Negrescu: „Deși ambii candidați rămași în cursă au criticat PSD-ul, unul este mult mai periculos pentru viitorul României”

×
Publicitate

Europarlamentarul PSD Victor Negrescu cere acțiuni urgente și unitate în partid după eșecul candidaturii lui Crin Antonescu în alegerile prezidențiale.

După ce candidatul susținut de coaliția PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, nu a reușit să acceadă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu avertizează că partidul nu își poate permite să piardă timp căutând vinovați sau tergiversând deciziile.

Într-o postare publică pe pagina sa de Facebook, Victor Negrescu a transmis că este nevoie de o reformă urgentă, o mobilizare clară și o reafirmare a valorilor social-democrate pentru a recâștiga încrederea electoratului pierdut.

Negrescu cere acțiune imediată după primul tur al alegerilor

Victor Negrescu, europarlamentar și una dintre vocile active ale Partidului Social Democrat în spațiul public european, a transmis luni un mesaj de mobilizare, luciditate și reformă profundă pentru partidul din care face parte. Declarațiile vin în contextul unui moment critic pentru PSD, candidatul comun susținut de coaliția de guvernare, formată din PSD, PNL și UDMR, Crin Antonescu, nu a reușit să intre în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Victor Negrescu subliniază că nu este timpul pentru „analize prelungite” sau pentru „căutarea de responsabili”, ci pentru măsuri rapide, asumate și clare. În opinia sa, orice amânare riscă să accentueze pierderea de capital politic și să lase spațiul public la discreția unor forțe pe care le consideră periculoase pentru viitorul democrației din România.

„Românii au mereu dreptate. Le mulțumesc tuturor celor care au votat sau participat activ la aceste alegeri. Am încredere că social-democrația are viitor în România. De altfel, majoritatea candidaților social-democrați au câștigat alegerile parțiale, iar la aceste alegeri prezidențiale mulți dintre prezidențiabili s-au adresa oamenilor care mereu ne-au susținut, venind însă cu o ofertă politică mult mai credibilă decât ce a propus alianța.

Nu avem timp însă să facem prea multe analize sau să căutăm responsabili. Este crucial pentru partidele tradiționale să tragă rapid învățămintele din cele întâmplate și să nu evite reforma, așa cum din nefericire au făcut-o toamna trecută. Trebuie să ne ridicăm rapid la nivelul așteptărilor legitime pe care le au românii de la noi, fiind umani, respectuoși și mult mai modești. Fiecare dintre noi are lucruri de ameliorat”, a scris Victor Negrescu pe pagina sa de Facebook.

Victor Negrescu și-a exprimat în continuare încrederea în viitorul social-democrației în România, invocând victoria mai multor candidați ai PSD la alegerile parțiale. Totodată, a remarcat că majoritatea candidaților care au intrat în cursa prezidențială s-au adresat segmentului electoral fidel social-democraților, dar au venit cu oferte politice mai coerente și mai bine conturate decât alianța PSD-PNL.

Victor Negrescu îi consideră periculoși pe ambii candidați din turul doi

Una dintre cele mai ferme idei promovate de Victor Negrescu este necesitatea ca PSD să se mențină unit și să respingă orice tentativă de divizare pe criterii personale sau de oportunism politic.

Pe fondul acestor declarații, Negrescu a tras un semnal de alarmă și cu privire la pericolele reprezentate de anumite curente politice care au crescut în popularitate în timpul campaniei. El a subliniat că, deși ambii candidați rămași în cursă au criticat PSD-ul, „unul este mult mai periculos pentru viitorul României și al social-democrației”, refuzând însă să-l numească explicit.

„Partidul Social Democrat trebuie să ia rapid niște decizii clare, fără echivoc. Să menținem partidul unit, să evităm divizarea partidului în funcție de interese personale, să îi întrebăm pe membri noștri ceea ce își doresc, să punem pe primul loc interesele României și mai ales să luam deciziile cerute de oameni. În Partidul Social Democrat avem oameni cu rezultate deosebite, apreciați de comunitățile lor, care pot reprezenta cu succes România. Urmează un drum lung și greu, din care putem să ieșim victorioși.

Totodată, trebuie să ne respectăm cuvântul și să nu comitem greșelile făcute de alte partide de stânga în Europa. Tot partidul, de sus până jos, a spus, în repetate rânduri, că susține calea europeană pentru România. Fiecare coleg primar sau președinte de Consiliu Județean știe că fără fonduri europene nu se mai pot implementa proiectele cruciale de dezvoltare. Amândoi candidații rămași în cursă ne-au criticat dar unul este mult mai periculos pentru viitorul României și al social-democrației.

Social-democrații au luptat mereu pentru libertate și democrație și, fără să dăm vreun cec în alb, avem datoria să terminăm cu calculele pragmatice care au dus la pierderea electoratului nostru și să facem alegerea corectă pentru români. Să ne asumăm cu responsabilitate valorile noastre! Cu profesionalism, pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană!”, a mai spus europarlamentarul în mesajul său.

De asemenea, europarlamentarul a adus în discuție greșelile făcute de alte partide de stânga din Europa și a subliniat că PSD trebuie să învețe din acele experiențe. Potrivit acestuia, susținerea unei direcții pro-europene rămâne esențială pentru ca România să poată continua proiectele de dezvoltare și integrare, subliniind că fără Uniunea Europeană, capacitatea de implementare a unor astfel de inițiative ar fi aproape nulă.

Articol recomandat de sport.ro
Inter, depunctată pe final de sezon? Scandalul din Italia poate arunca în aer lupta la titlu
Inter, depunctată pe final de sezon? Scandalul din Italia poate arunca în aer lupta la titlu
Citește și...
George Simion: ”PSD și cu AUR au o majoritate în Parlament. Nicușor Dan încalcă Constituția și prerogativele lui”

Președintele AUR, George Simion, îl acuză pe președintele României, Nicușor Dan, că încalcă Constituția dacă va refuza să desemneze un premier din partea viitoarei alianțe dintre PSD și AUR, după o eventuală adoptare a unei moțiuni de cenzură.

Prima reacție a PNL, după anunțul moțiunii de cenzură PSD-AUR: ”Mie mi se pare culmea iresponsabilității”

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a avut, luni, o primă reacție după ce liderii PSD și AUR au anunțat că fac front comun pentru a depune o moțiune de cenzură care să demită Guvernul condus de Ilie Bolojan.

PSD și AUR au anunțat că au început demersurile pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Liderii PSD și AUR, Marian Neacșu și Petrișor Peiu, au anunțat luni dimineață că formațiunile politice pe care le reprezintă au început demersurile comune pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Recomandări
PSD și AUR au anunțat că au început demersurile pentru a depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Liderii PSD și AUR, Marian Neacșu și Petrișor Peiu, au anunțat luni dimineață că formațiunile politice pe care le reprezintă au început demersurile comune pentru inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Aliații lui Orbán se grăbesc să își mute averile din Ungaria cu avioane private. Lista țărilor unde și-ar ascunde miliardele

Înfrângerea lui Viktor Orbán a declanșat o cursă contra cronometru în rândul apropiaților săi, care își mută averile în străinătate. Miliarde de forinți ajung în Emirate, SUA și Asia, în timp ce noua putere anunță anchete.

„Pensiile de stat nu vor fi suficiente”, avertizează Comisia Europeană. Românii, îndemnați să investească chiar și 10 euro

Pensiile de stat nu vor fi suficiente pentru a asigura un venit lunar decent viitorilor beneficiari, este avertismentul Comisiei Europene.