Cine i-a luat locul lui Ilie Bolojan la șefia CJ Bihor. A fost ales un președinte interimar

62503293

Mircea Mălan a fost ales vineri, 3 ianuarie 2025, într-o şedinţă extraordinară, prin votul consilierilor judeţeni, preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Bihor, în locul lui Ilie Bolojan, devenit senator.

Potrivit unui comunicat de presă al Consiliului Judeţean Bihor, Mircea Mălan a fost ales preşedinte interimar cu unanimitate de voturi de către cei 33 de consilieri prezenţi (1 consilier a lipsit). Ilie Bolojan şi-a preluat mandatul în Senatul româniei, iar demisia din funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor a avut loc la 1 ianuarie 2025.

Mircea Malan

Alături de Mircea Mălan, din conducerea Consiliului mai face parte vicepreşedintele Horea Abrudan.

„La acest moment se cuvine, în primul rând, să mulţumesc colegilor cu care am colaborat, să mulţumesc consilierilor judeţeni pentru proiectele pe care le-am demarat şi, de asemenea, să vă asigur că din această poziţie de senator, aşa cum am făcut-o şi în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean, voi face tot ceea ce depinde de mine pentru a susţine proiectele judeţului Bihor, iar la nivel naţional, voi reprezenta cu demnitate interesele ţării noastre. Doresc mult succes în anii următori conducerii care va fi aleasă, pentru că are o experienţă dovedită în aceşti ani şi sunt convins că proiectele care sunt în curs vor fi finalizate, iar cele care urmează să fie dezvoltate în anii următori vor continua acest parcurs bun al judeţului nostru”, a declarat Ilie Bolojan, aflat la şedinţă online, potrivit News.ro.

Mircea Mălan este avocat de profesie şi a ocupat din 2020 până în prezent funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor. Noul preşedinte al CJ Bihor a subliniat importanţa continuării proiectelor majore de infrastructură din judeţul Bihor, precum inelul metropolitan, centura Biharia şi drumul de legătură dintre Paleu şi Biharia. De asemenea, a menţionat proiectele de conectare a judeţului Bihor cu judeţele Cluj şi Alba, precum şi necesitatea valorificării investiţiilor realizate la Aeroportul din Oradea, atât prin deschiderea unor noi curse de pasageri, cât şi prin dezvoltarea transportului aerian de mărfuri la terminalul cargo.

În plan economic, Mircea Mălan a subliniat continuarea lucrărilor la parcurile de specializare inteligentă, cu scopul de a asigura locuri de muncă aproape de domiciliul bihorenilor, dar şi promovarea resurselor naturale şi turistice, precum apele geotermale, peşterile şi campingurile. Mălan a reafirmat prioritatea pentru curăţenie şi proiectele dedicate sufletului comunităţii, cum ar fi „Bihorul colindă”, „Lumină din Lumină”, „Luna curăţeniei”, „Bihorul plantează” şi „Bihorul prin ochii copiilor noştri”.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Cine acoperă „efectele catastrofale” ale ordonanţei „trenuleț”. „Guvernul Ciolacu 2 îşi începe mandatul cu o mare minciună”

Ordonanţa "Trenuleţ" vine cu taxe suplimentare şi eliminarea unor facilităţi fiscale, iar efectele catastrofale ale acestor măsuri vor trebui acoperite tot de mediul privat, susţin reprezentanţii Sindalimenta.

Călin Georgescu atacă la CEDO decizia CCR de anulare a prezidențialelor. Profesor: ”Face doar tărăboi. CEDO nu va admite”

Călin Georgescu a atacat la CEDO decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale și solicită Curții Europene să oblige România la organizarea turului doi cu el și Elena Lasconi. Însă Georgescu ”face doar tărăboi”, consideră profesorul Cristian Preda.

Pro-europeni vs suveraniști: România își alege în 2025 președintele. Naționaliștii aruncă în luptă noi nume surprinzătoare

Alegerea noului preşedinte al României, după scrutinul anulat din toamnă, va fi evenimentul major al anului 2025.

 

Recomandări
După dronele trimise în România, rușii atacă și frontiera Poloniei. ”Barbarii ruși sunt la porțile voastre, dragi parteneri”

Două atacuri cu drone rusești au vizat duminică dimineață granița Ucrainei cu Polonia. Într-unul dintre ele a fost lovit și un tren cu pasageri. Incidentele din vestul frontului vin în paralel cu dronele rusești care apar zilnic și în România.

Trump a reușit să creeze probleme și în Irlanda. Declarația care a aprins spiritele. ”Când vine vorba de el, orice e posibil”

Președintele american Donald Trump a provocat noi controverse, în timpul unei vizite oficiale în Irlanda. 

Breșă ireală de securitate. Revolut a trimis hackerilor informații complete despre clienți, inclusiv selfie de autentificare

Revolut a trimis unor hackeri informații confidențiale complete ale unor clienți, inclusiv selfie de autentificare, compania precizând ulterior că a făcut acest lucru întrucât credea că le oferea unei instituții guvernamentale.