Avertismentul vine din partea Asociației Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), care trage un semnal de alarmă cu privire la viitorul unui sector esențial pentru economia agroalimentară a țării, arată Agerpres.

Potrivit APCPR, prețul porcului la poarta fermei a coborât la aproximativ 5 – 5,5 lei/kg în viu, în timp ce costul real de producție depășește 6,5 lei/kg. Practic, fermierii încasează mai puțin decât cheltuiesc pentru a crește animalele, ceea ce generează pierderi directe și subminează capacitatea lor de a-și mai susține activitatea.

„Chiar dacă pentru o perioadă de timp prețul oferit fermierilor a înregistrat o ușoară revenire, se constată acum o scădere accelerată a acestuia, în contextul în care acum, cererea și consumul încep să crească”, se arată în comunicatul asociației.

România, al doilea cel mai mic preț din Europa

Datele publicate de Observatorul Cărnii de Porc al Uniunii Europene arată că, în primul trimestru al anului 2026, prețul mediu al porcilor abatorizați (carcasă clasa E) în România a scăzut cu 17,8% față de aceeași perioadă din 2025. Mai mult, acesta se situează cu 11,4% sub media Uniunii Europene, România înregistrând al doilea cel mai mic preț din Europa, cu mult sub nivelul din principalele țări de unde importăm carne de porc.

Citește și
Un alt municipiu din România a decis să nu închidă păcănelele. Câte săli de jocuri sunt în oraș

„În prezent, prețul porcului la poarta fermei se situează la aproximativ 5-5,5 lei/kg în viu, în timp ce costul real de producție depășește 6,5 lei/kg, generând pierderi directe pentru fermieri și afectând grav capacitatea acestora de a susține activitatea pe termen scurt și mediu”, subliniază reprezentanții APCPR.

Deficit masiv și dependență de importuri

Situația este cu atât mai gravă cu cât România nu își produce suficientă carne de porc pentru a acoperi consumul intern. Conform asociației, sectorul comercial produce aproximativ 3,3 milioane de porci anual, în timp ce consumul național depășește echivalentul a 7 milioane de capete. Diferența masivă este acoperită prin importuri, ceea ce accentuează presiunea asupra producătorilor locali.

„Dezechilibrul structural al pieței este evident”, spun reprezentanții APCPR, care avertizează că dependența de importuri este deja estimată la peste un miliard de euro anual.

Pesta porcină africană: o cauză persistentă a crizei

Criza economică se suprapune peste efectele devastatoare ale pestei porcine africane (PPA), care în ultimii ani a afectat grav efectivele de animale, a generat restricții comerciale și a descurajat investițiile. Asociația atrage atenția și asupra riscului epidemiologic major reprezentat de extinderea creșterii porcinelor în gospodăriile populației, în absența unor standarde uniforme și riguroase de biosecuritate.

Consecințe imediate: ferme închise, locuri de muncă pierdute

APCPR trage un semnal de alarmă că efectele crizei sunt deja vizibile și se vor accentua rapid dacă autoritățile nu intervin de urgență:

- ferme care operează în pierdere și își reduc activitatea;

- investiții amânate sau abandonate;

- risc real de închidere a exploatațiilor comerciale;

- pierderea locurilor de muncă în mediul rural;

- creșterea dependenței de importuri.

„În actualul context geopolitic, menținerea producției interne de carne de porc nu mai este doar o problemă economică, ci una de securitate alimentară națională”, avertizează asociația.

Ce măsuri cer fermierii

APCPR solicită autorităților adoptarea urgentă a unui pachet de măsuri prioritare, printre care:

- sprijin financiar imediat pentru acoperirea pierderilor și asigurarea lichidității fermelor;

- mecanisme de corectare a dezechilibrelor din lanțul de valorificare, inclusiv în relația cu marile rețele de retail;

- măsuri ferme pentru reducerea riscului epidemiologic și aplicarea uniformă a standardelor de biosecuritate;

- facilitarea accesului la finanțare și accelerarea redeschiderii piețelor externe.

„Fereastra de intervenție este limitată. Deciziile din perioada imediat următoare vor determina dacă România își păstrează capacitatea de producție sau pierde definitiv un sector esențial al economiei agroalimentare”, conchid reprezentanții APCPR.

Asociația face apel la autorități, retaileri, procesatori și consumatori să susțină producția autohtonă de carne de porc, arătând că, fără ferme locale, România riscă să devină dependentă structural de piețe externe, într-un context global tot mai instabil.