Camera Deputaților a adoptat OUG privind prelungirea campaniei de informare pe Covid-19 până la 31 decembrie 2020

62134182

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, ordonanţele de urgenţă ale Guvernului privind organizarea şi desfăşurarea unor campanii de informare publică în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19, scrie Agerpres. 

Astfel, Ordonanţa de urgenţă 63/2020 are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal privind difuzarea contra cost de către Guvern, prin intermediul serviciilor de programe de televiziune şi radiodifuziune, al ziarelor tipărite, revistelor, publicaţiilor periodice, al furnizorilor de servicii media on-line şi furnizorilor de publicitate, de campanii de informare publică privind măsurile de prevenire şi limitare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2 şi privind modul de reluare a activităţilor economice şi sociale. 

Campaniile de informare publică vor fi realizate de Guvernul României şi gestionate de către Secretariatul General al Guvernului şi Autoritatea pentru Digitalizarea României.

Deputaţii au adoptat un amendament care prevede că Guvernul României va realiza şi va transmite spre difuzare cel puţin trei campanii de informare publică lunar până la 31 decembrie 2020.

Un alt amendament adoptat prevede că în cazul campaniilor de informare publică care se realizează prin intermediul serviciilor de programe de televiziune şi radiodifuziune, al ziarelor tipărite, revistelor, publicaţiilor periodice, al furnizorilor de servicii media online care difuzează, respectiv publică materialele de informare într-o altă limbă decât limba română, acestea vor fi realizate în limba respectivă de către Guvernul României.

Deputaţii au modificat suma care urmează să fie pusă la dispoziţie pentru aceste campanii. Astfel, potrivit textelor adoptate, bugetul total alocat campaniilor de informare publică este de maximum 200.000.000 lei, exclusiv TVA, pe toată durata acestora, nefiind inclusă TVA, cum prevede ordonanţa în prezent. Toate valorile din prezenta ordonanţă de urgenţă sunt fără TVA. Sumele se asigură prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, au mai stabilit deputaţii.

Perioada de derulare a campaniilor poate fi prelungită şi bugetul total alocat poate fi mărit în funcţie de necesităţile de informare publică în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea COVID-19. Deputaţii au adăugat faptul că perioada poate fi prelungită şi bugetul mărit şi în funcţie de necesităţile de promovare a produselor şi serviciilor româneşti pentru reluarea activităţii economice.

În plus, deputaţii au modificat şi procentul de distribuire a bugetului pentru aceste campanii.

Astfel, bugetul se distribuie după cum urmează: 53% din buget, în loc de 55% cum este în ordonanţă, sunt pentru serviciile de programe de televiziune care se distribuie astfel: 8% pentru serviciile de programe de televiziune cu licenţe audiovizuale locale şi regionale şi 45%, în loc de 47% cum este în prezent, pentru serviciile deţinătoare de licenţă naţională.

Referitor la plata serviciilor de publicitate către furnizorii participanţi în campanie, deputaţii au stabilit că pentru radiodifuzorii TV cu audienţă măsurată la nivelul anului 2019 se va plăti 570 lei pe punct de audienţă naţională medie orară, în loc de 450 lei cum este în prezent, pentru un spot video de 30 de secunde, maximum două spoturi pe oră sau un spot video de 60 de secunde, maximum un spot video pe oră, în intervalul 06,00-24,00.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62136745
Ciolacu a fost singurul politician fără mască la recepția organizată la Ambasada Franței

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a fost singura personalitate publică de la recepția organizată la Ambasada Franței, cu prilejul Zilei Naționale a Republicii Franceze, care nu a purtat mască de protecție.

62136736
Ministrul Tătaru și Arafat merg în Senat, la dezbaterile pe Legea privind carantinarea

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru și secretarul de stat Raed Arafat ajung astăzi în Senat, unde vor participa la dezbaterile pe marginea Legii privind carantinarea și izolarea.

62100537
Instanța Supremă își menține decizia. Victor Ponta rămâne fără titlul de doctor în drept

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea prin care fostul premier Victor Ponta a solicitat anularea ordinului ministrului Educaţiei prin care i-a fost retras în anul 2016 titlul de doctor în drept.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.