Iohannis, vizita in Ucraina in contextul tensiunilor cu Rusia. Romania si Germania, tratament medical pentru soldatii raniti

×
Codul embed a fost copiat

Ucraina va pastra in cartile de istorie faptul ca Romania a fost primul stat care a ratificat acordul de asociere dintre Kiev si Uniunea Europeana.

Urmariti acest subiect si pe Twitter: @StirileProTV

Cititi in aceasta stire:

-►Porosenko: Am stabilit cu Klaus Iohannis acordarea de tratament medical pentru militarii ucraineni
-►Iohannis: Comunitatile etnice sa devina un liant si un pod in relatiile dintre Romania si Ucraina
-►Porosenko: Am convenit ca Romania o sa sustina eliminarea vizelor pentru ucraineni
-►Iohannis: Romania va impartasi Ucrainei expertiza si experienta din procesul de aderare la UE si NATO
-►Porosenko: Romania si Ucraina asteapta o cursa aeriana Kiev-Bucuresti, o rezolvam curand
-►Porosenko: E prima vizita a presedintelui Romaniei in Ucraina, in ultimii sapte ani, e simbolica

Petro Porosenko i-a facut aceasta declaratie plina de gratitudine omologului sau roman, Klaus Iohannis, care a facut marti o vizita, la Kiev. In urma intalnirii, s-a stabilit ca soldatii ucraineni, raniti in luptele din estul tarii, vor fi adusi in spitalele romanesti, pentru a fi ingrijiti.

Citește și
hotnews
​Un avion rusesc de vanatoare Su-27 a efectuat o interceptare periculoasa a unei aeronave americane deasupra Marii Negre
Trucul prin care s-a câștigat marele premiu de peste 9 milioane de euro la 6 din 49. Biletul a costat 4.413 lei

Vorbitor de romana, Petro Porosenko, a ascultat declaratiile lui Iohannis fara casca.

Klaus Iohannis si-a inceput, marti, vizita oficiala in Ucraina cu depunerea unei candele cu spice de grau, la Monumentul Victimelor Holodomorului ( Marea Foamete) si un moment de reculegere langa Piata Independentei, la troita unde au fost primele victime ale Euromaidanului.

Seful statului a fost intampinat la Aeroportul Borispil din Kiev cu paine si sare. Iohannis a depus, la Monumentul Victimelor Holodomorului, o candela si un aranjament cu spice de grau, conform traditiei, care comemoreaza victimele Foametei de la inceputul anilor 30. Presedintele Romaniei a tras clopotul in interiorul Muzeului Holodomorului, pe care l-a vizitat.

Presedintele Klaus Iohannis s-a indreptat, apoi, spre Piata Independentei, unde a inceput Euromaidanul, seful statului depunand o jerba de flori, in culorile tricolorului roman, in memoria victimelor revolutiei.

Klaus Iohannis a fost primit la Administratia Prezidentiala a Ucrainei, de presedintele Petro Porosenko. Cei doi sefi de stat au primit Garda de onoare si s-au intonat imnurile de stat.

Presedintele Romaniei a salutat Garda de onoare in limba ucraineana. Cei doi sefi de stat au, la momentul transmiterii acestei stiri, convorbiri oficiale si tete-a-tete. Cei doi presedinti urmeaza sa sustina o declaratie de presa comuna.

Porosenko: Am stabilit cu Klaus Iohannis acordarea de tratament medical pentru militarii ucraineni

Presedintele Ucrainei, Petro Porosenko a declarat, marti, la Kiev, in cadrul declaratiei de presa comune sustinuta cu Klaus Iohannis, ca in urma discutiilor s-a stabilit acordarea de tratament medical de catre Romania si Germania, soldatilor ucraineni.

Intrebat daca Ucraina a cerut sprijin militar, din partea Romaniei, presedintele Ucrainei a declarat, vorbind in engleza, ca Ucraina are contracte de furnizare de arme defensive cu 11 state europene, precizand ca nu doreste sa specifice niciun nume de tara. Porosenko a mai spus ca Ucraina a stabilit cu mai multe state europene antrenarea fortelor sale armate.

