Senatul a votat ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, în dosarul achiziţiei de vaccinuri din pandemie
Plenul Senatulului a votat, miercuri, cu 90 de voturi pentru, 2 voturi contra şi 3 nu au votat, ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, în urma solicitării Parchetului General privind dosarul achiziţiei de vaccinuri din perioada pandemiei.
Senatorul PSD Lucian Romaşcanu a declarat în plen că ”neplăcerea în ceea ce îl priveşte pe domnul Cîţu este şi mai mare”, în acest caz al achiziţiilor de vaccinuri din pandemie.
”Istoria, ori a vrut să glumească cu noi, ori a vrut să ne dea o lecţie, l-a propulsat de nicăieri pe domnul Cîţu în cea mai înaltă funcţie în Executivul României, funcţie pe care a luat-o pe persoană fizică, funcţie care a venit la pachet cu o aroganţă imensă, cu o autosuficienţă care nu putea fi combătută în niciun fel. Toate deciziile dumnealui erau perfecte, nu lua niciodată prizonieri, totul era lapte şi miere”, a spus Romaşcanu.
”Da, a fost cea mai cumplită pandemie de o sută de ani încoace dar ce poate fi mai trist pentru o ţară în această pandemie decât să aibă la cârma deciziei de a salva oameni pe cel mai incompetent prim-ministru pe care l-a avut România în trecutul mai recent şi mai îndepărtat”, a spus Romaşcanu.
”Este un miliard cu TVA, nu vă jucaţi cu mărunţiş. E mult, domnule Cîţu, aţi împrumutat 200 de miliarde”, a spus Romaşcanu.
”Nu pot să spun decât că grupul PSD va vota pentru această hotărâre, ceea ce va face din domnul Cîţu un recidivist”, a spus senatorul PSD.
Senatorul PNL Daniel Fenechiu a spus, la rândul lui, că justiţia se înfăptuieşte de către instanţele judecătoreşti.
”Este şi motivul pentru care astăzi în comisia juridică şi astăzi senatorii PNL vor vota pentru a da verde justiţiei, să cerceteze faptele pe care i le impută lui Florin Cîţu”, a arătat Fenechiu, arătând că aşa este normal în democraţie, Parlamentul legiferează, Guvernul administrează iar justiţia soluţionează problemele.
Senatorul Claudiu Tîrziu de la AUR a afirmat în plen că ”Guvernul Cîţu a practicat terorismul de stat”. ”A încercat să ne vaccineze cu forţa. (..) Noi, AUR, am reuşit, cu ajutorul românilor să oprim această nenorocire. Ce se întâmplă azi, aici este un început de dreptate. Domnul Cîţu a îndatorat ţara în mod nejustificat şi masiv şi a făcut o afacere majoră”, a arătat Tîrziu.
Senatorul UDMR Turos Lóránd a anunţat poziţia Uniunii la votul pentru ridicarea imunităţii. ”Noi nu suntem aici pentru a face o analiză politică a Guvernului Cîţu sau a premierului Cîţu, nu suntem aici pentru a discuta teorii conspiraţionale despre beneficiile vaccinului, suntem aici pentru a hotărî asupra unei solicitări. UDMR va vota pentru ca justiţia să îşi facă treaba”, a spus acesta.
Senatoarea independentă Diana Şoşoacă a declarat: ”Hello Superman, Xena speaking!”. ”Solicitarea Parchetului vine ca urmare a uneia dintre sutele mele de plângeri depuse”, a spus Şoşoacă, arătând că din cele 12 infracţiuni invocate, Parchetul a ales doar complicitatea la abuz în serviciu.
Florin Cîţu, în plenul Senatului: Am pus pe primul loc sănătatea românilor, libertăţile individuale şi economice
Florin Cîţu a declarat în plenul Senatului că timp de trei ani de zile, între 2020 şi 2023, România dar şi toate ţările lumii, au fost afectate de o pandemie de o duritate extremă, cu o forţă pe care nu o estima nimeni, şi omenirea nu era pregătită, astfel că deciziile erau luate de la o zi la alta.
