CULISELE SEDINTEI CCR: Cum a schimbat Aspazia Cojocaru "tabara" si a votat pentru Traian Basescu
Traian Basescu se poate intoarce la Palatul Cotroceni. Decizia a fost luata de cei 9 judecatori ai Curtii Constitutionale, care au invalidat referendumul de demitere a presedintelui organizat in 29 iulie.
Verdictul a fost dat dupa o sedinta scurta, dar tensionata, sustin surse de la Curte. Sase judecatori au votat pentru invalidarea referendumului, ceilalti trei fiind de parere ca scrutinul ar trebui validat.
Augustin Zegrean, presedintele Curtii, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea si Iulia Motoc, toti din tabara pro-Basescu, au votat "pentru" invalidare. Lor li s-au alaturat Zoltan Puskas - numit judecator al Curtii la propunerea UDMR - si "surpriza" Aspazia Cojocaru, pana ieri considerata a fi in anti-Basescu prin prisma faptului ca a fost propusa de PSD pentru un post la Curte.
Ion Predescu, judecator al Curtii Constitutionale a declarat pentru Gandul.info: "Asa a ieşit. Ea, cea de la PSD, a hotarat lucrurile. Am luptat si noi cat am putut. Asa a iesit insa. Luati datele de la Guvern si analizati-le sa vedeti cat erau de limpezi".
"Il compatimesc pe domnul Predescu, am votat cu legea si cu Constitutia in mana" a venit replica Aspaziei Cojocaru.
Alaturi de Ion Predescu, pentru validarea referendumului si deci pentru demiterea lui Traian Basescu, au votat Acsinte Gaspar si Tudorel Toader.
UPDATE 16.00 Premierul Victor Ponta a declarat ca "miza in CC era de fapt ca o convinga pe Aspazia Cojocaru sa voteze pentru Basescu".
"Astazi am realizat si noi, cei din Guvern, si cred ca toata lumea ca de fapt nu s-a dorit niciun moment sa se afle cu adevarat cati romani sunt in acest moment cu drept de vot in tara noastra, e drept ca am aflat acest lucru, dar nu asta a fost preocuparea Curtii Constitutionale, preocuparea a fost de a mai convinge un judecator, de fapt o doamna judecatoare sa treaca in tabara celor care il sustin pe presedintele Basescu. (...) De fapt, cei de la Curte nu vroiau decat sa o convinga pe doamna Cojocaru sa voteze, nici nu au luat in seamna ce am trimis noi si atunci ma intreb de ce nu au convins-o de pe 3 august, ca, uite, am mai pierdut 20 de zile inutil", a sustinut Ponta.
UPDATE 13:15 Se pare ca Aspazia Cojocaru este cea care a votat pentru ramanerea lui Traian Basescu la Cotroceni.
UPDATE 13:00. Potrivit primelor informatii, unul dintre judecatorii din "Tabara USL" a votat pentru invalidarea referendumului, la fel ca si Valentin Puskas, cel sustinut de UDMR.
Se intoarce Traian Basescu la Palatul Cotroceni, ori a fost demis la referendum. Cert este ca validarea sau invalidarea consultarii populare din 29 iulie, se poate face doar cu votul a doua treimi dintre judecatori, adica 6 la 3.
Pe cat de simplu pare, pe atat s-au complicat lucrurile. Fara a avea voie sa fie partizani, SURSE de la Curte vorbesc despre faptul ca judecatorii sunt impartiti, in acest moment, in doua tabere egale numeric: una pro-USL, cealalta pro-PDL si Traian Basescu.
Tabara "Pro-Basescu"
1. AUGUSTIN ZEGREAN, presedintele Curtii Constitutionale, a fost numit in 2007, pentru un mandat de 9 ani, de presedintele Traian Basescu.
Are 58 de ani, este din Cluj, acolo unde a absolvit Facultatea de Drept a Universitatii Babes-Bolyai, in '80.
In mai 1990 a fost ales senator de Bistrita, din partea Frontului Salvarii Nationale. In legislatura '90 - '92 a fost vicepresedinte al Comisiei Juridice a Senatului si membru de redactare a Constitutiei Romaniei.
Devine mai tarziu membru al Partidului Democrat, pe listele caruia este ales, in noiembrie 2004, deputat de Bistrita.
2. PETRE LAZAROIU, numit judecator de presedintele Romaniei, Traian Basescu, in iunie 2010, pentru un mandat de 9 ani. Are 59 de ani si a absolvit facultatea de drept a Universitatii Bucuresti in 1978. Timp de 10 ani (1993 - 2003) a fost judecator financiar la Curtea de Conturi a Romaniei. Din '98 este lector universitar la Facultatea de Drept a Universitatii "Dimitrie Cantemir".
