Carmen Dan: Susţin iniţiativa privind pedeapsa cu închisoarea pentru cei ce refuză munca în folosul comunităţii

61857188

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că în calitate de parlamentar susţine proiectul de lege prin care se propune o pedeapsă de 2 ani de închisoare în cazul celor care nu respectă sancţiunea de a efectua muncă în folosul comunităţii.

"Este o iniţiativă pe care o susţin nu numai eu, sunt şi alţi colegi care au semnat pentru această iniţiativă legislativă.

În principal, sunt atât de multe situaţii în care sunt constatate şi aplicate sancţiuni contravenţionale care nu se plătesc. Mai mult decât atât, sunt decizii ale instanţelor care dispun munca în folosul comunităţii şi care nu se execută. Eu cred că asta înseamnă că sunt persoane care respectă legea şi care ar trebui şi cred că se consideră nedreptăţiţi pentru că alţii o nesocotesc. Sunt situaţii în care avem sute de amenzi contravenţionale care nu sunt. În acest scop a fost gândită şi elaborată această iniţiativă legislativă", a declarat Carmen Dan, luni, înainte de şedinţa BPN al PSD, potrivit Agerpres.

Întrebată despre pedeapsa de doi ani de închisoare în astfel de situaţii, ministrul a precizat: "Este termenul stabilit de legislaţia penală pentru neexecutarea hotărârilor judecătoreşti".

Articol recomandat de sport.ro
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Din minutul 30 s-a jucat 9 contra 11, iar scorul final i-a lăsat mască pe toți: "N-am mai văzut niciodată așa ceva!"
Citește și...
61954601
Liviu Dragnea îl acuză pe președintele României că ”subminează România”

Președintele PSD Liviu Dragnea a răspuns la atacurile lansate de președintele României, sâmbătă, la Blaj, acuzându-l pe șeful statului că ”subminează România”.

61924200
Ministrul Tudorel Toader: ”A nu se înţelege că legea din România o scrie GRECO”

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a spus, luni, că recomandările din partea GRECO nu sunt obligatorii şi că nu trebuie să se înţeleagă că gruparea face legea din România.

61949866
Moţiunea simplă depusă de PNL şi USR împotriva ministrului Valentin Popa, dezbătută şi votată în Senat

Moţiunea simplă împotriva ministrului Educaţiei, Valentin Popa, depusă de parlamentari de la PNL şi USR, va fi dezbătută şi votată, luni, în plenul Seanatului.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 29 12h49m54s338
„Zici că eram într-un film”. Mărturii cutremurătoare după accidentul feroviar din Spania. Salvatorii caută restul victimelor

Ministrul nostru de externe a anunțat că un român a fost rănit în cumplitul accident feroviar din Spania. A primit îngrijiri medicale, nu este internat, dar urmează să mai fie investigat medical în cursul zilei de joi.

Download
Nava Contship Jet, lovită de trei drone în Marea Neagră, s-a scufundat în largul Bulgariei. Cei 18 marinari sunt nevătămați

Nava portcontainer Contship Jet, lovită miercuri de trei drone de suprafață în largul coastelor Bulgariei, s-a scufundat joi dimineață. Cei 18 membri ai echipajului au fost evacuați și sunt nevătămați, au anunțat autoritățile bulgare, potrivit EFE.

Tren spania
Ministerul de Externe a anunțat că un cetățean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania. Care e starea lui

Ministerul Afacerilor Externe anunţă, joi, că un cetăţean român a fost rănit în accidentul feroviar din Spania, în care au fost implicate două trenuri.