Dacian Cioloș: “Alegerile se vor decide în Moldova”

62019052
Agerpres

Liderul PLUS Dacian Cioloş susţine că rezultatul alegerilor europarlamentare ar putea fi decis în Moldova şi consideră că, dacă va fi o mobilizare bună în această regiune, atunci ierarhia politică se va schimba radical.

Dacian Cioloş a afirmat, vineri, la Iaşi, într-o conferinţă de presă, că rezultatul alegerilor europarlamentare din 26 mai depinde de mobilizarea alegătorilor din zona Moldovei.

“Alegerile se vor decide în Moldova. Dacă Moldova se mobilizează la vot asta poate schimba radical rezultatul votului. Vedem tendinţa în Transilvania, vedem tendinţa şi în sudul ţării. Moldova poate fi decisivă dacă ştie ce vrea. Simţim inclusiv din numărul de oameni care s-au înscris şi în PLUS şi în USR că Moldova se simte nereprezentată şi caută reprezentare şi susţinere“, a spus Cioloş, potrivit News.ro.

El a precizat că Guvernul pe care l-a condus în 2016 a pus “pe şine“ două proiecte importante pentru Moldova, respectiv autostrada Iaşi-Târgu Mureş şi spitalul regional de urgenţe, dar că nici una dintre aceste investiţii n-a fost începută de actualul executiv.

La rândul său, şeful USR Dan Barna a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, că la nivel naţional Alianţa USR-PLUS a strâns 70.000 de semnături din cele 200.000 de semnături necesare pentru participarea la alegerile europarlamentare.

Cât priveşte ultimul sondaj realizat de IMAS, care plasează Alianţa USR-PLUS la 17,9 la sută, Dan Barna a spus că este vorba de o fotografie de moment şi că este optimist în privinţa scorului pe care alianţa îl va înregistra la scrutinul din 26 mai.

Liderii USR şi PLUS, Dan Barna şi Dacian Cioloş vor strânge semnături în cursul zilei de vineri în centrul Iaşiului, iar seara se vor întâlni cu susţinătorii alianţei din municipiu.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Are 61 de ani, dar arată ca la 20 și e curtată în sala de forță de bărbați mult mai tineri. Cum reacționează soțul ei
Citește și...
61981659
Surse: Viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu a fost dat afară din PSD

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a fost exclus din Partidul Social Democrat, în urma unei decizii a filialei Sector 4, au precizat pentru Agerpres surse din partid.

61571851
OUG 114. PNL afirmă că agenția Standard & Poor's ar putea schimba evaluarea României

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a afirmat vineri că experţii Standard & Poor's "au transmis oficialilor guvernamentali" că agenţia va schimba perspectiva evaluării pentru România, dacă nu se vor face modificări la OUG 114/2018.

62020262
Dăncilă a avut o convorbire telefonică cu vicepreședintele SUA. L-a invitat în România

Prim-ministrul României Viorica Dăncilă a avut joi o convorbire telefonică cu vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Mike Pence.

Recomandări
Luca niculescu agerpres 19713696
„Guvernul Niculescu”, amenințat cu prima moțiune de cenzură înaintea votului de învestitură. Mesaj ferm pentru viitorul Cabinet

După o ședință a conducerii partidului care nu a fost lipsită de reproșuri și nemulțumiri, liberalii au decis: votează Guvernul Luca Niculescu. 

F 16 romania profimedia 0800220074
Piloții români au doborât, în doar 3 minute, deasupra Mării Negre, noile drone „Geran” ale Rusiei. Miruță: Zburau cu 450 km/h

Militarii români au doborât, sâmbătă seară, două drone aflate deasupra apelor teritoriale ale României, a transmis MApN. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat, pentru Știrile PRO TV, că aparțineau Federației Ruse.

Protest femicid
Peste 1.000 de oameni au protestat în București împotriva violenței domestice. 30 de femei au fost ucise în acest an

Peste 1.000 de persoane au participat, în Capitală, la o manifestație împotriva violenței domestice care duce deseori la crimă.