Macron, mesaj puternic la Sibiu despre schimbările climatice. Cere taxarea emisiilor de CO2

×
Publicitate

Europa va fi un lider mondial responsabil care va colabora cu restul lumii pentru a aborda probleme globale precum conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice.

Acesta este unul, din cele zece angajamente luate de liderii europeni, joi, la Sibiu, în contextul în care omenirea are din ce în ce mai mult de suferit, de pe urma încălzirii globale.

Promovat intens de președintele Franței, angajamentul privind mediul va fi însă greu de pus în practică, atâta timp cât asta ar implica închiderea sau suprataxarea unor coloși industriali, mari poluatori.

Președintele Franței, Emanuel Macron, a venit la Sibiu pregătit să impună pe agenda de lucru o inițiativă privind mediul semnată deja, la început de săptămână, de 8 țări europene.

„Sunt foarte încântat că am reușit să obținem acordul și să convingem alte opt țări europene membre să semneze această inițiativă ambițioasă. Această declarație prevede foarte clar țelul nostru de a avea zero emisii de CO2 până în anul 2050”, a spus Macron.

Obiectivul extrem de ambițios implică însă pierderi economice pe care mulți alți europeni nu sunt dispuși să și le asume nici chiar pentru un scop nobil cum este protecţia mediului. Ar fi vorba în primul rând de închiderea sau retehnologizarea unor coloși industriali, o măsură extrem de costisitoare.

”Dacă facem asta doar în Franța, nu va avea niciun impact. Întreprinderile acestea se vor muta în țările vecine, dar vor rămâne în aceeași piață europeană comună. Dacă vrem ca măsura să fie eficientă, aceasta trebuie luată la nivel european și asta presupune proiectul cu care am venit azi aici, în primul rând, taxarea emisiilor de CO2”, a mai spus președintele Franței.

Macron a reușit în cele din urmă să obțină în declarația comună angajamentul de luptă al Uniunii. Dar până la acțiune mai e cale lungă. Mobilizarea ar putea veni prea târziu, având în vedere că un raport susținut de Organizaţia Naţiunilor Unite afirmă că până la un milion de specii sunt ameninţate cu dispariţia. Natura se confruntă cu un declin ''fără precedent''.

Topirea ghețarilor și creșterea nivelului apelor oceanului planetar au determinat peste tot pe glob apariția unor fenomene meteo extreme.

Efectele încălzirii globale le simțim deja cu toții și în România. Am văzut și la București și în țară vijelii care au provocat pagube uriașe și chiar au luat vieți.

Dar mai mult decât atât, pășind în afara Capitalei, riscăm să fim suprinsi de vreo tornadă, fenomen neobișnuit pentru meleagurile noastre dar care își face simțită prezența din ce în ce mai des.

Revenind în București, aerul poluat din cauza emisiilor masive de dioxid de carbon şi praf, pentru care împotriva României s-a şi deschis procedură de infringement, va deveni şi mai greu de suportat pentru că va fi din ce în ce mai fierbinte. Specialiştii estimează că încălzirea globală va aduce în următorul secol o medie a temperaturilor mai ridicată cu 3 grade Celsius. Poluarea va determina mai multe îmbolnăviri și deci mai multe decese.

Și, în fine, în mai puţin de 100 de ani, o vizită în judeţele din sud ar putea fi o aventură şi asta deoarece Câmpia Română se va transforma într-un deşert unde agricultorii nu vor mai putea produce nimic. Urmările ni le putem imagina cu toții.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62044105
Liviu Dragnea, baie de mulțime la Iași. VIDEO

Președintele PSD Liviu Dragnea a sosit la mitingul de la Iași cu puțin înainte de ora 17:00 și a făcut o baie de mulțime.

62044116
Viorica Dăncilă, huiduită la Cluj. Cum s-a ascuns de protestatari

Viorica Dăncilă era aşteptată de protestatari în faţa Casei de Cultură din Cluj-Napoca, unde urma să participe la o întâlnire cu primarii şi consilierii PSD Cluj.

62043976
Summitul de la Sibiu. Provocările cu care se va confrunta UE în următorii 5 ani

Întâlnirea liderilor Uniunii Europene în oraşul Sibiu din România încearcă să mute atenţia de la Brexit înspre alte chestiuni importante privind viitorul Uniunii Europene.

Recomandări
Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
BNR anunță un record istoric. Euro urcă la 5,27 lei, peste nivelul din mai, când a fost un șoc provocat de căderea Guvernului

Leul se depreciază pe piaţa interbancară, după ce cursul valutar leu/euro a urcat, miercuri, 23 septembrie, la 5,27 lei/euro, peste cotaţia anunţată marți, de 5,2647 lei/euro.

Pod prabusit tir
Un pod de fier s-a prăbușit cu un TIR de zeci de tone pe el, în Bacău. Autoritățile locale dau vina pe șofer

Un pod de fier peste râul Trotuș s-a prăbușit, în noaptea de marți spre miercuri, pe DN 12A, într-o localitate din judeţul Bacău, tocmai când trecea un TIR peste el. 

Vlcsnap 2026 09 23 12h54m04s534
Cine este tânăra Valentina, care a fost găsită moartă într-o valiză în apele Oltului. Iubitul ei este de negăsit

Caz șocant în județul Vâlcea. Câțiva pescari au scos la mal o valiză, în care au descoperit cu groază trupul fără viață al unei tinere. Anchetatorii spun că victima a fost ucisă cu violență.