Numărul centenarilor a crescut din nou – pentru al 56-lea an consecutiv – ajungând la 107.677 în luna septembrie, cu aproape 8.000 mai mult decât în anul precedent, a anunțat marți Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, scrie CNN.
Majoritatea sunt femei, acestea reprezentând 88% din total, adică 94.298 de persoane, a precizat ministerul.
Ministrul Sănătății, Kenichiro Ueno, a privit cu optimism aceste cifre și le-a declarat reporterilor: „Sunt foarte bucuros că atât de mulți oameni rămân activi și sănătoși atât de mult timp.”
Japonia se află în mod constant printre țările cu cea mai mare speranță de viață din lume. În 2024, speranța medie de viață era de 84 de ani, potrivit Băncii Mondiale. În Statele Unite, cifra comparabilă era de 79 de ani.
Natalitatea scade constant
Oamenii de știință atribuie longevitatea japonezilor unei alimentații sănătoase și unui sistem medical avansat. Deși Japonia are reputația unor programelor de lucru extrem de lungi în marile orașe, unii locuitori adoptă filosofia „ikigai”, care îi încurajează să găsească un scop, valoare și bucurie în viață.
Japonia găzduiește în prezent unii dintre cei mai vârstnici oameni din lume. Potrivit ministerului, Fuyo Kishimoto, o femeie în vârstă de 114 ani din Kyoto, și Hikaru Kato, un bărbat de 112 ani din Kumamoto, se numără printre aceștia.
Însă îmbătrânirea populației pune o presiune tot mai mare asupra celei de-a patra economii a lumii, crescând costurile pentru îngrijirea persoanelor vârstnice și reducând forța de muncă.
În ciuda faptului că o generație de japonezi trăiește mai mult, populația țării, de aproximativ 123 de milioane de persoane, continuă să scadă, în timp ce rata natalității a atins un nivel record de scăzut.
Japonia a început, de asemenea, în ultimii ani să deschidă mai mult piața pentru lucrătorii calificați și pentru forța de muncă din străinătate.