Firea vrea să lanseze Strategia Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului

62266902
Agerpres

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, se pregăteşte să lanseze Strategia Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului „Copii protejaţi, România sigură” 2022-2027.

 

Potrivit ministrului, citat de Agerpres, această strategie va fi lansată în condiţiile în care există în continuare în România un număr mare de copii care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială.

Suntem peste media ţărilor europene, cu un procent care nu ne face cinste: 36%, conform datelor EUROSTAT raportate la nivelul anului 2020, mai spune Firea.

”1 din 3 copii trăieşte în condiţii pe care mulţi dintre noi nici nu ni le imaginăm. Ne pregătim să lansăm unul dinte cele mai importante documente pe care ni le-am asumat la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse - Strategia Naţională pentru Protecţia şi Promovarea Drepturilor Copilului „Copii protejaţi, România sigură” 2022-2027. E important în primul rând pentru că ne luăm angajamente majore, pentru următorii cinci ani, în faţa celor 3,6 milioane de copii din România. Este vorba despre măsuri şi direcţii de acţiune ţintite mai ales spre comunităţile vulnerabile, unde copiii n-au niciun viitor şi trebuie să le dăm şansa la unul!”, spune Gabriela Firea.

Ea arată că Strategia Naţională, care aşteaptă acum ultimele avize, apare în contextul dificil în care, în ciuda unor progrese evidente înregistrate în ultimii ani, există în continuare în România un număr mare de copii care se confruntă cu sărăcia şi excluziunea socială. Suntem peste media ţărilor europene, cu un procent care nu ne face cinste: 36%, conform datelor EUROSTAT raportate la nivelul anului 2020.

”Vrem soluţii pentru aceşti copii, soluţii care să vizeze toate domeniile, de la educaţie, sănătate şi asistenţă socială, până la promovarea unei justiţii prietenoase pentru copii, ceea ce înseamnă un sistem de proceduri penale, civile şi administrative care să nu-i inhibe sau să nu-i intimideze şi, în acelaşi timp, să garanteze respectarea tuturor drepturilor lor. De asemenea, insistăm pentru încurajarea participării copiilor la procesele decizionale care îi privesc. Avem în faţă un document ambiţios şi va fi nevoie de toată determinarea şi voinţa – inclusiv politică! – pentru a atinge ţintele pe care ni le-am propus. De exemplu, reducerea numărului copiilor afectaţi de sărăcie şi excluziune socială, sprijin cu prioritate pentru copiii în dificultate şi familiile acestora pentru a beneficia de locuinţe sociale, inclusiv sub forma suportării costurilor pentru chirie sau creşterea ratei de cuprindere în educaţia timpurie pentru copiii de până la 3 ani şi pentru cei între 4 şi 6 ani”, precizează ministrul.

Ministrul Familiei menţionează că pentru măsurile care urmează să fie implementate, finanţarea va fi asigurată din fonduri europene, inclusiv cele asumate prin PNRR sau din resurse externe oferite de diferite organizaţii din domeniul protecţiei copiilor, precum şi din bugetele instituţiilor responsabile.

Procesul de elaborare a Strategiei „Copii protejaţi, România sigură” a fost coordonat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie şi a presupus o amplă consultare a ministerelor cu atribuţii în domeniul protecţiei drepturilor copilului, a organizaţiilor neguvernamentale, a structurilor reprezentative ale copiilor şi a altor parteneri internaţionali.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62232033
Marcel Ciolacu: "Codul fiscal e ca în Evul Mediu, când Papa emitea bule. Nu se mai poate continua așa"

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, luni, că nu se mai poate continua cu actualul Cod fiscal, "care funcţionează ca în Evul Mediu", prin "bule papale".

62225744
Ciolacu: M-am săturat, la fiecare discuţie să apară tiriplici care îşi dau cu părerea

După o lună în care au discutat în van codul fiscal, liderul PSD Marcel Ciolacu a avut o ieșire nervoasă.  

62260403
Moţiunea simplă împotriva ministrului Educației, dezbătută în Parlament

Camera Deputaţilor dezbate, luni, moţiunea simplă depusă de USR împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. Votul final urmează să fie dat în şedinţa de miercuri.

 

Recomandări
Instant luca niculescu usr 005inquam photos octav ganea
Luca Niculescu: Aş prefera un guvern politic. Discuţiile sunt deschise şi nu vreau să-mi închid nicio poartă de dialog

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat luni, după întâlnirea cu liderii USR, că ar prefera un guvern politic, dar că discuţiile sunt "deschise", deoarece nu vrea să închidă "nicio poartă de dialog".

Crevedia
Procesul exploziei de la Crevedia poate începe după doi ani de întârzieri. Despăgubiri cerute: 53 de milioane de euro

Judecătoria Răcari a dispus luni începerea judecării pe fond a dosarului exploziei de la Crevedia, în care patronii stației GPL, Ionuț Doldurea și Cosmin Stângă, au fost trimiși în judecată. Tragedia din august 2023 s-a soldat cu 6 morți și 54 de răniți.

Whatsapp image 2026 10 12 at 12 57 42 1
România va avea unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei din Europa de Est. Investiție de 46 milioane de euro

România se pregătește să pună în funcțiune unul dintre cele mai mari sisteme de stocare a energiei în baterii din Europa Centrală și de Est.