Kelemen Hunor: Ramanem la guvernare, nu avem motive sa iesim din coalitie

×
Publicitate

UPDATE: Noul presedinte al UDMR este Kelemen Hunor. Sustinut de fostul lider Marko Bela la sefia uniunii, a castigat detasat competitia cu rivalii sai.

"Vreau o uniune deschisa, puternica si receptiva la problemele comunitatii maghiare" - au fost primele cuvinte ale noului lider UDMR.

Cat despre ramanerea la guvernare, Kelemen Hunor a spus ca totul decurge normal in coalitie si nu are niciun motiv sa-si duca partidul in opozitie.

Chiar daca nu a avut nicio emotie in a prelua sefia partidului, fiind puternic sustinut de Marko Bela, Kelemen Hunor s-a impus prin convingerea ca UDMR trebuie sa ramana la guvernare: "Nu avem de ce sa ne gandim la iesirea din aceasta coalitie."

De altfel, Uniunea si noua conducere au fost intens curtate atat de partenerii de la guvernare, cat si de liderii opozitiei, care au mers personal la Oradea pentru a cere UDMR-ului sa vina alaturi de ei.

Kelemen Hunor are o misiune dificila pentru ca "testamentul" lui Marko Bela il obliga practic sa obtina autonomia.

Dezbaterile lungi au provocat din pacate si un incident nefericit. Un jurnalist maghiar acreditat la congresul UDMR a lesinat imediat dupa anuntul rezultatului votarii, fiind nevoie de interventia medicilor.

Cine este Kelemen Hunor?

Intr-un interviu acordat unui cotidian central in decembrie 2010, citat de Mediafax, Kelemen Hunor isi exprima certitudinea ca maghiarii vor reusi sa isi obtina autonomia.
Biografia lui Kelemen Hunor

S-a nascut in data de 18 octombrie 1967, in comuna Carta (judetul Harghita) si a absolvit in 1993 Universitatea de Stiinte Agricole Cluj, Facultatea de medicina veterinara. De asemenea, a absolvit, in 1998, Universitatea Babes-Bolyai, Facultatea de filosofie.

In perioada 1990 - 1997 a fost redactor la Radio Cluj, emisiunea in limba maghiara, iar intre anii 1993 si 1997 a fost redactor la revista culturala "KORUNK".

Kelemen Hunor este la al treilea mandat consecutiv de deputat de Harghita. A fost presedinte in Consiliului de coordonare al UDMR in perioada 1999 - 2007, iar din anul 2007 a fost ales presedinte executiv al Uniunii.

Kelemen Hunor a ocupat functia de secretar de stat in Ministerul Culturii in perioada 1997-2000, iar din decembrie 2009 este ministru al Culturii in Guvernul Boc. A fost candidat la alegerile prezidentiale din 22 noiembrie 2009, cand a obtinut 3,83% din voturile valabil exprimate.

Potrivit celei mai recente declaratii de avere, din noiembrie 2010, citata de Mediafax, Kelemen Hunor detine o cota parte dintr-un teren de 292 de metri patrati in Cluj-Napoca.

De asemenea, mai detine o cota parte dintr-o casa de 100 de metri patrati in acelasi oras, ambele dobandite in 2010 prin cumparare, precum si un cont bancar de 27.000 de lei.

Autonomia, marea prioritate

Presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, sambata, la Congresul Uniunii de la Oradea, ca autonomia teritoriala a ramas "o revendicare neimplinita", care poate fi marea prioritate a urmatorilor ani.

Marko Bela a declarat, in Raportul de activitate sustinut, sambata, in fata delegatilor la Congres, ca un astfel de obiectiv poate fi cucerit "numai in deplina unitate politica".

"Autonomia teritoriala a ramas o revendicare neimplinita, fiindca pentru asta este nevoie, in continuare, de reforme profunde in administratie si de organizare a statului. Unele conditii ale autonomiei culturale sunt cuprinse in Legea educatiei, recent adoptata. In privinta scolilor noastre, in cea mai mare parte vom putea decide noi. Dar, evident, autonomia poate fi marea prioritate a urmatorilor ani, daca deja exista premisele acestei autonomii. Or, in opinia mea, aceste premise le-am si creat. Mentionam insa ca asemenea obiective, ca si pana acum, pot fi cucerite numai in deplina unitate politica", a spus Marko.

Presedintele UDMR, Marko Bela, a avertizat, sambata, la Congresul UDMR de la Oradea, ca printr-o singura miscare proasta, maghiarii din Romania pot distruge sau elimina tot ceea ce au recladit pana acum.

Marko Bela a pledat pentru unitatea comunitatii maghiare. Marko a declarat, in Raportul sustinut in fata delegatilor la Congres, ca in privinta telurilor comunitatii maghiare ar trebui sa existe intelegere, iar lupta pentru realizarea acestora trebuie continuata.

Presedintele PNL, Crin Antonescu, le-a transmis, sambata, reprezentantilor UDMR, la Congresul de la Oradea, ca se roaga "sincer si intens" ca Dumnezeu sa le dea gandul cel bun, subliniind ca decizia pentru schimbarea situatiei actuale le apartine.

Crin Antonescu a subliniat ca  actuala putere poate fi schimbata, fara UDMR, in 2012 sau mai repede, alaturi de Uniune. Antonescu a apreciat ca un proiect "de o anvergura fara precedent" pentru Romania ar putea fi construit de USL si UDMR.

El a mentionat ca, la sfarsitul anului trecut, i-a adus la cunostinta lui Marko Bela ca, "oricat de putin ar crede asta, si oricat de greu ar fi", PNL si PSD se vor uni, pana in luna februarie.

