Explicații oficiale. De ce s-a auzit atât de rău discursul lui Zelenski în Parlamentul României

×
Codul embed a fost copiat

Șeful Departamentului Tehnic din cadrul Camerei Deputaților a fost chemat, marți, să dea explicații în fața parlamentarilor pentru eșecul transmisiei mesajului președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în plenul Parlamentului.  

Aklexandru Tănase a susținut că totul s-a întâmplat după ce partea ucraineană a cerut ca tehnicienii români să facă o modificare tehnică cu doar 10 minute înainte de începerea sesiunii speciale, dedicată discursului lui Zelenski pentru România.

La ora 18.50 a existat o solicitare din partea partenerilor noștri de a efectua o modificare în sistem, de a efectua o modificare în arhitectura sistemului, în sensul că s-a dorit inserarea unui material media. Ulterior, în timpul ședinței, la momentul în care a fost necesară preluarea speech-ului președintelui Zelenski, în momentul acela s-a descoperit că exista o modificare de parametru, făcută cu câteva minute.. cu foarte scurt timp înainte. S-au efectuat în 20 de secunde toate modificările pentru ca discursul să fie transmis în plen și traducerea să fie conformă, lucrând cu partea de emisie, în situația în care eram în acel moment.” - le-a spus jurnaliștilor șeful Departamentului Tehnic din Camera Deputaților.

Acesta susține că traducătorul - care este același traducator folosit și de Ambasada Ucrainei în România - nu a avut nicio vină, mai ales că a avut discursul lui Zelenski cu două ore înainte.

”Traducătorul folosit este traducătorul folosit și de ambasada Ucrainei. A avut discursul președintelui cu două ore înainte. În momentul în care acea modificare de parametru s-a făcut în cadrul sistemului de transmisie, practic, vocea președintelui s-a suprapus peste canalul de traducere.” - a spus Tănase.

Citește și
Volodimir Zelenski - 6
Zelenski a vizitat Bucea, orașul devastat de ruși. A fost prima sa ieșire din Kiev de la începerea războiului. FOTO
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

De asemenea, șeful tehnicienilor din Camera Deputaților afirmă că, deși Zelenski a mai ținut discursuri și în alte parlamente, de această dată, în România, ”s-a folosit un sistem cu două limbi, două canale de traducere”.

”Spre deosebire de alte parlamente, la această sesiune s-a folosit un sistem cu două limbi, două canale de traducere. Dacă ați văzut în alte parlamente, domnul președinte a vorbit în limba engleză. La această sesiune s-a vorbit în limba ucraineană, traducerea a fost făcută în România și transmisă în Ucraina. Pe de altă parte, din partea română s-a vorbit în română și .. (neinteligibil, n. red.)” - a mai spus el.

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Zelenski spune că ar putea să nu discute personal cu Putin. „Evenimentele de la Bucea sunt de neiertat”
Zelenski spune că ar putea să nu discute personal cu Putin. „Evenimentele de la Bucea sunt de neiertat”

Ucraina nu are altă opţiune decât să negocieze cu Rusia pentru a opri luptele, a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, care a adăugat că ar putea să nu poarte personal discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Zelenski a vizitat Bucea, orașul devastat de ruși. A fost prima sa ieșire din Kiev de la începerea războiului. FOTO
Zelenski a vizitat Bucea, orașul devastat de ruși. A fost prima sa ieșire din Kiev de la începerea războiului. FOTO

Cu un aer grav, îmbrăcat într-o haină kaki şi vestă antiglonţ în culori de de camuflaj, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a petrecut luni o jumătate de oră în Bucea, informează AFP, conform Agerpres.

Volodimir Zelenski: ”Sunt convins că România și firmele românești vor participa la refacerea Ucrainei după război”
Volodimir Zelenski: ”Sunt convins că România și firmele românești vor participa la refacerea Ucrainei după război”

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a ținut aseară un discurs istoric în Parlamentul României. Din păcate, cu destule poticniri tehnice și de traducere în partea română.  

Orban, după discursul lui Volodimir Zelenski: „Submediocrii aflați din greşeală la putere ne-au făcut de băcănie”
Orban, după discursul lui Volodimir Zelenski: „Submediocrii aflați din greşeală la putere ne-au făcut de băcănie”

Fostul premier Ludovic Orban a ales să-și exprime opinia, într-o poostare pe pagina sa personală de Facebook, în legătură cu problemele legate de difuzarea discursului președintelui Volodimir Zelenski în Parlamentul României, relatează News.ro.

Discursul istoric al lui Zelenski în Parlamentul României. A făcut referire la Ceaușescu și Revoluția din 1989
Discursul istoric al lui Zelenski în Parlamentul României. A făcut referire la Ceaușescu și Revoluția din 1989

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a ținut luni seară un discurs istoric în Parlamentul României. Din păcate, cu destule poticniri tehnice și de traducere în partea română.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.