Iohannis, la Cluj: Din nefericire, nu toți copiii au oportunitatea de a accesa o educație de calitate

×
Publicitate

Preşedintele Klaus Iohannis se află în Cluj-Napoca, unde a participat la deschiderea celei de-a 59-a ediţii a Olimpiadei Internaţionale de Matematică.

Evenimentul, care se desfăşoară în perioada 13 - 14 iulie, reprezintă cea mai veche şi mai prestigioasă competiţie din domeniul ştiinţelor adresată elevilor de liceu - prima ediţie având loc în România în anul 1959.

Potrivit Administrației Prezidențiale, prin organizarea în ţara noastră a Olimpiadei Internaţionale de Matematică s-a dorit marcarea simbolică a Centenarului Marii Uniri, anul acesta la Cluj-Napoca fiind prezenţi aproximativ 1.500 de participanţi din peste 100 de ţări de pe cinci continente.

Printre ei se află și Hafez al-Assad, fiul cel mare al președintelui Siriei. Baiatul controversatului lider sirian Bashar al-Assad este însoțit de mai multe gărzi de corp care îi asigură protecția.

Citește și
Ordonanța pentru reforma administrației, atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului
Ordonanța pentru reforma administrației, atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului

Hafez al Assad a participat și la ediția trecută, în Brazilia, unde s-a clasat pe locul 528 din 615 participanți, ultimul din delegația țării sale.

Președintele Klaus Iohannis va vizita cu această ocazie Institutul Oncologic 'Prof. Dr. Ion Chiricuţă', unitate sanitară care asigură servicii medicale preventive, curative şi paliative în domeniul oncologic şi care desfăşoară o amplă activitate de învăţământ şi cercetare.

"Prin această vizită, preşedintele Klaus Iohannis transmite un semnal de încurajare a investiţiei în zona sănătăţii şi susţine un model de bună practică în domeniul medical, reprezentat de un spital care face performanţă", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Discursul președintelui României, Klaus Iohannis: 

Dear guests,
Doamnelor și domnilor miniștri și parlamentari,
Excelențele voastre,
Distinși reprezentanți ai autorităților locale,
Dragi elevi și profesori,
Stimați invitați,

I would like to start by welcoming you to Romania and by congratulating you for the extraordinary performances you achieved till now. You are taking part in one of the most important intellectual competitions of our planet and have the chance to make your countries, schools and families very proud.

Găzduirea la Cluj-Napoca a Olimpiadei Internaționale de Matematică este cu atât mai importantă cu cât România a organizat, în 1959, prima ediție a competiției.

Atunci au participat doar șapte țări. Astăzi, cu peste 100 de state participante, acest eveniment este o întrecere în inteligență și creativitate, devenind un for care permite tinerilor talentați din întreaga lume să demonstreze de ce este capabilă mintea umană atunci când este pusă la încercare.

Lucian Blaga, un renumit filosof și poet român, spunea că «Matematicianul este îmblânzitorul ce a domesticit infinitul». În zilele următoare, sunt convins că veți demonstra această afirmație, împingând încă o dată limitele voastre și ale umanității în acest domeniu.

Matematica stă la baza tuturor științelor, a inovației și a dezvoltării gândirii analitice. Voi aveți un dar pe care l-ați cultivat prin multă muncă și, drept urmare, veți face parte din elitele intelectuale ale țărilor voastre și ale lumii în general. Sunt convins că pasiunea pentru matematică a fost evidentă pentru mulți dintre voi de când erați copii.

Cred că matematica și materiile din categoria Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică sunt esențiale în construcția curriculară încă din timpul educației timpurii, dacă ne dorim să avem în viitor veritabile societăți ale cunoașterii.
Din nefericire, nu toți copiii au oportunitatea de a accesa o educație de calitate. Este important să lucrăm activ pentru a îmbunătăți calitatea predării matematicii pentru cât mai mulți copii din întreaga lume.

Oferindu-le șansa de a învăța, putem transforma vieți, economii și societăți. Cu cât avem sisteme de educație mai eficiente și mai adecvate noilor generații și societăților în care ne dorim să trăim, cu atât mai mult contribuim la pacea și la dezvoltarea tuturor țărilor de pe mapamond.

Pentru România este o onoare ca la aniversarea Centenarului Marii Uniri să aibă oportunitatea de a demonstra întregii lumi atașamentul și deschiderea către cunoaștere, știință și cooperare internațională.

