Începând din 2023, Guvernele României au subfinanțat sistematic Primăria Generală, producându-i un deficit lunar de circa 200 de milioane de lei. În acest moment, deficitul acumulat a ajuns la 4 miliarde de lei și nu mai poate fi rostogolit, mai spune Ciucu.
Ciprian Ciucu, primarul Bucureştiului: „Îmi bat capul cu Ministerul Finanţelor şi în coaliţie cum să salvez Primăria”
Bucureștiul intră în faliment dacă nu va avea, în acest an, un buget de minimum 5,5 miliarde de lei, anunță noul primar general, liberalul Ciprian Ciucu, într-un interviu acordat News.ro.
Subfinanțarea Primăriei Capitalei, o problemă structurală
Soluția, afirmă acesta, este schimbarea metodei de finanțare pentru Capitală, care să primească banii în baza unui calcul predictibil și nu în urma negocierilor politice din coalițiile de guvernare.
Critici la adresa PSD și blocajul din Consiliul General
Ciprian Ciucu mai afirmă că PSD se comportă în Consiliul General al Primăriei București exact ca în coaliția de guvernare, blocând toate deciziile. Edilul spune că, dacă PSD nu-și revizuiește comportamentul, va fi nevoit să caute soluții, pentru că „datoria oricărui primar, ca și a unui prim-ministru, este să încerce să-și facă o majoritate”.
Reformarea PNL București și tensiunile interne
Prim-vicepreședintele partidului neagă existența a două tabere în PNL, despre care afirmă că „este un partid democratic, un partid care începe să-și regăsească sufletul”, și vorbește, în interviu, cât se poate de clar despre intenția sa de a reforma PNL București, de a schimba șefii de filiale cu alții care nu sunt erodați, mai dinamici și mai puternici.
Relația cu Cătălin Drulă, ruptă după campania electorală
Relația cu Cătălin Drulă, fostul său prieten de la USR, nu mai există în acest moment. Ciprian Ciucu spune că a fost jignit de acesta în timpul campaniei electorale, prin acuzațiile neadevărate care i-au fost aduse. Primarul afirmă că aștepta de la Drulă niște scuze care nu au venit.
Matei Udrea: Ați avut deja timp să studiați, să vă lămuriți cam care e situația la Primăria Generală. Realist vorbind, ce se poate face în acest an 2026? Niște lucruri vizibile pentru oameni. Și ce se poate face până în 2028?
Ciprian Ciucu: În primul rând, în acest moment avem o problemă bugetară imensă! Dar vă rog eu frumos, nu mai puneți acele titluri pe care le văd peste tot, că Ciucu se plânge! Zici că toți primesc de la PSD această linie! Dar nu mă plâng, vă zic adevărul! Una este să spui adevărul și alta este să te plângi. În acest moment, Primăria Municipiului București are o problemă de finanțare structurală imensă!
Matei Udrea: Păi, vorbiți cu Bolojan!
Ciprian Ciucu: Stați un pic, că ajungem și acolo! Că nu i se datorează lui Bolojan! Vreau să explic de unde vine această problemă imensă. Prima cauză este Ordonanța „trenuleț” din 2023, care a luat de la municipii, inclusiv de la București, sume importante din buget. O să fac, la sfârșit, un calcul. Sume importante care veneau din impozitul pe jocuri de noroc și alte tipuri de impozite care nu mai vin la București. Deci, un procent bun din banii care trebuiau să vină la primăriile de sector și la Primăria Generală nu mai vin. Doi: acel fond de solidaritate care ia din banii municipiilor și redistribuie acești bani la comune și la orașe care nu se pot autofinanța și autosusține. Deci au mai dispărut 14%! O parte din buget s-a mai dus și la Consiliul Județean Ilfov, prin decizii politice, iar efectul acelor decizii din 2023 s-a simțit în 2024 și 2025, iar acum, în 2026, dacă nu ai Legea Bugetului aprobată, Legea Finanțelor spune că toate primăriile din țară merg, în fiecare lună, și primesc de la Guvern 1/12 din cât primeau în anii anteriori. Toate aceste scăderi ale bugetului Primăriei Municipiului București au făcut ca anul acesta, în ianuarie, să primim doar 317 milioane de lei, în condițiile în care…
Matei Udrea: Și de cât aveați nevoie?
Ciprian Ciucu: Gândiți-vă un pic! 317 milioane de lei, asta înseamnă că am plecat deja cu o gaură de 200 de milioane! Înmulțiți cu 12 luni. Deci, din ianuarie 2023 până în ianuarie 2025, Primăria Capitalei a primit între 480 de milioane și 550 de milioane de lei în ianuarie! Ca să vă dați seama de diferență (cu 163–233 de milioane de lei mai puțin – n. red.)! Ăsta este un indicator foarte bun că deja am primit mult, mult mai puțin anul acesta. Din cauza unor decizii care nu i se impută lui Bolojan, că nu Bolojan era prim-ministru când s-a dat acea Ordonanță „trenuleț” din 2023 și s-a făcut acel fond de solidaritate prin care iar s-au luat bani și s-au dat în altă parte. Deci, nu Bolojan este de vină!
Matei Udrea: Dar poate să repare lucrul ăsta!
Ciprian Ciucu: Ajungem imediat și aici, că este important. Nouă ne lipsesc, în acest moment, exact banii care nu au mai venit în ultimii doi ani: 4 miliarde de lei de care PMB nu a mai beneficiat. De aici este și datoria asta imensă. Eu acum îmi bat capul cu Ministerul de Finanțe și în coaliție, în discuții cu toți, în primul rând cum salvez de la faliment această primărie, ca să fie foarte, foarte clar! Aici este principala mea prioritate în acest moment. Pentru că consecințele sunt foarte grave. Ce a făcut domnul Nicușor Dan – și a făcut bine, că n-a avut altă soluție – a fost să eșaloneze niște datorii. S-a angajat să plătească niște sume în fiecare lună. De exemplu, la ANAF, din datoria pe care STB o are pentru neplata contribuțiilor salariaților, trebuie să dea spre 100 de milioane de lei.
Sursa: News.ro
Etichete: ciprian ciucu, primaria capitalei,