3. IULIA ANTOANELLA MOTOC, numita judecator la Curte de catre Senatul Romaniei, in 2010, la propunerea PDL.
Are 45 de ani. Este doctor in etica (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie) si doctor în Drept Internaţional public (Universitatea "Paul Cezanne" Aix-Marseille, Facultatea de Drept), iar in prezent este profesor la Universitatea Bucuresti.
Este casatorita cu Mihnea Motoc, ambasadorul Romaniei la Bruxelles.
4. MIRCEA STEFAN MINEA, numit in 2010 de Camera Deputatilor la propunerea PDL.
Are 62 de ani si e profesor universitar la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii "Babeş - Bolyai" din Cluj-Napoca. Este cel care a redactat erata din 6 august catre Monitorul Oficial, care a provocat un imens scandal.
In cele din urma, judecatorii au decis ca era indreptatit sa faca acest lucru. In erata, Curtea a invocat textele legale, potrivit carora listele electorale permanente cuprind cetatenii romani cu drept de vot care au implinit varsta de 18 ani pana in ziua alegerilor inclusiv. Acest lucru inseamna ca sunt cuprinsi in listele electorale permanente toti cetatenii romani cu drept de vot, indiferent unde isi au domiciliul in tara sau in strainatate.
Tabara "PRO-USL"
5. ASPAZIA COJOCARU a fost numita judecator la CCR de Camera Deputatilor, la propunerea PSD, in 2004.
Are 66 de ani, s-a nascut la Botosani si a absolvit Facultatea de drept - Universitatea Bucuresti, promotia 1972. Doctor in drept, ea este profesor universitar doctor la Facultatea de drept "Yolanda Eminescu", Universitatea "Valahia" din Targoviste.
In 2007, judecatoarea Aspazia Cojocaru a primit din partea CNSAS verdict de colaborare cu Securitatea. Verdictul a fost dat de catre CNSAS in unanimitate, fiind bazat pe doua note informative aflate in dosarul Aspaziei Cojocaru. Judecatoarea a recunoscut ca a fost fortata in anul 1984 sa scrie respectivele note, despre o colega care pleca in strainatate definitiv, in cadrul unei anchete judiciare, dar a sustinut ca nu a semnat angajament cu Securitatea si nici nu a făcut politie politica.
La cateva saptamani, CNSAS a revenit asupra verdictului, in urma contestatiei facute de judecatoare, mentionand ca Aspazia Cojocaru nu a facut politie politica.
6. ACSINTE GASPAR, judecator din 2004 la Curte, numit de Parlament, la propunerea PSD.
Are 75 de ani si a absolvit Facultatea de Drept din Bucuresti, in 1963. Dupa o scurta perioada de activitate ca judecator, Gaspar devine seful sectorului juridic al Consiliului de Stat (1965-1989) care pregatea decretele lui Ceausescu.
Dupa Revolutie, este numit sef de sector la Consiliul FSN. In 1990 devine secretar general al Camerei Deputatilor, pana in '96.
In 1994 se inscrie in fostul PDSR (Partidului Democratiei Sociale din Romania), pe listele caruia este ales deputat de Valcea, in doua legislaturi consecutive (1996 - 2000 si 2000 - 2004)
Pana sa ajunga judecator la CCR, a facut parte din Guvernul Adrian Nastase (2000 - 2004), fiind ministru delegat pentru relatia cu Parlamentul.
7. ION PREDESCU are 85 de ani. Nominalizat de PSD, este numit la Curte in 2004, din partea Senatului Romaniei. In 1990 a fost ales senator de Dolj, demnitate detinuta patru legislaturi consecutive, pana in 2004.
Pentru scurta perioada, in 1996, a detinut functia de ministru al Justitie, in Guvernul Vacaroiu.
8. TUDOREL TOADER are 52 de ani si a fost numit de Camera deputatilor la Curte in 2007, la propunerea PNL. Este profesor universitar, din 2003, iar din 2004 este decanul Facultatii de Drept - Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" Iasi.
Judecatorul "NEUTRU"
9. VALENTIN ZOLTAN PUSKAS, are 63 de ani si a fost numit de Senat, in 2007, sustinut fiind de UDMR. A fost in doua randuri senator UDMR, intre anii 2001 si 2004 fiind vicepresedinte al acestei Camere a Parlamentului. Ca parlamentar a initiat peste 50 de legi.
In teorie, pentru ca soarta referendumului sa fie decisa, sursele spun ca unul din membrii celor doua "tabere" ar trebui sa "tradeze", sa treaca "in cealalta barca". In conditiile in care tabara castigatoare l-ar avea de partea sa si pe judecatorul "neutru".