Ilie Bolojan: Mi se pare anormal să te pensionezi la 48 de ani şi după aia să te angajezi din nou în sectorul public

×
Publicitate

Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, că proiectul referitor la interzicerea cumului pensiei cu salariul de la stat ar urma să vizeze doar pensiile necontributive.

”Proiectul va fi definitivat cel mai târziu luni. E posibil că ceea ce aţi văzut să nu fie o formă finală. Impunerea interdicţiei cumulului pensiei cu salariul, pe care dorim să o facem, trebuie să ţină cont de decizii ale Curţii Constituţionale legate de această speţă şi de realităţile din domeniu. Gândiţi-vă că, dacă un om este ales într-o funcţie, deci este votat într-o funcţie, el intră într-o zonă în care, dacă am declara aşa ceva, din start, proiectul probabil că ar fi declarat neconstituţional”, a spus premierul Ilie Bolojan, potrivit News.ro.

El a precizat că acest proiect ar urma să vizeze pensiile care sunt necontributive.

”Dar fondul problemei este următorul. Acest proiect, dacă va fi pus în practică şi subliniez, ne dorim acest lucru, ar urma să vizeze interdicţiile legate de pensiile care sunt necontributive, nu de pensiile contributive. Dacă am o şcoală dintr-o zonă rurală, unde am un profesor de fizică, de exemplu, pensionar, dar nu am un profesor de fizică, mie mi se pare logic ca dacă acel venerabil profesor doreşte să continue şi îi permite sănătatea, e preferabil să continue. Am un spital într-un judeţ mic, care nu este centru universitar, unde am un medic bun, care a ajuns la pensie, nu are cine să-l înlocuiască este logic să poată lucra mai departe”, a explicat premierul.

Ilie Bolojan a adăugat că i se pare anormal ca o persoană să se pensioneze la 48 de ani, iar a doua zi să se angajeze în sectorul public, într-o zonă adiacentă.

”Dar avem şi alte situaţii în care mie mi se pare anormal să te pensionezi la 48 de ani, pentru că ai avut o muncă agasantă şi după aia a doua să te angajezi din nou în sectorul public, într-o zona adiacentă. Şi atunci dacă tot trebuie să reducem cheltuieli, trebuie să discutăm deschis, e de preferat ca oameni care ocupă posturile celor care ar putea să fie debutanţi sau care pot să fie vacante, ar putea să plece şi să se angajeze în sectorul privat sau în altă parte”, a transmis Ilie Bolojan.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62592375
Bolojan: Companiile de stat care nu pot fi salvate trebuie închise. 27 de firme au avut pierderi de 1,2 miliarde anul trecut

Premierul Ilie Bolojan a afirmat că toate companiile de stat care nu pot fi salvate trebuie închise, iar cele care trebuie menţinute, dar au pierderi trebuie să îşi reducă pierderile.  

62162602
Ludovic Orban, replică tăioasă pentru Nicuşor Dan: „Viaţa mea nu e telenovelă. Nu l-am menajat pe Grindeanu”

Fostul consilier prezidenţial Ludovic Orban i-a răspuns, vineri, lui Nicuşor Dan, el afirmând că viaţa mea nu este telenovelă.

62593134
Senatoarea POT Valentina Aldea a fost ”atacată în plină stradă” și bătută. SURSE: Ar fi fost lovită de o soție geloasă

Senatoarea partidului POT Valentina Mariana Aldea afirmă că a fost ”atacată în plină stradă”, bătută, iar mașina i-a fost vandalizată, într-unul dintre ”cele mai grele momente” din viața sa.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.