”Totul era atunci supus ipotezelor, nu existau date concrete cu privire la soluţionarea situaţiei”, a precizat fostul premier.
El a menţionat că această incertitudine a durat ani de zile şi ”ceea ce a început ca o simplă răceală, a ajuns să fie de fapt un virul mortal, devastator, imprevizibil, rezistent la toate medicamentele, care a închis toată planeta”.
Florin Cîţu a arătat că România a făcut faţă unei situaţii extrem de dificile, fără spitale specializate, cu rezerve de statlăsate goale şi un sistem medical suprasolicitat şi luat prin surprindere”. ”Ca premier, acţiunile mele au fost îndreptate către ieşirea cât mai rapidă din pandemie şi din criza economică, creată ca urmare a acestei situaţii pandemice”, a mai afirmat Cîţu.
”În tot acest context dificil, complicat, am pus pe primul loc, atât timp cât am fost premier dar şi ministru al Finanţelor, sănătatea românilor, libertatăţile individuale şi economice. Eram conştient, în fiecare clipă, că orice decizie luată avea implicaţii mai mult ca niciodată pentru sănătatea oamenilor. (..) Am păstrat în acea perioadă cea mai liberă economie din UE iar românii au putut să aleagă dacă se vaccinează sau nu şi cu ce vaccin doresc să se vaccineze. Îmi asum că în acel moment, Guvernul României a făcut, în contextul imprevizibil şi complicat, cu datele pe care le avea atunci, ceea ce putea să facă”, a afirmat Florin Cîţu.
”Mi-am indeplinit corect atribuţiile, în toate funcţiile pe care le-am deţinut, cu respectarea legislaţiei în vigoare. Şi de acum înainte, atâta timp cât rămân în politică, mă voi bate pentru bunăstarea tuturor românilor. Mă voi bate privind impozitarea contractelor part-time, să reduc impozitul de dividente, să scot toate taxele introduse de socialişti şi să eliberez toate pieţele de intervenţiile statului cu bocancii. Mă voi lupta ca românii să plătească o singură contribuţie la sănătate, dintr-o singură sursă de venit. Mă voi lupta pentru taxe mici, plătite de toţi, fără excepţie. Vă voi lupta pentru o Românie de dreapta, care să ofere aceleaşi oportunităţi pentru toţi românii. Lăsăm Justiţia să-şi facă treaba”, a mai spus Cîţu.
Comisia Juridică a Senatului, vot favorabil
Comisia juridică a Senatului a acordat, în unanimitate, un punct de vedere favorabil solicitării DNA referitoare la efectuarea urmăririi penale în cazul fostului premier Florin Cîţu, acuzat de abuz în serviciu în dosarul vaccinurilor anti-COVID.
Senatorul PNL Florin Cîţu şi-a studiat dosarul împreună cu doi avocaţi, la Comisia juridică, şi a precizat că este "normal" un vot favorabil pentru ridicarea imunităţii sale parlamentare, astfel încât ancheta să se deruleze în continuare.
Fostul premier a subliniat că şi-a exercitat atribuţiile de prim-ministru "în conformitate cu legislaţia din România".
Senatorul Florin Cîţu a venit la comisia juridică înainte de votul senatorilor pentru raport. Acesta a afirmat, la final, că nu vrea să se pronunţe pe dosar.
”Am multe semne de întrebare, vom vedea, cred că timpul le va da tuturor răspunsul. Trebuie să ne aducem aminte, a fost stare de alertă până în 2022 în România, repet, Guvernul pe care l-am condus a luat toate deciziile, în conformitate cu legislaţia”, a spus Cîţu.
De asemenea, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că senatorii liberali vor vota pentru ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu, în prezent senator.
Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat, joia trecută, că a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul unei cauze în vederea sesizării preşedintelui României şi Senatului pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de fostul premier Florin Cîţu şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu în legătură cu achiziţia de vaccin anti-COVID.