Ciucă cere ministerelor reducerea cu 10% a cheltuielilor. ”Este o decizie de solidaritate”

62256147

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că la nivelul fiecărui minister va trebui să se asigure reducerea cheltuielilor la bunuri şi servicii cu 10%, fiind vorba despre măsuri asumate la nivel politic şi care trebuie puse în aplicare la nivelul Executivului.

Despre colectarea taxelor, premierul a amintit că începând cu luna iulie, devin obligatorii e-factura şi radarul mărfurilor şi a spus că a discutat cu ministrul Finanţelor şi cu şeful ANAF despre acest lucru, potrivit News.

Premierul a vorbit despre măsurile din programul Sprijin pentru România II, care ”impactează pe ceea ce înseamnă continuare programului de guvernare.

”La nivelul fiecărui minister va trebui să asigurăm reducerea cheltuielilor la bunuri şi servicii cu procentul de 10%. Este o decizie de solidaritate în actualele condiţii economico-financiare. Vă cer fiecăruia dintre dumneavoastră să luați măsurile necesare, astfel încât să ne putem încadra în acest procent”, a spus el.

e-factura devine obligatorie din luna iulie

Premierul a mai spus că la nivelul colectărilor la buget, Guvernul şi-a asumat, prin instituţiile statului, cu preponderenţă prin ANAF, să avem o colectare cât mai eficientă.

”Începând cu luna iulie, devin obligatorii e-factura şi radarul mărfurilor. Am discutat cu ministrul Finanţelor, şeful ANAF, concentrăm toată atenţia pe ceea ce înseamnă evaziunea fiscală”, a precizat Ciucă.

Şeful Executivului a menţionat că sunt măsuri asumate la nivel politic şi care trebuie puse în aplicare la nivelul Executivului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
FOTO „O păpușă!” Ea este unica femeie care a adus liniștea în viața lui Nick Kyrgios. Ce face azi fosta iubită
Citește și...
62244965
Miercuri se aprobă retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică şi Banca Internaţională de Investiţii
Guvernul va aproba, în şedinţa de miercuri, un act normativ în baza căruia Executivul va întreprinde demersurile necesare pentru retragerea României din Banca Internaţională de Cooperare Economică.
62261675
Crin Antonescu, apariție surpriză la aniversarea PNL: Voi sunteţi urmaşii Brătienilor? Voi sunteţi PNL?
Fostul preşedinte al liberalilor Crin Antonescu a afirmat, marţi, că PNL, cel mai adesea, nu este la înălţimea aşteptărilor şi istoriei, dar acest lucru nu este nou şi un motiv de disperare.
62261644
Ce categorii de persoane vor beneficia de ajutorul social și economic oferit de guvern
Liderii de la guvernare au anunțat încă un pachet de măsuri pentru oamenii și firmele care au probleme financiare.