Familia Iohannis mai are o casă. Cum arată declarația de avere a șefului statului

62041060
Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale.

 

Astfel, veniturile salariale ale preşedintelui au crescut, la fel şi cele ale soţiei sale.

În schimb, încasările din chirii ale celor doi au scăzut.

Conform sursei citate de Agerpres, veniturile salariale ale preşedintelui Iohannis au înregistrat o creştere anul trecut, şeful statului încasând 179.735 de lei, faţă de 165.100 de lei în 2018.

În 2017, el a încasat 169.646 de lei, iar în 2016 - 196.155 de lei.

Carmen Iohannis a încasat mai mulţi bani din salarii, soţia preşedintelui câştigând în total 43.450 de lei ca profesor la Colegiul "Gheorghe Lazăr" din Sibiu, faţă de 33.276 de lei în 2018, 25.075 de lei în 2017, 28.122 de lei, cât a obţinut în 2016.

Veniturile obţinute din chirii au scăzut. Dacă în declaraţia de avere precedentă şeful statului a scris că încasează 35.829 de lei, în ultima declaraţie apar venituri de 35.743 de lei. Pentru 2017, el menţiona venituri din chirii de 29.529 lei, iar pentru 2016 de 19.017 lei.

Din drepturi de proprietate intelectuală, preşedintele Klaus Iohannis a obţinut anul trecut de la Curtea Veche Publishing SRL 1.275 de lei.

Preşedintele mai deţine un cont în valoare de 208.000 de lei, înregistrându-se o scădere faţă de 2018, când avea suma de 210.000 de lei. În 2017, el avea în acest cont deschis la BCR suma de 170.000 de lei, în 2016 - 221.000 de lei, iar în 2015 - 295.000 de lei.

Şeful statului deţine împreună cu soţia sa trei apartamente şi trei case de locuit în Sibiu. Potrivit declaraţiei de avere a preşedintelui Iohannis, soţia sa a moştenit anul acesta un apartament de 67 de metri pătraţi în Sibiu.

Declaraţia de avere a preşedintelui Klaus Iohannis a fost completată pe 11 iunie.

 

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
PSD a anunțat că va depune moțiune de cenzură după ce nu va mai fi stare de alertă

Președintele interimar al PSD Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, faptul că parlamentarii social-democrați au început să strângă semnături pentru depunerea unei moțiuni de cenzură.

Corina Crețu a fost numită Raportor pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență al UE

Corina Crețu a fost desemată Raportor pentru Mecanismul de Redresare și Reziliență al Uniunii Europene, din partea Comisiei pentru Dezvoltare Regională a Parlamentului European (REGI).

PLUS cere publicarea listei complete a achiziţiilor făcute în perioada crizei COVID-19

Preşedintele executiv al PLUS, Dragoş Tudorache, cere publicarea imediată a listei complete a achiziţiilor făcute în perioada crizei COVID-19, care au fost justificate de necesităţi asociate acesteia.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.