Ciorba este cunoscută în tradițiile multor popoare ca fiind preparatul ideal pentru slăbit.
Și nu vorbesc despre dieta cu ciorba de varză, ci despre ciorbele noastre românești delicioase, de la ciorba de fasole cu afumătură până la supa de pui cu găluște.
Orice început de an ar putea fi dedicat ciorbei, un fel de strategie dietetică după excesele de sărbători.
Ce avantaje are ciorba din punct de vedere nutritiv?
Are peste 80% apă, în care se găsesc cantități mici de carne, legume și făinoase, orez sau cartofi.
Indiferent cât este de consistentă, ingredientele solide dintr-o ciorbă intră într-un pumn, deci o porție de ciorbă va fi echivalentă cu jumătate de porție de felul 2!
Ciorba ține stomacul plin de două ori mai mult timp decât o porție de felul 2, fenomen numit "paradoxul ciorbei", deci e și sățioasă și dietetică!
Nu contează dacă ciorba e acrită cu borș sau zeamă de varză, ambele produse sunt fermentate, conțin bacterii benefice și au efect probiotic.
Preferați gustul dulce? Nu e nimic greșit în asta, supa de pui cu fidea este la fel de prietenoasă cu silueta și sănătatea.
În ciorbă nu se poate "ascunde" grăsimea, aceasta se ridică la suprafață și poate fi îndepărtată ușor. Chiar dacă punem o lingură de smântână tot nu este grav, țineți cont că în smântâna are 20% grăsime și restul apă, mai mult colorează decât îngrașă!
Porția corectă
La capitolul porție corectă puteți fi generoși, 2-3 polonice de ciorbă satură și umplu stomacul cu apă, cât să nu mai rămână loc pentru alte mâncăruri periculoase pentru siluetă.
Ciorba hidratează, încălzește și hrănește cu puține calorii. Indiferent că are carne sau doar cu legume, că o mâncați caldă său rece, că este acră sau dulce, reconsiderați ciorba și supă în alimentația zilnică.
În cărțile de nutriție se spune: "de la ciorbă încoace nu s-a inventat nimic mai echilibrat și mai sănătos la capitolul alimentație"- chiar dacă vorbim de ciorbă de perișoare, ciorbă de cartofi cu afumătură sau ciorbă de porc acrită cu zeamă de varză.
Și nu, nu se mănâncă ciorba doar la masa de prânz, ci și la cină- nu uitați că francezii numesc masa de seară "souper". Pentru cei care vor să slăbească, ciorba este un fel unic de mâncare ce poate fi consumat la orice masă.
Nimic nu satură mai bine decât ciorba- e spornică, ieftină și practică- dintr-o oală de ciorbă poți mânca câteva zile. Deci abuzați de ciorbă după sărbători și o să aveți surpriza să slăbiți fără să vă fie foame!