Zelenski spune că ar putea să nu discute personal cu Putin. „Evenimentele de la Bucea sunt de neiertat”

62251976
Getty

Ucraina nu are altă opţiune decât să negocieze cu Rusia pentru a opri luptele, a declarat marţi preşedintele Volodimir Zelenski, care a adăugat că ar putea să nu poarte personal discuţii cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Întrebat dacă el şi Putin vor purta discuţii directe, Zelenski a spus că este posibil ca acest lucru să nu se întâmple, dar nu a dat detalii.

”Ar fi uşor să spun «nu stau de vorbă cu tine şi e de înţeles după ceea ce ai făcut, de aceea»”, declară el.

Declaraţiile lui Zelenski survin după ce preşedintele ucrainean a acuzat trupele ruse că au comis crime extrajudiciare în localitatea Bucea, la vest de capitala Ucrainei, Kiev.

"Toţi, inclusiv eu, vom percepe însăşi posibilitatea de negocieri ca pe o provocare", a spus Zelenski într-un interviu cu jurnaliştii ucraineni difuzat pe postul naţional de televiziune. "Provocarea este internă, în primul rând proprie, o provocare omenească. Apoi, când te aduni, şi trebuie s-o faci, cred că nu avem altă opţiune", explicat el.

Zelenski a spus că evenimentele de la Bucea sunt de neiertat, dar că Ucraina şi Rusia ar trebui să aleagă opţiunea dificilă de a continua discuţiile şi a semnalat că Moscova ar trebui să recunoască fapte despre care se presupune că au fost comise de trupele ei.

Agenţia de presă rusă Interfax a citat un viceministru rus de externe declarând că discuţiile continuă prin legătură video.

Preşedintele Ucrainei a declarat totodată că eforturile Ucrainei de a respinge trupele ruse din Mariupol se confruntă cu dificultăţi.

În interviul televizat cu presa locală, Zelenski a apreciat că situaţia militară în oraşul-port din sud este "foarte dificilă".

El a mai spus că Turcia a propus un plan pentru a ajuta la evacuarea răniţilor şi trupurilor neînsufleţite din oraş, dar a avertizat că iniţiativa depinde de voinţa preşedintelui rus Vladimir Putin.

Printre altele, Volodimir Zelenski a apreciat în interviul televizat marţi că prim-ministrul ungar Viktor Orban va trebui să aleagă între Moscova şi "lumea cealaltă" şi că liderul ungar se teme de influenţa rusă.

Orban şi-a păstrat majoritatea la alegerile de duminică.

Pe de altă parte, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a declarat că informaţiile despre uciderea civililor la Bucea sunt "fake-uri" menite să discrediteze Rusia. Moscova a spus că va prezenta "dovezi empirice" marţi, la o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, prin care va demonstra că forţele sale nu au fost implicate.

"Acestea sunt 'fake-uri' maturate de imaginaţia cinică a propagandei ucrainene", a spus Dmitri Medvedev, care a fost preşedinte din 2008 până în 2012 şi acum este secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei. "Au fost născocite pentru sume mari de bani", a susţinut Medevedev.

La rândul său, Ministerul Apărării rus a dat vina pe serviciile speciale ucrainene, pe care le-a acuzat că au înscenat pretinse ucideri de civili în oraşe ucrainene în încercarea de a-şi răspândi propaganda către mass-media occidentale.

"Soldaţii celui de-al 72-lea Centru Principal pentru Operaţiuni Psihologice ucrainean au efectuat o altă punere în scenă cu presupuşi civili ucişi de acţiunile violente ale forţelor armate ruse" la 4 aprilie într-un sat la 23 km nord-vest de Kiev, a declarat ministerul, citat de Reuters. "Evenimente similare au fost acum organizate de serviciile speciale ucrainene în Sumî, Konotop şi în alte oraşe", a susţinut ministerul rus.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
FOTO A fost gimnastă de performanță și a devenit pilot de avion! "În ultimul an am zburat aproximativ 300.000 de kilometri"
Citește și...
Ucraina a documentat și înregistrat peste 1.200 de posibile crime de război doar în regiunea Kievului

Numai în regiunea Kievului, inclusiv în capitala ţării, agenţii de securitate ucraineni au documentat şi înregistrat peste 1.200 de acte considerate drept crime de război atribuite trupelor ruse.

 

Comisia Europeană spune că interzicerea importurilor de petrol şi cărbune din Rusia este "o opţiune"

Comisia Europeană a anunţat marţi că interzicerea importurilor de petrol şi cărbune din Rusia este "cu siguranţă o opţiune" pentru a răspunde la atrocităţile trupelor ruse în Ucraina, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres.

 

O navă civilă sub pavilionul Republicii Dominicane, scufundată în portul Mariupol în urma unui bombardament rus

O navă civilă s-a scufundat în portul asediat Mariupol, după ce forţe ruse au deschis focul împotriva acsteia, anunţă marţi Guvernul ucrainean, relatează The Associated Press.

Recomandări
Primul spital construit ”de la zero” în Cluj. FOTO: Cum arată noul centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie

Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală și neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, una dintre cele mai importante investiții în domeniul medical realizată din fonduri europene, a fost inaugurat în Cluj-Napoca.

Lucian Pahonțu, reacție la acuzațiile privind Revoluția: „Întreaga activitate s-a derulat în conformitate cu normele legale”

Nicușor Dan a declarat că șeful SPP Lucian Pahonțu nu este în situația celor care au participat la acțiunile de reprimare a protestatarilor din Decembrie '89 și de la Mineriada din iunie 1990.

Trump anunță „cel mai mare acord petrolier din istorie” cu Venezuela: „Va reduce considerabil prețul benzinei”

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea căruia Statele Unite ar urma să-şi dubleze rezervele de petrol, transmit AFP şi Reuters.