Ciolacu, despre prezidenţiale: Nu ştiu ce voi face, provocarea, acum, este alta

62385786
Agerpres

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat că nu ştie ce va face legat de o candidatură a sa la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

El a fost întrebat, sâmbătă, la Timişoara, dacă-şi asumă o candidatură la alegerile prezidenţiale din 2024.

"Nu ştiu ce voi face. Provocarea pe care o am în acest moment este, în primul şi în primul rând, aceea de a mă ridica la aşteptările românilor din funcţia de prim-ministru", a declarat Marcel Ciolacu.

În altă ordine de idei, liderul social-democraţilor a subliniat că pentru el, ca preşedinte al PSD, dar şi pentru secretarul general al partidului, Paul Stănescu, cele mai importante alegeri, întotdeauna, sunt "primele alegeri", respectiv cele europarlamentare.

"Cele mai importante alegeri, pentru mine, ca şi preşedinte al PSD şi pentru secretarul general, domnul Paul Stănescu, întotdeauna, sunt primele alegeri. Primele alegeri sunt alegerile europarlamentare. După alegerile europarlamentare, partidul se va strânge şi va avea abordarea pentru alegerile locale", a declarat Ciolacu.

În context, el a fost întrebat dacă în perspectiva alegerilor de anul viitor se ia în calcul realizarea unei alianţe electorale de tip USL la nivelul anumitor judeţe, cum ar fi Timiş şi Braşov.

"Eu nu-mi doresc USL 2. USL-ul, haideţi să vorbim politic, USL-ul s-a creat fiindcă exista un duşman, acel duşman se numea Traian Băsescu. Eu nu am duşmani în politică, eu am adversari în politică, şi colegii mei la fel. Exclud un USL, asta încerc să vă explic. (...) De obicei, şi apropiaţii mei cunosc, inclusiv adversarii politici, când promit ceva şi am stabilit ceva, aşa rămâne. La fel ca la Timiş şi Timişoara, dacă cele două mari partide găsesc nişte personalităţi şi un proiect local important pe care să-l susţinem şi pe care nu trebuie să-l accept eu, Paul Stănescu, Sorin Grindeanu, ca şi conducere a partidului, dar îl acceptaţi dumneavoastră locuitorii din Timiş şi Timişoara, atunci eu sunt total deschis. Despre acelaşi lucru vorbim şi la alegerile generale, dar, vă repet, momentan avem europarlamentarele, primele alegeri ", a declarat Ciolacu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
62382781
Liderul UDMR, Kelemen Hunor: AUR va fi marea câştigătoare la europarlamentare. Va fi pe locul doi, după PSD
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, crede că Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) va fi marea câştigătoare la alegerile europarlamentare de anul viitor, urmând să se claseze pe locul doi după PSD.
62356589
Kelemen Hunor: Ciolacu ar trebui să fie candidatul PSD la prezidențiale. E greu să vezi PSD-iștii mobilizându-se pentru Ciucă
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor susţine că Marcel Ciolacu ar trebui să fie candidatul PSD la alegerile prezidenţiale pentru că este preşedintele partidului.
62385786
Marcel Ciolacu primește în fiecare dimineață pe telefon același mesaj ciudat. Ce scrie în acesta
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, la Deva, că are un prieten bun care în fiecare dimineaţă îi scrie "Jos Guvernul!".