"Ca unul care am spus ce urmeaza sa fac si am facut tot ceea ce am putut sa fac, va spun ca putem mai tarziu, mult mai greu si poate insuficient de temeinic, sa schimbam aceasta situatie, fara UDMR, in anul 2012. Putem sa o schimbam mai repede, mai trainic si sa construim impreuna un proiect de o anvergura fara precedent pentru Romania cu UDMR", a subliniat el. "Decizia este a dumneavoastra si o veti lua numai dumneavoastra. Timpul ei insa ne intereseaza pe toti, e dictat de realitate. Este o decizie pe care o veti lua nu in 2012, ci in urmatoarele saptamani", a adaugat Antonescu.

Basescu a laudat UDMR

Presedintele Traian Basescu a transmis, sambata, un mesaj participantilor la Congresul UDMR, in care a spus ca Uniunea este o formatiune "a echilibrului", iar maghiarii din Romania sunt "oameni seriosi si buni gospodari", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit mesajului sefului statului, membrii UDMR au fost parteneri de incredere in vremuri dificile si nu au stat pe margine sa ii critice pe cei care isi asuma iesirea Romaniei din criză.

 

Victor Ponta:  "Decizia va apartine, daca vom merge impreuna sau separat de acum sau din 2012, daca vom merge impreuna va fi foarte bine, daca vom merge separat va fi iarasi foarte bine, decizia va apartine".

Kelemen Hunor a declarat, sambata dimineata, ca a venit la Congresul UDMR de la Oradea ca sa castige alegerile din primul tur de scrutin, urmand ca, de luni, sa inceapa un nou capitol in istoria formatiunii.

La Congres au avut drept de decizie 555 de delegati ai organizatiilor UDMR din intreaga tara, din care o parte au fost desemnati prin vot, iar o alta parte este constituita din membrii marcanti ai Uniunii. Trei persoane s-au inscris la alegerile pentru functia de presedinte al UDMR - Kelemen Hunor, Olosz Gergely si Eckstein Kovacs Peter.

Ministrul culturii Kelemen Hunor si-a anuntat candidatura la alegerile UDMR, in data de 11 decembrie 2010, de la tribuna Consiliului Reprezentantilor Unionali din Targu mures.

El s-a aratat convins ca va castiga alegerile, afirmand ca fiecare delegat "va vota secret si in cunostinta de cauza".

Deputatul a declarat ca UDMR va trebui ca, in 2012, sa intre din nou in Parlament, astfel incat maghiarilor sa nu le para rau ca i-au votat. De altfel, in aceasta competitie pentru sefia celui mai important jucator de pe scena majoritatii guvernamentale, Kelemen a fost sprijinit chiar de Marko Bela.

In ianuarie 2011, Kelemen Hunor a primit sprijinul declarat al urmatoarelor organizatii si filiale:

- Consiliul Permanent al UDMR Covasna
- Consiliul Reprezentantilor Teritoriali din judetul Covasna
- organizatiile UDMR din Harghita si Alba
- organizatiile teritoriale sau judetene ale UDMR Ciuc, Gheorgheni, Odorhei, Trei Scaune, Salaj, Hunedoara, Bistrita-Nasaud, Alba, Brasov si Sibiu

Mai multe detalii si pe Mediafax.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
FOTO Diletta Leotta s-a pozat într-un bikini minuscul, la piscină: ”Nu mai pot suporta, aceste fotografii sunt prea ilegale”
Citește și...
PNL și USR au depus un nou proiect de lege privind integritatea

PNL și USR au depus un nou proiect de lege privind integritatea, care va fi dezbătut și votat săptămâna viitoare, într-o nouă sesiune extraordinară. 

CTP, despre o ”specie” aparte de politicieni. ”Nici măcar o Românie ajunsă gubernie rusească nu i-ar deranja”

O bună parte din politicienii români au un crez sincer: ”fie pâinea cât de rea, de furat mai ceva” – consideră CTP. Potrivit gazetarului, pe aceștia, interesați de putere cu orice preț, nu i-ar deranja ”nici măcar o România ajunsă gubernie rusească”. 

Calcule interminabile pentru guvern, niciun partid nu găsește soluția corectă. ”Matematica din Parlament e schimbătoare”

Prima sesiune extraordinară a Parlamentului din această vară s-a încheiat, dar discuțiile pentru formarea Guvernului continuă. Social-democrații încearcă să adune voturile necesare pentru un guvern minoritar. 

Recomandări
Fitch a menținut ratingul suveran al României la BBB minus, cu perspectivă negativă. Rămânem recomandați investițiilor

Fitch a menţinut vineri ratingul suveran al României la "BBB minus", cu perspectivă negativă, se arată într-un comunicat al agenţiei de evaluare financiară.

Stare de alertă națională. Românii sunt îndrumați să economisească energie, se pun în funcțiune toate proiectele private

România este în stare de alertă pe tot parcursul lunii din cauza scăderii producției de energie electrică. Anunțul a fost făcut de premierul interimar Ilie Bolojan, după ședința extraordinară de Guvern.

Cât vor plăti românii după ce Bulgaria a scumpit taxa de drum. România are cea mai ieftină vinietă din Uniunea Europeană

Dacă plecați cu mașina prin Bulgaria spre Grecia sau chiar Turcia, verificați înainte cât vă costă călătoria. Autoritățile de la Sofia au mărit de la 1 august taxa de drum și amenzile pentru cei care nu o achită.