"Ieri, in Berlin, si astazi, cu domnul presedinte Iohannis, am decis acordarea de tratament medical pentru soldatii ucraineni, atat in Germania cat si in Romania", a anuntat Porosenko. Porosenko a mai spus ca "Ucraina este o tara independenta, cu drepturi suverane de a-si imbunatati capabilitatile militare ale armatei".

"Aici nu este vorba in mod particular despre acest conflict, pentru ca noi suntem o tara a pacii si eu sunt un presedinte al pacii, dar noi vrem sa cladim un sistem de securitate, in cooperare cu tarile Uninii Europene, pentru ca noi aparam, aici, nu doar suveranitatea si integritatea teritoriala ci si libertatea europeana si democratia europeana, precum si securitatea europeana. Si cred ca toate tarile europene inteleg pe deplin acest lucru", a mai declarat Porosenko.

 

Iohannis: Comunitatile etnice sa devina un liant si un pod in relatiile dintre Romania si Ucraina

Presedintele Klau Iohannis a declarat, marti, la Kiev, ca a convenit cu omologul Petro Porosenko sa ofere o vizibilitate mai buna comunitatilor etnice, care trebuie sa devina "un liant si un pod" intre Romania si Ucraina.

"Am convenit ca trebuie sa dam o vizibilitate mai buna comunitatilor noastre etnice care traiesc in Romania, respectiv in Ucraina. Ele trebuie sa devina un liant si un pod in relatiile noastre. In acest sens, este nevoie ca mecanismele relevante pe linie guvernamentala sa-si reia activitatea si sa abordeze aspecte de actualitate", a declarat, marti, presedintele Klaus Iohannis, in cadrul conferintei comune cu presedintele ucrainean, Petro Porosenko.

"Dorim ca prin toate actiunile noastre sa vedem efecte pozitive in ceea ce priveste contactele directe intre cetatenii nostri si proiecte comune in plan economic si cultural", a mai spus Klaus Iohannis, aflat in vizita la Kiev.

 

Sinteza declaratiilor presedintelui Klaus Iohannis inainte de a pleca in Ucraina, facute marti dimineata:

"Pe agenda discutiilor se vor afla evolutiile din sud-estul Ucrainei, context in care voi exprima inca o data sustinerea Romaniei pentru suveranitatea, unitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei. Romania isi doreste sa fie un factor activ in gasirea unor solutii politice la situatia din estul Ucrainei, in promovarea democratiei si pacii in regiune. Suntem interesati in a avea un stat vecin ferm angajat pe calea consolidarii democratice si pe calea europenizarii. Vom aborda si teme bilaterale, Romania are disponibilitate deplina pentru intarirea cooperarii si a parteneriatului intre tarile noastre, atat in ce priveste dialogul politic, cat si in ce priveste proiecte concrete. Am convingerea ca putem construi o agenda de cooperare bazata pe pragmatism si pe incredere.

Un alt subiect de discutie va fi bazat si pe sprijinirea etnicilor romani din Ucraina si a celor ucraineni din Romania, obiectiv care poate fi atins inclusiv prin reactivarea mecanismelor guvernamentale."

Presedintele Ucrainei, Petro Porosenko, a declarat, dupa intalnirea cu presedintele Klaus Iohannis, ca a fost o intalnire ”fructuoasa” si ca i-a multumit presedintelui Romaniei pentru ”pozitia puternica de sustinere a Ucrainei”, adaugand ca il asteapta curand, la Kiev. ”Vreau sa ii multumesc presedintelui Romaniei pentru pozitia foarte puternica de sustinere a Ucrainei”, a spus Porosenko.

