Ce pensie are Traian Băsescu și ce valoarea are indemnizația pe care o primește ca fost președinte al României

62250932
Getty

Declarat colaborator al Securității de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Traian Băsescu, 70 de ani, va rămâne fără mai multe privilegii.

Fostul președinte al României își va pierde beneficiile financiare și materiale, dar și paza SPP.

Dacă ne referim doar la partea financiară, Traian Băsescu va rămâne fără indemnizația acordată de Administrația Prezidențială, în cuantum de 75%. Aceasta se ridică la suma de 202.176 de lei pe an, adică 16.848 de lei pe lună.

Informația se regăsește în ultima declarație de avere completată de Traian Băsescu în calitate de membru al Parlamentului European, din partea Partidului Mișcarea Populară.

Totuși, Băsescu va rămâne cu pensia pe care o încasează de la Casa Națională de Pensii. Potrivit declarației de avere, aceasta se ridică la 69.920 de lei pe an.

În concluzie, fostul președinte nu e nicidecum un om care duce lipsa banilor. În anul fiscal iunie 2020 – iunie 2021, el a realizat venituri în cuantum de 1.527.220 de lei. Astfel, în fiecare lună i-au intrat în buzunare 127.268,3 lei.

 

Băsescu a făcut poliție politică

 

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a menținut, miercuri, 23 martie, a decis definitiv că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității.

”Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian”, a transmis ÎCCJ.

„Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul - pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022”, a mai transmis Înalta Curte.

 

A fost externat din spital

 

La doar două zile după ce a fost declarat colaborator al Securității, Traian Băsescu a suferit un atac de panică la Bruxelles. Acesta a fost internat imediat în spital.

Fostul președinte al României a fost externat din unitatea medicală miercuri, 30 martie, potrivit unui anunț făcut de soția sa, Maria Băsescu. 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62249946
Iohannis a promulgat legea prin care sunt acordate drepturi persoanelor persecutate din motive politice
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru promulgarea legii prin care sunt acordate drepturi persoanelor persecutate din motive politice.
62237405
Ciolacu: Până la sfârşitul săptămânii viitoare, vom avea forma convenită în coaliţie pe legea offshore şi onshore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că şedinţa coaliţiei va avea loc luni, el precizând că până la finalul săptămânii viitoare va fi finalizată şi legea offshore care va include şi componenta de onshore.  
62234168
Ședință de Guvern. Misiunile umanitare, exceptate de la plata tarifelor de drumuri naționale
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, exceptarea de la plata tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale pentru efectuarea de misiuni umanitare pe teritoriul României.