Activitatea Senatului, suspendata din data de 6 octombrie. Senatorii pleaca in campanie electorala

61254211

Senatorii vor lucra incepand cu data de 6 octombrie in circumscriptiile electorale, a decis, luni conducerea acestei Camere, potrivit declaratiilor facute la sfarsitul sedinței Biroului Permanent de vicepresedintele Cristian Dumitrescu.

Acesta a spus ca Biroul Permanent a luat decizia ca, ”incepand cu data de 6 octombrie, in saptamana 6-10 octombrie”, senatorii sa lucreze in circumscripțiile electorale. Dumitrescu a precizat ca decizia a fost luata cu 8 voturi ”pentru” si 4 voturi ”impotriva”. De altfel, conducerea Senatului discutase inca de la inceputul sesiunii ca in campania electorala pentru prezidențiale, inclusiv in turul al doilea, senatorii sa aiba activitate doar in teritoriu.

La inceputul sesiunii, in 1 septembrie, liderul senatorilor PSD, Ilie Sarbu, declara, dupa sedinta Biroului Permanent, ca, in mod sigur, pe modelul adoptat in campania electorala pentru europarlamentare, senatorii vor avea activitate in teritoriu si in campania pentru prezidentiale, in luna octombrie si in turul doi al scrutinului.

”Asa cum simt eu lucrurile, in mod sigur vom face la fel (ca la alegerile europarlamentare - n.r.). Nu vacanta, pentru ca este impropriu spus vacanta, vom avea activitate in teritoriu. Eu spun acum ce am spus si data trecuta, ca, pentru noi, senatorii, activitatea e mult mai intensa in teritoriu, in campanie decat daca am veni pana la Bucuresti sa stam doua zile sau trei pe la comisii”, a precizat Ilie Sarbu, intrebat daca senatorii vor lucra in perioada campaniei electorale pentru alegerile prezidentiale.

Presedintele Camerei, Valeriu Zgonea, declara, atunci, ca exista o dorinta a deputatilor puterii si ai opozitiei de a suspenda activitatea Camerei pe o perioada din campania pentru prezidentiale si ca se doreste ca luna octombrie sa fie ”normala”, de dezbatere a legilor. Campanie electorala pentru prezidențiale incepe vineri. Primul tur de scrutin va avea loc in 2 noiembrie, iar al doilea va fi organizat in 16 noeimbrie.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
61565988
Basescu: "Printr-o propaganda ticaloasa, multi vor sa ne aduca inapoi in vremea regimului Nastase". Ce a spus despre Ponta

Presedintele Traian Basescu a spus, sambata, la Congresul PNtCD, ca Victor Ponta este ”exemplificarea perfecta a farseorului” si ca astfel de farisei sunt mai periculosi decat inaintasii lor care i-au crescut, Ion Iliescu sau Adrian Naastase.

61575534
Valeriu Zgonea, dupa ce s-a fotografiat in timp ce il tine de mana pe vicepremierul Chinei: "Este un gest de prietenie"

Gest de prietenie ciudat, intre presedintele Camerei Deputatilor si un inalt oficial chinez. Aflat in vizita, vicepremierul guvernului de la Beijing s-a pozat in balconul Parlamentului tinandu-l de mana, pe Valeriu Zgonea.

60616302
Deputatul Daniel Fenechiu a demisionat din PPDD: "Partidul a ajuns o ruina"

Deputatul Daniel Fenechiu a anuntat ca a decis sa isi dea demisia din PPDD. El sustine ca "in numai trei luni de cardasie cu PSD", partidul din care a facut parte "a ajuns o ruina".

Recomandări
Agerpres radu marinescu audieri parlament
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Doi miniștri au obținut deja avize favorabile în ultima zi de audieri

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Peter magyar gettyimages 2291723943
Magyar a anunțat bugetul Ungariei pe 2027: alocații duble pentru copii și salarii mai mari. România, dată ca exemplu negativ

Premierul Peter Magyar a prezentat proiectul de buget al Ungariei, care va viza un deficit mult mai mic, de 4,9% din produsul intern brut (PIB) în 2027.