Cel mai bun mod de a celebra marile reușite ale trecutului este construirea unui viitor solid pentru tinerele generații. Nu există o cale mai potrivită de a face acest lucru decât investiția în educație, cooperare transfrontalieră și dezvoltare durabilă.
Sperăm ca România să devină o destinație atractivă pentru cercetarea în domeniul matematicii și al științelor care o folosesc. Și, de ce nu, să vă vedem, pe o parte dintre voi, studenți în România sau implicați în proiecte de cercetare în cooperare cu parteneri din România.

Vă încurajez să folosiți această olimpiadă ca pe o oportunitate de a lega noi prietenii, de a experimenta noi culturi și de a vă imagina cariere de succes. Sper că fiecare dintre voi își va folosi întregul potențial pentru a contribui la consolidarea unui viitor mai bun și mai drept pentru generația voastră și cele următoare.

Vă doresc mult succes la această Olimpiadă Internațională de Matematică și vă doresc o ședere frumoasă în România, aici, la Cluj-Napoca!” 

Olimpiada de matematică de la Cluj

Declarațiile vicepremierului Ana Birchall:

- Dragi elevi. Sunteți cu siguranță un exemplu nu doar pentru colegii de generație, dar și pentru ceilalți tineri. Sunteți adevărata bogăție, iar datoria noastră este să vă asigurăm sprijinul.

- În zilele noastre se vorbește tot mai mult despre inteligența artificlaă, despre robotică. Cred însă că toate aceste realizări ale umanității nu ar putea fi posibile fără minți talentate, care să asigure progresul societății în care trăim, iar știința care stă la baza acestor este chiar matematica. 

- Vă spun cu sinceritate că sper ca măcar o parte din voi să opteze pentru politică. Atunci când tinerețea se îmbină cu geniul, rețeta nu poate fi decât câștigătoare.

- Statutul de olimpici internaționali reprezintă o carte de vizită în sine și vă felicit pentru nivelul la care ați ajuns.

- La final îmi permit să vă dau un sfat pe care l-am primit de la bunica mea. Vă îndemn să nu renunțați niciodată la idealurile voastre. Să nu vă temeți să vă bazați pe cei apropiați vouă.

Ana Birchall

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cristi Tănase a divorțat!
Cristi Tănase a divorțat!
Citește și...
Ordonanța pentru reforma administrației, atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului
Ordonanța pentru reforma administrației, atacată la Curtea Constituțională de Avocatul Poporului

Avocatul Poporului a trimis Curţii Constituţionale a României o sesizare în legătură cu Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului care vizează reforma administraţiei publice centrale şi locale.  

PSD blochează Bucureștiul. Consiliul General, suspendat pentru a treia oară. Ciucu: ”Iresponsabilitatea PSD este incredibilă”
PSD blochează Bucureștiul. Consiliul General, suspendat pentru a treia oară. Ciucu: ”Iresponsabilitatea PSD este incredibilă”

Consiliul General al Capitalei nu s-a putut întruni pentru a treia oară din cauza PSD, în ciuda situației foarte grave a Bucureștiului, a declarat vineri primarul general, potrivit căruia social-democrații dau dovadă de o iresponsabilitate incredibilă. 

Maia Sandu respinge zvonurile: „Nu candidez în România. România are deja un președinte bun”
Maia Sandu respinge zvonurile: „Nu candidez în România. România are deja un președinte bun”

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu afirmă că va respecta prevederile Constituţiei şi nu va candida pentru un nou mandat şi a respins şi speculaţiile potrivit cărora ar putea candida, în viitor, la funcţia de preşedinte al României. 

Recomandări
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran
Analist: Europa este implicată din prima zi în războiul din Orientul Mijlociu. Apărarea înseamnă o formă de atac, pentru Iran

Tensiunile din Orientul Mijlociu pun pe jar și Europa. În Marea Britanie, autoritățile sunt în alertă. La Londra, poliția metropolitană a arestat patru bărbați, suspectați că ar fi spionat comunitatea evreiască în favoarea Iranului.

Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi
Interceptări. Șefii Vămii Constanța Sud luau șpagă până la 350 de euro per container. Ajungeau 1.000 pe zi

Corupție la vârf în Portul Constanța. Fostul șef al Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud și adjunctul acestuia, au fost reținuți de DNA, într-un dosar de luare de mită după ce ar fi fost prinși în flagrant.

Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri
Război în Iran, ziua a șaptea. Garda Revoluționară Iraniană a anunțat că a început cea de-a 23-a serie de atacuri

Conflictul din Orientul Mijlociu a ajuns în cea de-a șapte zi și continuă să se intensifice. Într-o nouă fază a operațiunilor, avioanele de luptă israeliene au lansat noi atacuri asupra Iranului. Și bastionul Hezbollah din Beirut a fost lovit puternic.