Dacian Cioloş: Partidele și parlamentarii să depună şi să voteze moţiunea de cenzură

61927408
Inquam

Preşedintele fondator al Mişcării România Împreună, Dacian Cioloş, susţine că procurorul general Augustin Lazăr a fost numit în funcţie "perfect legal" şi că acesta îndeplineşte condiţiile prevăzute de procedură.

"Procurorul general Augustin Lazăr a fost numit în funcţie perfect legal şi îndeplinind toate condiţiile prevăzute de procedură", a scris Dacian Cioloş miercuri pe Facebook, după ce ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va declanşa procedura de revocare din funcţie a lui Augustin Lazăr.

El transmite totodată un mesaj ministrului Justiţiei şi membrilor Parlamentului.

"Domnule Toader, puteţi abuza adevărul, pentru că fiecare fiinţă are liber arbitru, dar nu veţi putea murdări conştiinţa oamenilor cinstiţi din această ţară. Dacă această conştiinţă se mai reflectă măcar puţin în Parlamentul acestei ţări, atunci ar trebui să ne ofere un guvern demn de acest nume şi de această responsabilitate", consideră fostul premier.

Cioloş adaugă că aşteaptă ca parlamentarii să depună şi să voteze o moţiune de cenzură.

"Aştept, aşa cum cred că aşteaptă mulţi români disperaţi şi sătui de ipocrizii politice, ca partidele şi parlamentarii cărora le pasă de soarta ţării să pună capăt acestei mascarade, să depună şi să voteze moţiunea de cenzură", a mai scris el.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat miercuri că va declanşa procedura de revocare din funcţie a procurorului general al României, Augustin Lazăr.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
61925783
Băsescu: Majoritatea PSD – ALDE scufundă ţara în mod accelerat
Senatorul Traian Băsescu consideră că "este ultimul moment" când opoziţia mai poate depune o moţiune de cenzură "cu ceva şanse de reuşită" pentru îndepărtarea de la putere a guvernului Dăncilă.
61995670
Huiduieli şi înjurături în Parlament. Conflict pe Legea combaterii spălării banilor
Miercuri s-au auzit din nou huiduieli şi înjurături în Parlamentul României. Deputaţii puterii şi opoziţiei şi-au aruncat vorbe grele după ce legea combaterii spălării banilor a fost supusă la vot de două ori.
61995655
Consultări la Cotroceni. PMP: ”Avem nevoie de o moţiune de cenzură”
PMP intenţionează să iniţieze o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, considerând că actuală putere "s-a compromis definitiv", a declarat, miercuri, preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.