Ciolacu anunță că România va semna un acord cu următoarea CE pentru intrarea în ținta de deficit de 3% în șapte ani

62401150

Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat, marți, că România va semna cu următoarea Comisie Europeană un acord astfel încât într-o perioadă de şapte ani să ajungă la deficitul de 3% asumat prin Tratatul de la Maastricht.

Șeful Guvernului a fost întrebat de jurnalişti dacă anul viitor vor creşte taxele şi ce se va întâmpla cu deficitul bugetar.

"În primul rând, noi am avut un acord cu Comisia Europeană pe trei ani, de la un deficit 9,2%, istoric, cel mai mare din Europa, inimaginabil pentru orice Guvern, şi ne-am asumat că până în trei ani ajungem la 3%, într-un an în care accesul la fonduri europene era unul imens, în care închideai un exerciţiu financiar trecut, 2016 - 2020, unde aveai obligaţia să vii cu o finanţare de 15%, aveai exerciţiul financiar actual, care începuse după un an de zile să aibă proiecte mature şi aveai investiţiile din PNRR. Cum poţi să-ţi asumi, în momentul de dezvoltare cel mai important al României, un deficit de 3%? Cu adevărat, ce ne-a zis Comisia şi am respectat şi o să respectăm şi anul acesta - sub nicio formă să nu avem deficit pe consum. (...) Am ajuns cu Comisia la un dialog şi, normal, cu următoarea Comisie o să parafăm acordul să avem pe şapte ani intrarea în deficitul asumat de la Maastricht de 3%, cu 0,74% scădere anual. Aceasta arată că nimeni nu doreşte să majoreze niciun impozit şi nicio taxă", a afirmat Ciolacu.

Potrivit acestuia, în perioada următoare, se vor continua măsurile angajate pentru reducerea evaziunii fiscale, în baza digitalizării şi a modulelor de risc dezvoltate prin inteligenţa artificială.

"Avem nevoie de o Românie ordonată, când am zis, toată lumea a râs. Este nevoie să vezi ce priorităţi sunt în investiţii, astfel încât banul public să fie redirecţionat unde se multiplică în economie rapid. Totul se face pe analize de risc", a susţinut premierul.

Şeful Executivului a participat, marţi, la evenimentul de lansare a celei de a 22-a ediţii a lucrării "Carta Albă a IMM-urilor din România".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62467450
Nicolae Ciucă și-a anunțat candidatura la președinția României
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că va candida la alegerile prezidenţiale, dar trebuie să obţină aprobarea partidului, precizând că va merge în filialele partidului pentru a discuta despre candidatura sa.  
62467240
Parlamentul a adoptat legea „controlului urșilor”. Nu se știe câte exemplare sunt dar au decis câte pot fi ucise „preventiv”
Parlamentarii au adoptat legea prin care se reglementează numărul de exemplare de urși ce pot fi vânate.
62447610
Măsuri urgente după ce Diana a fost ucisă de urs, pe Jepii Mici. Deputații schimbă legea
Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis convocarea forului legislativ în sesiune extraordinară, pentru ziua de luni, 15 iulie, de la ora 15:00, şedinţa plenului fiind urmată de vot final, în format hibrid.