Cine decide inceperea urmaririi penale in cazul ministrilor acuzati de coruptie in dosarul Microsoft

61576879

Parlamentul European, dar si senatorii si deputatii nostri, alaturi de presedintele Traian Basescu, trebuie sa hotarasca daca sunt de acord cu inceperea urmaririi penale in cazul celor noua fosti ministri acuzati de coruptie.

"Legea sa-si faca treaba", spun demnitarii, dar niciunul dintre ei nu s-a grabit sa renunte la imunitate, iar colegii parlamentari au dovedit in multe cazuri ca pot face scut impotriva justitiei.

Potrivit DNA, noua fosti ministri din trei guverne diferite ar fi deturnat aproape 160 de milioane de euro din pretul platit de guvern pentru licente Microsoft. Pentru trei dintre colegii lor, respectiv Ecaterina Andronescu, Serban Mihailescu si Valerian Vreme, care sunt parlamentari, alesii trebuie sa hotarasca ridicarea imunitatii, dar pretind ca nu stiu nimic despre caz.

Calin Popescu Tariceanu, presedintele Senatului: "Nu stiu, o sa vedem acuzatiile oficiale."

Victor Ponta, prim-ministru: "Sunt oameni care au trait o viata intreaga cu un prestigiu nestirbit si cred ca e dreptul lor sa-si spuna punctul de vedere."

Ecaterina Andronescu, senator PSD: "Niciodata nu am cerut, nu am conditionat si nu am luat nimic de la nimeni."

Serban Mihailescu, senator PSD: "Nu am niciun fel de implicatie."

Fara ca votul sa poata influenta decizia, opozitia va vota pentru ridicarea imunitatii. In plus, PNL si PDL acuza puterea ca va taragana luarea unei decizii pana dupa alegerile prezidentiale din noiembrie.

Vasile Blaga, presedinte PDL: "Parlamentul nu ar trebui sa-si ia vacanta... Sa isi faca datoria."

De la inceputul anului, alesii i-au salvat de la inchisoare pe cinci dintre colegii lor, acuzati de fapte penale.

Parlamentul de la Bruxelles se va pronunta in cazul lui Dan Nica, fost ministru al Comunicatiiilor, in prezent europarlamentar. Pentru alti cinci fosti ministri vizati in dosarul Microsoft, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu, Mihai Tanasescu, Adriana Ticau si Gabriel Sandu, trebuie sa se pronunte presedintele Traian Basescu.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
61254211
Activitatea Senatului, suspendata din data de 6 octombrie. Senatorii pleaca in campanie electorala

Senatorii vor lucra incepand cu data de 6 octombrie in circumscriptiile electorale, a decis, luni conducerea acestei Camere, potrivit declaratiilor facute la sfarsitul sedinței Biroului Permanent de vicepresedintele Cristian Dumitrescu.

61565988
Basescu: "Printr-o propaganda ticaloasa, multi vor sa ne aduca inapoi in vremea regimului Nastase". Ce a spus despre Ponta

Presedintele Traian Basescu a spus, sambata, la Congresul PNtCD, ca Victor Ponta este ”exemplificarea perfecta a farseorului” si ca astfel de farisei sunt mai periculosi decat inaintasii lor care i-au crescut, Ion Iliescu sau Adrian Naastase.

61575534
Valeriu Zgonea, dupa ce s-a fotografiat in timp ce il tine de mana pe vicepremierul Chinei: "Este un gest de prietenie"

Gest de prietenie ciudat, intre presedintele Camerei Deputatilor si un inalt oficial chinez. Aflat in vizita, vicepremierul guvernului de la Beijing s-a pozat in balconul Parlamentului tinandu-l de mana, pe Valeriu Zgonea.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.