Presedintele Ucrainei a mai spus ca l-a invitat pe presedintele Romaniei la Kiev. ”Am avut o foarte importanta discutie bilaterala. L-am invitat sa viziteze Kievul si el a primit invitatia mea si il asteptam la Kiev, foarte curand”, a mai spus Petro Porosenko, la finalul intalnirii bilaterale. La randul sau, presedintele Klaus Iohannis a declarat, dupa incheierea reuniunii Consiliului European, ca Romania intelege pericolul sporit al conflictului armat din vecinatatea noastra si se implica in solutionarea lui.

”Am salutat hotararea celor doi lideri, Angela Merkel si Francois Hollande, care au fost aproape de presedintele ucrainean Porosenko intr-o negociere deloc usoara, si-au asumat o misiune dificila”, a spus seful statului. El a mentionat ca reitereaza convingerea ca singura solutie pentru criza ucraineana este cea politica, bazata pe dialog si care urmareste incetarea varsarii de sange.

”Avem sperante ca respectarea independentei, integritati teritoriale si a suveranitatii Ucrainei va deveni o prioritate pentru toti participantii la aceste negocieri, ceea ce nu a fost pana acum, in cazul Federatiei Ruse. Am vazut textul noului Acord, primim intelegerea cu incredere, dar suntem constienti ca raman tensiuni si puncte sensibile, pe care nu le putem rezolva fara vointa politica si fara sa ramanem uniti”, a mai afirmat presedintele Romaniei. De asemenea, presedintele Klaus Iohannis l-a primit, la sfarsitul lunii februarie, la Palatul Cotroceni, pe Ministrul de Externe al Ucrainei, Pavlo Klimkin, aflat in vizita oficiala la Bucuresti, seful statului exprimandu-si speranta ca intrarea in vigoare a armistitiului, pe 15 februarie, va fi respectata de cei implicati in conflict.

Presedintele Romaniei a reafirmat cu acest prilej sustinerea fata de asigurarea integritatii teritoriale, suveranitatii si independentei Ucrainei si a transmis sprijinul ferm al Romaniei pentru continuarea parcursului european si democratic al Ucrainei. ”A fost subliniata, totodata, importanta deosebita, pentru reusita acestui demers, a continuarii si aprofundarii de catre autoritatile de la Kiev a procesului de reforma interna, mai ales in domeniul luptei anticoruptie si al consolidarii institutiilor statului”, a transmis Administratia Prezidentiala.

Porosenko: Am convenit ca Romania o sa sustina eliminarea vizelor pentru ucraineni

Presedintele Ucrainei, Petro Porosenko a declarat, marti, la Kiev, dupa discutiile cu presedintele Klaus Iohannis, ca s-a convenit ca Romania sa sustina eliminarea vizelor pentru cetatenii ucraineni. ”Am convenit ca Romania o sa sustina eliminarea vizelor pentru cetatenii ucraineni. Inca o data ii multumesc presedintelui roman pentru mai multe initiative in plan bilaterial si regional”, a spus Porosenko. Porosenko a mentionat ca s-a discutat si despre situatia de securitate din Bazinul Marii Negre, Republica Moldova si Transnitria.

”Am convenit sa facem tot ce ne sta in putere sa rezolvam aceasta problema, ca in viitor regiunea trasnistreana sa fie reintegrata in statul moldovenesc”, a spus Porosenko.

El a mentionat ca s-a convenit, de asemenea, ca cele doua state sa aiba mai mult succes in micul trafic de frontier, care va ajuta populatia de ambele parti ale frontierei. ”Vom avea puncte de trecere ale frontierei comune, pentru ca avem o linie de frontiera comuna foarte lunga, si o sa faciliteze trecerea frontierei pentru milioanele de oameni, de ambele parti”, a mai aratat Porokenko.

