Deputaţii care perturbă dezbaterile în plen şi comisii vor fi sancţionaţi

61926681
Inquam

Comisia de regulament a Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un raport favorabil pentru o serie de modificări ale regulamentului acestui for legislativ, care se referă la măsuri ce pot fi luate împotriva parlamentarilor care perturbă activitatea din plen.

Propunerile de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor aparţin preşedintelui comisiei, Eugen Nicolicea.

"Este interzisă perturbarea activităţii parlamentare, proferarea de insulte sau calomnii, atât de la tribuna Camerei, cât şi din sala de şedinţe a plenului, a comisiilor sau a celorlalte organisme de lucru ale Parlamentului. Preşedintele de şedinţă cheamă la ordine deputatul care tulbură dezbaterile sau creează dezordine. În cazul în care, după chemarea la ordine, deputatul continuă să se abată de la regulament sau împiedică în orice mod desfăşurarea normală a lucrărilor, preşedintele de şedinţă retrage cuvântul, iar dacă acesta persistă dispune eliminarea din sală. Secretarul general asigură fără întârziere punerea în aplicare a unei astfel de măsuri disciplinare cu ajutorul personalului DAI al Camerei Deputaţilor", prevede propunerea lui Nicolicea.

Potrivit acesteia, în cazul în care tulburarea persistă şi se produce o perturbare a activităţii parlamentare, iar aceasta compromite continuarea dezbaterilor, preşedintele de şedinţă, în vederea restabilirii ordinii, suspendă reuniunea pentru o perioadă de timp determinată sau o închide. Aceasta se reia la convocarea preşedintelui de şedinţă.

În cazul în care deputatul tulbură şedinţa într-un mod grav sau perturbă lucrările Parlamentului în mod repetat, încălcând prevederile art. 232, Biroul permanent propune sancţiunea corespunzătoare, mai stipulează proiectul.

Nicolicea a mai propus introducerea unei sancţiuni pentru deputaţii care tulbură dezbaterile: "Fără a aduce atingere dreptului de vot în şedinţa de plen şi, sub rezerva respectării stricte a regulilor de conduită, suspendarea temporară a participării deputatului la o parte sau la toate activităţile Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între două şi treizeci de zile lucrătoare".

Un alt articol prevede că este interzisă desfăşurarea de bannere şi pancarte în plen.

Raportul comisiei urmează să fie aprobat de plenul Camerei Deputaţilor pentru a putea fi aplicat, iar acest lucru se va întâmpla cel mai probabil în luna septembrie, în sesiunea ordinară.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
61926681
Sistarea furnizării de agent termic primar în sezonul rece, interzisă. Documentul votat de deputați

Deputaţii au dat marţi vot favorabil proiectului de Lege pentru completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică nr. 325/2006.

61972327
Conflictul de interese și incompatibilitățile se vor prescrie în 3 ani. Proiectul deputatului ”Mitralieră” a fost adoptat

Vot favorabil pentru proiectul lui Cătălin Rădulescu, în plenul Senatului, potrivit căruia conflictul de interese și incompatibilitatea demnitarilor se prescriu după 3 ani.

61972285
Tăriceanu, reacție după revocarea șefei DNA: ”Este un act de normalitate”

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marţi că decretul semnat de preşedintele Iohannis de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA este un act de normalitate.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.