Iliescu: Politica la 23 de ani de la Revolutie- sunt interesele celor care au si ale celor care n-au
Ion Iliescu a declarat pentru MEDIAFAX ca, la 23 de ani de la Revolutie, scena politica a devenit o confruntare a intereselor private, a "intereselor celor ce au si celor ce n-au".
Acesta a precizat ca cei care regreta viata dinainte de 1989 o fac motivat, in lipsa de certitudini.
Iliescu a fost intrebat care crede ca este diferenta fundamentala intre clasa politica aparuta acum 23 de ani, dupa Revolutia din 1989, si cea de acum, a spus acesta pentru Mediafax.
"S-au schimbat vremurile, se schimba ambianta, conjunctura in care se dezvolta societatea. Atunci era o noutate, ieseam dintr-un regim inchistat. Una din primele teme si unul din obiectivele Revolutiei a fost realizarea libertatii de manifestare, de organizare, de exprimare, pluralismul politic... Au aparut atunci exploziv, in luna ianuarie, 30 de partide, pe baza legii partidelor pe care am emis-o la sfarsitul anului 1989. Pana la alegeri am ajuns la vreo 90 de partide, care au luat parte la primele alegeri. Apoi a fost un proces de asezare, de sedimentare si de reducere a numarului de partide. Au ramas cateva partide proeminente care au fost forte active ale confruntarilor noastre politice", a declarat Iliescu.
In ceea ce priveste onestitatea politicienilor din prezent, fata ce cei din 1990, fostul presedinte a precizat ca acum predomina interesele private.
"In toate generatiile sunt de toate, si oameni onesti si... apar interese inevitabile. Am intrat intr-o lume in care predomina interesul, proprietatea privata si capitalul inseamna interes privat si se confrunta interesele celor ce au si celor ce n-au. Deci am intrat intr-o societate care are de toate si unde confruntarea intereselor domina din spatele... si confruntarile politice, economice si sociale", a mai sustinut Iliescu.
Totodata, el a fost intrebat daca in opinia sa romanii sunt constienti de ceea ce s-a castigat in urma cu 23 de ani.
"Sunt de tot felul, oameni care inteleg, oameni care nu inteleg. Oameni care au fost partasi si care se uita si cu interes dar si cu oarecare amaraciune ca a disparut suflul care a caracterizat anii de dupa Revolutie. Sunt oameni constienti de toate aceste lucruri. Sunt si oameni care nu inteleg si nu sunt partasi la procesele si la eforturile necesare de a apara ceea ce am castigat", a mai afirmat fostul presedinte.
Cat priveste cazurile celor care regreta viata din regimul comunist, Iliescu a precizat ca acestia au motive: "Si unii motivat, pentru ca aveau un loc de munca asigurat, aveau un venit oricum asigurat si acum am intrat intr-o lume in care nimeni nu mai are certitudini. Nici asupra locului de munca, nici asupra veniturilor si asa mai departe. Asta e societatea in care am intrat, dar in care trebuie sa stim sa luptam si sa aparam interesele celor multi. In asta consta esenta luptei politice intr-o societate democratica moderna".
"Revolutia romana a fost parte a unui proces istoric, care a schimbat fata relatiilor internationale in general. S-a prabusit un sistem la scara internationala, fosta URSS, tarile asa zis socialiste din zona noastra, numai ca spre deosebire de alte tari Romania a fost nevoita sa plateasca cu jertfe de sange aceasta schimbare, in timp ce in tarile vecine procesul a fost un proces relativ pasnic, alegeri libere in Polonia in vara lui 89, schimbarile care au fost si in Unguria si in Cehoslovacia si in Bulgaria si asa mai departe... La noi datorita regimului Ceausescu, care nu intelegea mersul istoriei si a incercat sa stopeze in forta si sa reprime miscarea populara la inceput in Timisoara, apoi in Bucuresti si alte orase, a trebuit deci sa platim un tribut de sange. Dar procesul a fost unic de trecere a societatii intr-o faza noua de evolutie, deci inlaturarea unor regimuri totalitare, instaurarea democratiei, stat de drept. Cred ca in acesti 23 de ani am construit si am consolidat o democratie reala, inclusiv cu alternanta la putere a fortelor politice si din punct de vedere politic am intrat in randul lumii cum se spune, in procesul acesta de democratizare", a mai declarat fostul sef al statului.
El a subliniat ca principala problema care a ramas de actualitatea este situatia economiei.
"Sigur ca raman problemele grele ale vietii economice si sociale, atunci s-a prabusit o lume, s-a prabusit un sistem si am avut o cadere a economiei. Daca mai luam productia industriala astazi, ea mai este 60 si ceva la suta fata de cea din 1989. In agricultura, spre deosebire de altii care au reusit sa consolideze structurile cooperatiste si deci agricultura pe suprafete mari, eficienta, la noi s-a produs odata cu destramarea fostelor structuri cooperatiste - si datorita modului in care Ceausescu intervenea in viata cooperativelor si a dat sentimentul ca ar fi cooperativele nu o stuctura a proprietarilor, a taranilor, a membrilor cooperatori, ci o structura impusa de catre stat. Dar faramitarea prin desfiintarea cooperativelor a proprietatii a dus agricultura romaneasca intr-o stare de inapoiere. Mai fac agricultura moderna in Romania doar marii latifundiari, care lucreaza pe zeci de mii de hectare, dar taranii cu unul - doua hectare nu pot sa mai lucreze pamantul. Este problema zilei si important acum ca in procesul acesta de consolidare a structurilor politice si de linistire a apelor in disputa aceasta politica sa abordam frontal problemele esentiale ale modernizarii economiei nationale si incurajarea refacerii potentialului industrial al tarii care a suferit in acesti ani si in sprijinirea taranimii, a satului romanesc, a agriculturii", a mai afirmat Iliescu.
De asemenea, fostul presedinte a fost intrebat daca pentru tineri Revolutia mai are semnificatia pe care o avea in 1989 pentru cei care s-au aflat in strada.
"Tineretul a fost factorul motor al Revolutiei romane, si la Timisoara si la Bucuresti si in alte orase. Si jertfele de sange din decembrie '89 au apartinut mai ales oamenilor tineri. Ehh, tinerii de atunci au devenit oamenii maturi de astazi, unii cu mai bune, altii cu mai putin bune, dar este generatia de sacrificiu, care si-a dat tributul sau. Noile generatii sigur ca incep sa uite, intra in istorie ceea ce s-a petrecut acum 23 de ani, dar a mentine flacara si spiritul revolutiei romane este datoria tuturor generatiilor, si a celor care au participat atunci la acest proces de schimbare si a celor care vin. Trebuie sa dam nu numai cinstirea formala a unui moment de istorie inaltator pentru societatea romaneasca, a fost o surpriza pentru multa lume si in plan international (...) Exista o perceptie ca romanii nu misca, ca in Romania nu se misca nimic, in timp ce ceilalti incepeau sa gaseasca cai de solutie, chiar rusii", a mai explicat Iliescu.