Iohannis: Romania va impartasi Ucrainei expertiza si experienta din procesul de aderare la UE si NATO

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, marti, la Kiev, ca Romania isi doreste sa fie un partener al Ucrainei si sa impartaseasca experienta si expertiza acumulata in procesul de pregatire pentru aderarea la UE si la NATO. Intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele ucrainean, Petro Porosenko, Klaus Iohannis a reafirmat "sprijinul ferm" al Romaniei pentru apropierea Ucrainei de UE. "Atat domnul presedinte Porosenko cat si eu am apreciat cooperarea romano-ucraineana ca fiind una solida. Romania isi doreste sa fie un partener al Ucrainei si sa impartaseasca experienta si expertiza acumulata in procesul de pregatire pentru aderarea la UE si la NATO. In acest sens, ne-am referit la continuarea proceselor de reforma interna, in special privind consolidarea democratica si intarirea statului de drept", a declarat, marti, la Kiev, presedintele Klaus Iohannis, dupa intrevederea cu omologul ucrainean.

El a spus ca Romania si Ucraina pornesc "de la un angajament comun: o relatie de buna vecinatate si o regiune sigura si prospera", o astfel de evolutie fiind "benefica cetatenilor ucraineni, intregii regiuni", consolidand, totodata, stabilitatea in aceasta parte a Europei.

Iohannis a reafirmat sustinerea Romaniei pentru suveranitatea, unitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei, precizand ca aceasta sustinere este evidenta nu numai la nivelul autoritatilor ci si al societatii si opiniei publice din Romania. "Asumarea de catre Romania a rolului de natiune lider a Fondului NATO de sprijin in domeniul combaterii amenintarilor cibernetice este doar un exemplu in acest sens", a punctat seful statului.

De asemenea, Klaus Iohannis a precizat ca, in discutia cu Porosenko, a subliniat "importanta aplicarii rapide si neconditionare a pachetului de intelegeri de la Minsk, din 12 februarie 2015. "Pachetul trebuie implementat integral, neintarziat si neconditionat", a spus Iohannis. In ceea ce priveste Rusia, presedintele roman a afirmat ca pozitia Romaniei este "favorabila mentinerii regimului de sanctiuni al UE la adresa Federatiei Ruse atat timp cat nu se inregistreaza aplicarea deplina a acordului (de la Minsk) sau daca situatia din teren continua sa se degradeze". "Ucraina a regasit in statele membre ale UE parteneri fermi si loiali principiilor prevazute de tratatele internationale, incalcate prin anexarea ilegala a Peninsulei Crimeea.

Mentinerea cursului reformelor este cel mai bun mesaj privind angajamentul Ucrainei pe calea europeana. Pentru Ucraina, Acordul de Asociere reprezinta un instrument eficient, a carui implementare asigura alinierea intr-o mare masura la acquis-ul comunitar si astel conduce la apropierea concreta de UE", a mai spus Klaus Iohannis.

Porosenko: Romania si Ucraina asteapta o cursa aeriana Kiev-Bucuresti, o rezolvam curand

Presedintele Ucrainei, Petro Porosenko a declarat, marti, dupa discutiile cu Klaus Iohannis, ca oamenii din ambele tari asteapta o cursa aeriana Kiev-Bucuresti, precizand ca in viitorul apropiat va fi rezolvata. ”Cred ca ce asteapta oamenii din ambele state este o cursa aeriana Kiev-Bucuresti, in viitorul apropiat o sa rezolvam”, a spus Porosenko, in declaratia de presa comuna. El a mai mentinat interesele comune ale Romaniei si Ucrainei in domeniul energetic, precizand ca saptamana aceasta va fi o delegatie Naftogaz, in Romania. ”Sper ca relatiile dintre cele doua state vor fi la fel ca intre presedinti, bune si cu prietenie”, a spus in final Porosenko.

Porosenko: E prima vizita a presedintelui Romaniei in Ucraina, in ultimii sapte ani, e simbolica

Presedintele Ucrainei, Petro Porosenko a declarat, marti, ca vizita presedintelui Klaus Iohannis este una simbolica, pentru ca este prima vizita in ultimii sapte ani, precizand ca doreste sa demonestreze ca sunt in stare sa gaseasca solutii la probleme care multi ani au fost de nerezolvat. Porosenko a declarat ca este foarte bucuros sa il primeasca pe presedintele Klaus Iohannis, la Kiev, care a raspuns pozitiv la invitatia sa de a vizita Ucraina, in aceste zile destul de complicate, in conditiile in care Ucraina face tot posibilul pentru a respecta Acordurile de la Minsk, inaintea Consiliului European de la Bruxelles, ”Pentru noi, este foarte important, pentru ca prima vizita a presedintelui Romaniei, in ultimii sapte ani, si are o semnificatie simbolica”, a mai spus Porosenko.

