PLUS cere publicarea listei complete a achiziţiilor făcute în perioada crizei COVID-19

62131726
Agerpres

Preşedintele executiv al PLUS, Dragoş Tudorache, cere publicarea imediată a listei complete a achiziţiilor făcute în perioada crizei COVID-19, care au fost justificate de necesităţi asociate acesteia.

"Există o minimă datorie a Guvernului Orban de care trebuie să se achite imediat: listarea publică a contractelor din perioada crizei, cu bugetele aferente şi firmele beneficiare. E timpul să eficientizăm şi să profesionalizăm domeniul achiziţiilor publice pentru că, după cum arată lumea în care trăim, crizele vin şi pleacă şi ele vor deveni o realitate aproape permanentă. Un stat puternic este capabil să se mobilizeze rapid şi eficient, să găsească cele mai bune resurse şi să cheltuie banii eficient. Iar transparenţa în acest proces este cheia de boltă", a precizat Tudorache, potrivit unui comunicat citat de Agerpres.

Potrivit PLUS, faptul că DNA "a anunţat deja o anchetă care priveşte aceste achiziţii ridică, bineînţeles, un mare semn de întrebare asupra unor posibile interese" în spatele contractelor încheiate.

"Dar până la definitivarea anchetelor va trece multă vreme. Un guvern responsabil trebuie să acţioneze cu transparenţă şi celeritate în această chestiune pentru a dovedi că vremurile în care PSD ascundea banii din buget şi îi cheltuia discreţionar au trecut. Criza a justificat, pe bună dreptate, o anumită rapiditate şi simplificare în procedurile de achiziţii. Dar ceea ce criza nu a justificat e deturnarea fondurilor către profitori şi contracte dubioase. Să nu uităm că marile tunuri financiare din România s-au dat din bugetul naţional, cu ajutorul partidelor politice care au trecut pe rând la guvernarea ţării şi cu o complicitate interesată a unor funcţionari publici plătiţi - tot din bani publici - să păzească interesele societăţii. Lipsa de reacţie, secretizarea unor contracte publice sau ocultarea adevărului ne afectează pe toţi şi ne erodează încrederea în stat", precizează PLUS.

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62116000
Iohannis participă la reuniunea Parteneriatului Estic. Ce mesaj vrea să transmită președintele
Preşedintele Klaus Iohannis va participa, joi, la reuniunea la nivel înalt a Parteneriatului Estic, desfăşurată în format videoconferinţă, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.
62120603
Deputații au adoptat impozitarea cu până la 85% a pensiilor speciale din România
Deputaţii au adoptat, miercuri, impozitarea pensiilor mai mari de 7.001 lei cu 85% pentru ceea ce depăşeşte această sumă, după ce au dezbătut un proiect de lege al PSD care prevede impozitarea pensiilor speciale.
62126339
Guvernul PNL a găsit o metodă să păcălească PSD în Parlament, la votul stării de alertă
Guvernul condus de Ludovic Orban încearcă să îi ”păcălească” pe social-democrații din Parlament și să evite votul asupra hotărârii privind prelungirea cu 30 de zile a stării de alertă în România.