Ilie Bolojan, despre suspendarea aplicaţiei TikTok pe perioada alegerilor: ”Autoritățile să poată să ia decizii imediate”

62501745

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a fost întrebat, vineri, la conferința de presă de la Palatul Cotroceni, dacă am putea ajunge la o suspendare a aplicaţiei TikTok pe perioada alegerilor prezidențiale din 2025.

Șeful statului a declarat că nu ar trebui să ajungem ”într-o asemenea situație”, însă el a subliniat faptul că dezinformările, fake news-urile și derapajele verbale care sunt distribuite pe rețelele sociale ar trebui eliminate imediat.

De altfel, cel mai recent exemplu este cel al președintelui AUR George Simion, și el candidat la alegerile prezidențiale. CNA a intervenit și a dispus eliminarea de pe internet a unui mesaj al liderului politic, după ce acesta a afirmat despre membrii BEC că ar trebui jupuiți în piața publică”.

Personal, cred că n-ar trebui să ajungem într-o asemenea situaţie şi toate reţelele să funcţioneze”, a spus preşedintele Ilie Bolojan.

”Ceea ce însă, cred că este corect, este că atunci când apare o dezinformare care este evidentă, o ştire care nu are niciun fel de suport sau aspecte de campanie electorală care nu sunt marcate, autorităţile care au în responsabilitate supravegherea derulării corecte a campanii electorale să poată să ia decizii imediate şi să fie puse în practică, dar exclusiv pentru acele aspecte şi nici într-un caz să se ajungă la o astfel de măsură radicală”, a mai explicat președintele interimar al României.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Bolojan va convoca CSAT. Cele două teme principale de discuție

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că CSAT va fi foarte probabil convocat în ultima săptămână din luna martie.

Ilie Bolojan: ”Nu suntem într-o situație gravă, dar suntem într-o situație dificilă. Avem deficite bugetare foarte mari”

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat, vineri, că România nu se află într-o situație economică gravă, însă ”trebuie să recunoaștem că suntem într-o situație dificilă”.

DOCUMENT, motivare Curtea Constituțională (CCR). De ce i-au respins candidatura lui Călin Georgescu la Președinția României

Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Marian Enache, a explicat, vineri, într-un mesaj publicat pe site-ul instituției pe care o conduce, care au fost motivele pentru care candidatura lui Călin Georgescu din 2025 a fost respinsă.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Rusia a lovit un tren ucrainean la scurt timp după ce Boris Johnson și oficiali europeni de rang înalt au părăsit gara

Personalităţi occidentale, printre care fostul prim-ministru britanic Boris Johnson şi fostul director al CIA David Petraeus, se aflau într-o gară din vestul Ucrainei „cu puţin timp” înainte ca Rusia să lovească un tren în zonă, duminică.

Ce componente are Planul de Înzestrare a Armatei pentru următorii 10 ani. Elementele luate în calcul la fiecare actualizare

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a analizat și aprobat, la 7 septembrie 2026, noul Plan de Înzestrare a Armatei României.