Presedintele Ucrainei s-a referit la relatiile bilaterale, anuntand ca au convenit sa reanime activitatea comisiei mixte prezidentiale si sa organizeze urmatoarea sesiune a acestei comisii prezidentiale in timpul vizitei sale la Bucuresti. ”Am evidentiat directiile care sunt de perspectiv, este vorba de transport, infrastructura, energie, si in alte domenii, care o sa aiba o concretizare, pentru ambele parti. De asemea, noi am abordat problemele traditional sensibile, ca de exemplu Canalul Dunare- Marea Neagra si am convenit un dialog constructiv atat in plan bilateral si in cadrul institutiilor internationale. Vreau sa va asigur ca noi incercam sa demonstram ca suntem in stare sa gasim solutii comune pentru toate problemele care de multi ani au fost de nerezolvat”, a mai afimat Porosenko.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Reacția lui Jake Paul după ce a fost pălmuit de Mike Tyson la cântarul oficial + Ce a zis Iron Mike
FOTO Reacția lui Jake Paul după ce a fost pălmuit de Mike Tyson la cântarul oficial + Ce a zis Iron Mike
Citește și...
Victor Ponta:
Victor Ponta: "Am trei nume pentru postul de ministru al Finantelor. De luni ma apuc sa gasesc un kamikaze"

Premierul Ponta a justificat faptul ca l-a informat pe presedintele Iohannis despre demisia lui Valcov abia dupa ce a cerut revocarea ministrului prin faptul ca a fost o "nesincronizare".

​Un avion rusesc de vanatoare Su-27 a efectuat o interceptare periculoasa a unei aeronave americane deasupra Marii Negre
​Un avion rusesc de vanatoare Su-27 a efectuat o interceptare periculoasa a unei aeronave americane deasupra Marii Negre

​Un avion rusesc de vanatoare Su-27 a efectuat o interceptare periculoasa a unei aeronave americane deasupra Marii Negre

Recomandări
CE aprobă ajutorul de stat de 790 mil. € acordat de România pentru sprijinirea închiderii minelor de cărbune din Valea Jiului
CE aprobă ajutorul de stat de 790 mil. € acordat de România pentru sprijinirea închiderii minelor de cărbune din Valea Jiului

Comisia Europeană a aprobat o măsură a statului român în valoare de 790 de milioane de euro pentru acoperirea costurilor excepţionale generate de închiderea a patru mine de cărbune necompetitive din Valea Jiului.

Preşedintele regiunii Valencia recunoaşte că au existat erori în gestionarea inundaţiilor și își cere scuze. „Nu voi nega”
Preşedintele regiunii Valencia recunoaşte că au existat erori în gestionarea inundaţiilor și își cere scuze. „Nu voi nega”

Preşedintele regiunii spaniole Valencia, Carlos Mazon, a recunoscut vineri că au existat ”erori” în gestionarea inundaţiilor dramatice de luna trecută, şi a prezentat ”scuzele” sale pentru întârzierile în ajutorarea sinistraţilor, relatează AFP.

CE: Creșterea economiei României nu va fi nici la jumătate din cât se estima, în 2024. Deficitul va ajunge la 8% din PIB
CE: Creșterea economiei României nu va fi nici la jumătate din cât se estima, în 2024. Deficitul va ajunge la 8% din PIB

Estimarea de creștere economică a României a fost recalculată la Comisia Europeană, cu mult sub valoarea stabilită inițial. Pentru 2024, estimarea de creștere economică a României a fost revizuită de la 3,3 la 1,4%.