PSD a avut dintotdeauna o strategie nedeclarată, dar vizibilă de acum pentru oricine, de a alege să guverneze doar când vedea că România trece prin vremuri bune și de a arunca imediat povara timpurilor grele asupra unei guvernări ”sanitare”, a unui partid dispus să se sacrifice pentru a repara dezastrul economic creat de guvernarea PSD. Un cinism menit să-i perpetueze supremația politică, dar care a dus, în cele din urmă, la apariția AUR.
Tabloul este prezentat într-o analiză politică publicată miercuri de Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României, dar și fost premier desemnat într-o astfel de perioadă dificilă, în 2009.
”În 2017 am arătat că în România există un partid care și-a asumat să guverneze, direct sau prin interpuși, numai în perioadele bune, promovând politici fiscale prociclice. Scopul: slăbirea adversarilor și menținerea poziției dominante pe termen lung.
Acest lucru a fost posibil pentru că în România, separația puterilor, impecabilă pe hârtie, este precară de facto. A făcut o singură excepție, în 2009. În acest fel, de câte ori economia a intrat într-o perioadă dificilă din punct de vedere economic, politica fiscală nu mai putea fi folosită pentru a ajuta la ieșirea din recesiunea la ale cărei premise contribuise. De fiecare dată, a fost necesar ca un alt partid sau o altă coaliție, un „sanitar” politic să fie la guvernare în perioadele dificile. La următoarele alegeri parlamentare, formațiunea politică „sanitară” care a gestionat perioada grea (eventual recesiune) ieșea de pe scena politică. Am botezat această teorie cu numele de „ipoteza cinismului fiscal” – scrie Lucian Croitoru pe site-ul său, în analiza ”Cele două fețe ale unui corp politic”.
”Ipoteza cinismului fiscal funcționează foarte bine”
Consilier al guvernatorului și fost premier desemnat, Lucian Croitoru dă exemplele PNȚCD și PDL, dispărute din politică după o astfel de guvernare pe rol de ”sanitar”, dar explică și cum a reușit PNL să evite anihilarea:
”Atunci am spus că partidul care guvernează în perioadele bune este PSD și că partidele care au guvernat în perioadele proaste au fost, pe rând, PNȚCD și PDL, care au ieșit de pe scena politică; ulterior am sugerat, pe baza teoriei mele, că partidul care ar fi putut ieși de pe scena politică în 2024 ar fi fost PNL, dacă ar fi ales să guverneze în perioade dificile, după ce politica fiscală a fost prociclică. Condiția s-a îndeplinit doar pe jumătate. După ce PSD a promovat direct sau prin interpuși (guvernul tehnocrat Cioloș) în perioada 2016-2019 o politică fiscală condusă după concepția wage-led growth, în anul 2019, Comisia Europeană a declanșat procedura de deficit excesiv, iar PSD a pierdut guvernarea prin căderea guvernului Dăncilă la moțiunea de cenzură în octombrie. PNL a asigurat un guvern minoritar în anul pandemic 2020, când economia a scăzut cu 3,7 la sută, iar deficitul bugetar a crescut de la 4,6 la la 9,3 la sută din PIB; în 2021 economia a crescut cu 5,7 la sută, iar PNL a intrat în coaliție cu PSD din decembrie 2021 până de curând, înainte de căderea guvernului Bolojan pe 5 mai 2026”.
Teoria lui Croitoru nu s-a adeverit în privința supremației perpetue a PSD, partidul ”bun” sau ”frumos”, dar ipoteza cinismului fiscal funcționează în continuare:
”Teoria mea implica nu numai că PSD va rămâne cel mai mare partid, dar că va și crește pe măsură ce alte partide ies de pe scena politică. În prezent, se pare că PSD nu mai este cel mai mare partid politic. În prezent pare că teoria mea, nu mai explică bine ce se întâmplă.
În realitate însă, ipoteza cinismului fiscal funcționează foarte bine. Dacă există, impresia că nu mai funcționează derivă din faptul că în loc de concepte abstracte am folosit nume proprii: PSD, PNL, PNȚCD, PDL. Dar dacă înlocuim aceste nume proprii cu nume generice, pe care ne imaginăm că le-ar putea utiliza votanții, veți vedea imediat actualitatea explicației. Dacă în loc de PSD utilizați conceptul de „partid frumos” sau, alternativ, „partid bun” și în loc de PNL, PDL, PNȚCD „partide urâte” sau, alternativ, „partide rele”, veți vedea că publicul a ajuns să vadă în partidul care guverna în perioadele bune partidul frumos sau bun, iar în cele care guvernau în perioadele dificile partidele urâte sau rele. Ele erau urâte sau rele în ochii publicului având în vedere efectele directe ale politicilor lor asupra bugetelor individuale”.
