutat cu ambasadorul SUA la NATO, Matt Whitaker, la câteva zile după ce SUA a decis redimensionarea trupelor în România şi în regiune.
62585719
Fațada sediului central al AUR a fost vandalizată. George Simion: „Solicit SPP asigurarea protecţiei pentru viaţa mea”
Preşedintele AUR, George Simion, afirmă că a primit peste 90 de ameninţări cu moartea şi anunţă că faţada sediului central al partidului a fost distrusă, fiind depuse plângeri, dar acuză că până în prezent nu s-au luat niciun fel de măsuri.
62566419
Reacția lui Grindeanu după ce PNL a cerut ca legea Nordis să intre în plen. Ce a spus despre premierul Ilie Bolojan
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, despre cererea PNL de punere a legii Nordis în plen că luni, el va cere să intre pe ordinea de zi această lege, adăugând că nu are niciun fel de concurenţă cu premierul Ilie Bolojan.