Liderul liberal din Ilfov respinge acuzațiile conducerii și anunță că va contesta orice sancțiune, inclusiv în instanță. Mesajul lui vine la aproximativ o oră după ce conducerea PNL, confirmată în congresul de duminică, a intrat în ședință pentru a pregăti excluderea mai multor membri care au susținut și au votat cabinetul Veștea, respins marți seară în Parlament.

Printre cei vizați de excludere sau de alte sancțiuni din partea conducerii se află Adrian Veștea, Cătălin Predoiu, Alina Gorghiu, Lucian Bode, Hubert Thuma, Toma Petcu, Monica Anisie și Rareș Bogdan.

Într-un mesaj public, Hubert Thuma a lansat un atac dur la adresa președintelui PNL, Ilie Bolojan, pe care îl acuză că încearcă să elimine din partid vocile care au opinii diferite.

„Epurările politice din timpul comunismului au fost un coșmar pe care România l-a plătit cu decenii de suferință”, și-a început Thuma mesajul, susținând că măsurile pregătite de conducerea partidului seamănă mai degrabă cu „frica” decât cu reforma promisă de noua conducere liberală.

Citește și
Nicușor Dan, de Ziua prieteniei româno-americane: „Consolidarea parteneriatului strategic este esențială”

Președintele Consiliului Județean Ilfov afirmă că nu va demisiona și că nu va renunța la mandatul său, pe care spune că l-a obținut prin votul cetățenilor.

„Azi am fost dat afară din partidul în care am câștigat fiecare mandat, de 25 de ani, prin vot. Nu prin numire, nu prin relații, ci prin vot”, a transmis acesta.

Thuma susține că beneficiază în continuare de sprijinul organizației PNL Ilfov și anunță că va folosi toate căile legale pentru a contesta decizia. El invocă prevederile statutare ale partidului și susține că procedura de îndepărtare din funcțiile de conducere nu poate fi făcută fără implicarea organizației județene pe care o conduce.

Thuma îl acuză, de asemenea, pe Ilie Bolojan de dublu standard în relația cu PSD. Potrivit acestuia, membrii care au susținut cabinetul Veștea sunt acuzați că ar fi prea apropiați de social-democrați, în timp ce conducerea partidului ia în calcul formule de guvernare care depind de sprijinul PSD.

„Am fost dați afară din PNL pentru că, chipurile, eram prea apropiați de PSD. Între timp, domnul Bolojan declară că ar susține un guvern minoritar construit în jurul PSD. Deci întrebarea e simplă: Cine sunt, de fapt, psd-iștii din PNL?”, a transmis Thuma.