Iohannis: „Avem o soluţie atipică pentru guvernarea ţării. Sunt optimist că lucrurile vor funcționa”

62227905
Presidency.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că România are "o soluţie atipică" la guvernare, iar clasa politică are responsabilitatea şi obligaţia de a recâştiga încrederea cetăţenilor prin fapte şi prin promisiuni îndeplinite.

"Trebuie să fim conştienţi că pandemia nu a generat doar o criză sanitară profundă, ci şi o criză a încrederii, valurile de ştiri false şi dezinformări tensionând suplimentar climatul social, deseori cu punerea în pericol a vieţii şi a demnităţii umane. În faţa acestor curente toxice, trebuie să reacţionăm. În acelaşi timp, evenimentele ultimelor luni au accentuat sentimentul de neîncredere în clasa politică. De aceea, clasa politică în ansamblul ei are nu doar responsabilitatea, ci obligaţia de a recâştiga încrederea cetăţenilor prin fapte şi promisiuni îndeplinite, şi nu prin declaraţii de intenţie, care nu mai pot convinge astăzi. Este vremea rezultatelor măsurabile şi a reformelor care au întârziat prea mult timp. Astăzi avem o soluţie atipică pentru guvernarea ţării, pentru a trece România peste o încercare istorică. Dar această soluţie reprezintă, totodată, o oportunitate pentru politicieni de a arăta că au maturitatea de a pune pe primul loc interesul românilor, chiar cu preţul unor compromisuri personale şi doctrinare dificile", a spus şeful statului la recepţia oferită la Palatul Cotroceni cu ocazia Zilei Naţionale.

Iohannis a punctat că este necesar un consens nu numai la nivel declarativ, ci şi prin acţiuni concrete astfel încât să existe progres şi prosperitate pentru oameni.

"Nu trebuie să uităm nicio clipă că obiectivul nostru fundamental este asigurarea viitorului democratic şi european al României, stabilitatea şi buna funcţionare a statului. Doar cu voinţă politică vom reuşi să construim consens, nu numai declarativ, ci şi prin acţiuni concrete, care să genereze progres şi prosperitate pentru oameni. Sunt optimist că lucrurile vor funcţiona şi că rezultatele nu vor întârzia să apară", a afirmat Klaus Iohannis.

Acesta a subliniat că pandemia de COVID-19 se va încheia la un moment dat şi România va trebui să fie pregătită până atunci pentru a recupera decalajele "încă foarte mari" în raport cu ţările din vestul Europei.

"O societate trainică, sănătoasă şi durabilă se construieşte printr-un efort comun, prin muncă şi sacrificii, prin punerea în prim-plan a agendei publice. Este important să învăţăm cu toţii din lecţiile trecutului, ca să ne putem ghida mai bine acţiunile prezente şi viitoare. Să fim conştienţi că împreună, uniţi de aceeaşi parte a baricadei, vom putea să depăşim aceste crize şi vom reuşi să redobândim echilibrul în societatea noastră", a adăugat preşedintele.

Şeful statului a reliefat, în context, importanţa solidarităţii.

"Astăzi, când celebrăm 103 ani de la Marea Unire, lecţia solidarităţii este mai vie şi mai actuală ca oricând. Istoria ne-a demonstrat de nenumărate ori că, dacă rămânem uniţi, putem să ne adaptăm oricăror realităţi şi tendinţe şi că depinde de voinţa noastră, ca naţiune, să trecem cu bine peste toate provocările. Ca şi în atâtea alte momente definitorii ale trecutului nostru, avem şi acum resursele necesare, instrumentele potrivite şi voinţa de a reuşi. Vă îndemn, aşadar, să privim cu speranţă spre viitor! Tuturor românilor, oriunde vă aflaţi astăzi, vă urez 'La mulţi ani!' şi vă doresc multă sănătate! La mulţi ani, România!", a conchis preşedintele Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62226579
Marcel Ciolacu: „Îmi asum numirea lui Marian Neaşcu în funcţia de secretar general al Guvernului”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că îşi asumă numirea lui Marian Neaşcu în funcţia de secretar general al Guvernului, arătând că premierul Nicolae Ciucă a fost informat cu privire la această propunere.

62227849
Recepție la Cotroceni de Ziua Națională. Iohannis nu i-a invitat pe Cioloș și Simion

Președintele Klaus Iohannis a organizat miercuri, de la ora 17.00, la Palatul Cotroceni, o recepție cu prilejul Zilei Naționale a României.

62227686
Deputat UDMR: Pentru comunitatea maghiară din România, 1 Decembrie este zi de doliu

Deputatul UDMR Jozsef-Gyorgy Kulcsar, președintele Partidului Civic Maghiar organizaţia județului Covasna, a lansat un mesaj provocator de Ziua Națională a României.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD va negocia cu Luca Niculescu. Grindeanu: Partidul Social Democrat este pregătit pentru alegeri anticipate

Biroul Permanent al PSD s-a reunit în şedinţă, luni, și a decis să „mandateze” conducerea partidului să continue discuţiile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, pe tema programului de guvernare, „ceea ce ştiţi că a fost şi săptămâna trecută”.

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

Atac armat franta 2
Atac armat într-o școală din Franța. Un adolescent de 14 ani a împușcat directorul și o profesoară. FOTO

Directorul şi o profesoară ai unei şcoli din sudul Franţei, care nu a fost implicată în protestele elevilor, au fost împuşcaţi şi răniţi luni de un adolescent în vârstă de 14 ani, care a tras asupra lor cu o puşcă de vânătoare şi este acum arestat.