”Reacția celor ce alcătuiau fostul partid-stat este să conserve structurile și mentalitățile prin crearea mai multor partide”
Lucian Croitoru își continuă analiza prin utilizarea conceptului de ”corp politic” și rolul acestuia în evoluția PSD.
”Un concept cheie pe care îl pierdem din vedere atunci când lucrăm cu nume proprii este cel de „corp politic”, care explică cel mai mult și cel mai bine mișcarea diferită a fondului și a formelor. În viziunea mea, un „corp politic” apare atunci când un fost partid unic, confundat cu statul însuși, este forțat să se dizolve, dar nu renunță la unele dintre valorile profunde care îl defineau și pe care le poate conserva doar prin mai multe și noi forme de organizare. Reacția celor ce alcătuiau fostul partid-stat este să conserve structurile și mentalitățile prin crearea mai multor partide, corespunzător noilor condiții democratice. Este mai realist să gândim la un corp politic ce poate fi alcătuit din mai multe partide înțelese în sensul clasic, desemnate prin nume proprii. Acest corp politic funcționează în primul rând de facto, nu de iure, deși partidele ce derivă în mod natural din el se pot organiza în forma juridică a unor alianțe. De exemplu, „Patrulaterul roșu” format de PSDR și PRM, PSM și PUNR era, ontologic, în primul rând un corp politic, înainte de a fi o alianță. Este un exemplu dintre mai multe în care fostul aparat de partid și de stat (corpul politic) de dinainte de 1989 și-a transferat structurile și mentalitățile care îl defineau în noi forme de organizare: FSN, PDSR, PSD, PRM, PUNR, PSM, UNPR. Partidele istorice PNȚCD și PNL au avut altă natură, și nu au derivat din corpul politic la care mă refer. Ele au absorbit însă politicieni ce derivau, de asemenea, din respectivul corp politic. Nu este exclus, de asemenea, ca din corpul politic originar să fi existat, temporar, și formațiuni ce au îmbrățișat onest obiectivul realizării unei separații reale a puterilor și reducerea corupției”.
Trăsăturile comune ale PSD și AUR, ”moștenite de la corpul politic din care s-au născut”
PSD a mijlocit nașterea AUR, iar Lucian Croitoru expune și asemănările dintre cele două partide.
”Modernizarea noastră economică și intrarea în NATO au făcut necesar ca partea cea mai mare a acestui corp politic de care vorbim să își asume valorile occidentale prin prisma acelei ideologii dintre cele prezente în țările occidentale cărora ne alăturam care corespundea cel mai bine cu mentalitățile sale originare. Aceasta a fost ideologia social-democrată și a fost adoptată de PSD în forma frumoasă pe care o înțelegeau noii aliați occidentali. Acest partid a fost partidul „frumos” sau „bun”. Naționalismul, populismul și unele forme de extremism din esența corpului politic au fost lăsate unor partide care, din perspectiva noului club în care doream să intrăm, erau partide „urâte” sau „rele”, dar utile partidului frumos. Partidul „frumos” primea, astfel, sprijin în parlament și transmitea mesaje greu de acceptat pentru parteneri externi prin fețele mai urâte ale aceluiași corp politic din care el însuși deriva.
În prezent, este clar că atunci când unii oameni spun că PSD și AUR (un simbol pentru orice formațiune politică ce se autodefinește ca „anti-sistem”) au ceva în comun se gândesc la una sau mai multe caracteristici comune lor, care le sunt specifice și nu sunt identificabile la alte partide. Este clar că acele trăsături comune sunt cele moștenite de la corpul politic din care s-au născut. Dacă ar fi identificabile și la alte partide, atunci ar exista și alte partide care ar putea fi alături de PSD și AUR din acel punct de vedere. Aceste caracteristici sunt ceea ce definesc corpul politic, indiferent ce nume au partidele care au derivat din el în definiția legală a noțiunii de partid. Pot fi multe criterii după care putem grupa partidele; unele permit să avem toate partidele într-un singur grup. Dar când în public apare ideea că două partide se aseamănă, este evident că criteriul angajat pentru selecție este specific doar celor două”.
Articolul complet poate fi citit pe site-ul lui Lucian Croitoru.
