Thuma nu a explicat cum ar putea Bolojan să se împace cu cei din Partidul Social Democrat, în condițiile în care președintele PNL a anunțat deja că nu are de gând să demisioneze din funcția de premier.

Declarațiile liderului PNL Ilfov au fost făcute marți, înainte de ședința biroului politic național al PNL, unde șefii de consilii județene, parlamentarii și primarii de reședință de județ ai PNL din întreaga țară adoptă o rezoluție de susținere a lui Ilie Bolojan.

Hubert Thuma: ”Cred că trebuie să ajungem să fim destul de maturi și să ajungem la o înțelegere că acest Guvern trebuie să funcționeze ...

Reporter: Deci, trebuie o reconciliere cu Partidul Social Democrat.

Citește și
Ce spune Constituția că se întâmplă după ce un partid iese de la guvernare. Emil Boc: ”Lucrurile sunt destul de simple”

Hubert Thuma: ”Da”.

Reporter: Dar dacă PSD cere retragerea ..

Hubert Thuma: ”Vom vedea .. Premierul are toată susținerea noastră să meargă să renegocieze protocolul cu PSD, fiindcă trebuie să ajungem la o reconciliere. (...) Cred că premierul are capacitatea de a se reconcilia cu cei de la PSD. Asta este părerea mea.” 

Pe de altă parte, întrebat de jurnaliști dacă susținerea sa pentru Ilie Bolojan ca premier este valabilă și pentru funcția de președinte al PNL, Thuma a declarat că el crede că Bolojan ”va rămâne premier”.

Reporter: Susținerea dumneavoastră pentru domnul Bolojan ca premier este și pentru domnul Bolojan ca președinte de partid?

Hubert Thuma: ”Păi evident că premierul în funcție a fost votat la congres, este președdintele partidului.

Reporter: Și când nu mai e premier președintele partidului?

Hubert Thuma:Eu cred că va rămâne premier”.

Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma, este unul dintre principalii contestatari ai lui Ilie Bolojan în Partidul Național Liberal.